Senator audiat în dosarul lui Băsescu

Senatorul PSD Mihai Fifor s-a prezentat, luni, la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul în care senatoarea Gabriela Firea îl acuză pe fostul preşedinte Traian Băsescu de şantaj. Fifor este audiat în calitate de martor, la solicitarea avocatului lui Firea.

Senatorul PSD nu a vrut să facă nicio declaraţie la intrarea în sediul Parchetului.

Mihai Fifor, senator din 2012, a fost preşedinte al Comisiei parlamentare de anchetă privind terenurile de la Nana.

În acelaşi dosar urmează să fie audiat şi senatorul PSD Șerban Nicolae, tot în calitate de martor propus de avocatul lui Firea, conform unor surse judiciare.

Fostul președinte Traian Băsescu este urmărit penal pentru șantaj în cazul plângerii pe care i-a făcut-o Gabriela Firea.

Firea s-a plâns la procurori după ce Băsescu a afirmat, în contextul activităţii Comisiei Nana, că Gabriela Firea „mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului ei, unde e primar, că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu este atentă”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.