Senatori ruşi propun trimiterea unei „forţe de menţinere a păcii” în sud-estul Ucrainei

Senatori din cadrul Consiliul Federaţiei (Camera superioară a Parlamentului rus) au propus, joi, trimiterea unei forţe de menţinere a păcii în sud-estul Ucrainei, în contextul tensionării situaţiei în această ţară, relatează cotidianul rus Izvestia în pagina electronică, citat de Mediafax.

„Trebuie să fie iniţiate imediat negocieri între Rusia, Statele Unite, Uniunea Europeană şi Ucraina, pentru a discuta despre trimiterea unui contingent de menţinere a păcii în sud-estul” Ucrainei, a declarat senatorul rus Valeri Şneakin.

„În acest moment, formulăm o propunere pe acest subiect, aceasta urmând să fie discutată în Consiliul Federaţiei pe 29 aprilie. Însă, dacă situaţia se va tensiona în continuare, nu este exclus să abordăm această propunere mai devreme”, a adăugat el, menţionând că „în apropierea alegerilor prezidenţiale din Ucraina, prevăzute pentru 25 mai, criza va escalada semnificativ, iar numărul de morţi şi răniţi va creşte”.

„Kievul a provocat un genocid al propriului său popor, el nu este capabil să garanteze respectatea libertăţilor şi drepturilor cetăţenilor”, a declarat alt senator, Aleksandr Sediakin, membru al delegaţiei ruse la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.