Seri cu parfum romantic

Concert coral extraordinar la sfârşit de stagiune, la Ateneul Român

După dificilele motete de Bach, cutremurătoarea liturghie de Rahmaninov şi turneul cu totul aparte la Istanbul pentru spectacolul Norma de Bellini, Corul academic al Filarmonicii „George Enescu” a decis să încheie cea de a doua jumătate a stagiunii 2015-2016 cu un vesel şi proaspăt program alcătuit din lucrări celebre şi foarte îndrăgite de marele public.

Miercuri, 29 iunie, la ora 19.00, la Sala Mare, Corul Filarmonicii „George Enescu”, sub bagheta dirijorului Iosif Ion Prunner, avându-l la pian pe Andrei Licareţ, oferă o seară cu parfum romantic.

Corul Academic al Filarmonicii George Enescu

În program:

Johann StraussSânge vienez

Joseph Haydn Elocinţa; Fiecare lucru la timpul său;

Franz Schubert – Serenada; Corul păstorilor; Cantata

Johann StraussPovestiri din pădurea vieneză; Frumoasa Dunăre albastră

Johannes BrahmsLieduri şi romanţe, op. 44 (Soliste: Alexandra Andrei, Geanina Munteanu); Cinci piese, op. 104

Andrei Licareţ

Corul Filarmonicii „George Enescu” reprezintă, de mai bine de o jumătate de secol, al doilea pol de anvergură al instituţiei muzicale bucureştene. Printr-o activitate neobosită şi variată – oratorii, misse, motete, concerte a capella – ansamblul vocal a interpretat toate capodoperele genului, de la Monteverdi la Bach, de la Haydn la Brahms, până la cele mai avangardiste opusuri ale muzicii contemporane. Începând cu 1990, Corul Filarmonicii „George Enescu” a luat parte la manifestări extraordinare din viaţa muzicală românească. Ansamblul a avut posibilitatea să colaboreze, în 1995, cu marele compozitor polonez Krzysztof Penderecki, iar în 1998 a realizat împreună cu Orchestre Nationale de France şi Lawrence Foster, o variantă de concert a operei Oedipe de George Enescu, în cadrul Festivalului Internaţional ce poartă numele marelui compozitor român.

Din 1997, Corul Filarmonicii este condus de dirijorul şi pianistul Iosif Ion Prunner, membru şi continuator al unei familii renumite de muzicieni şi oameni de cultură din România. Acesta încurajeaza atât explorarea continuă a literaturii muzicale vocale din toate epocile, cât şi prezentarea de recitaluri de lied, susţinute de membri ai Corului şi acompaniate la pian, nu de puţine ori, de dirijorul însuşi.

Intrat de mulţi ani în circuitul european, Corul Filarmonicii realizează regulat turnee internaţionale, remarcându-se în săli de concert din Spania, Franţa, Italia, Bulgaria şi Grecia.

Recital de pian, cu Ilinca Dumitrescu

Ilinca Dumitrescu

Marţi, 28 iunie, la ora 19.00, sunteţi invitaţi la Sala Mare, la recitalul pianistei Ilinca Dumitrescu.

În program:

Wolfgang Amadeus Mozart: Variaţiuni în re major pe tema unui menuet de Duport, K. 573; Fantezie în re minor, K. 397; Variaţiuni în do major pe tema ,, Ah ! Vous dirai-je, Maman’’, K.265

Frédéric Chopin: Două mazurci: fa diez minor, op. 6, nr. 1; la minor,op. 67, nr. 4;Două valsuri: do diez minor op. 64 nr. 2; mi minor, op. posth.;Două Impromptu-uri: nr. 1, în la bemol major, op. 29; „Fantaisie – Impromptu”, op. 66

George EnescuMélodie şi Carillon nocturne din Suita nr. 3, op. 18

Paul Constantinescu – Trei piese: Joc, Cântec, Toccata (Joc dobrogean)

Recital cameral

Soprana Yolanda Constantinescu

Tot marţi, 28 iunie, la ora 19.00, la Sala Mică, îi puteţi audia pe soprana Yolanda Constantinescu, clarinetistul Leontin Boanţă, pianiştii Sandu Sandrin şi Inna Oncescu, într-un program complex şi tentant.

Sunt anunţate lucrări de Max Reger, Georg Philipp Telemann, Jean-Baptiste Lully, Hugo Wolf, Modest Musorgski, Johannes Brahms, Robert Schumann, Giuseppe Verdi, Doru Popovici, Livia Teodorescu-Ciocănea, Carmen Petra-Basacopol, George Enescu, Tache Popescu, Tiberiu Brediceanu.

Concert simfonic

Dirijorul Gerd Schaller

Alon Goldstein

Joi, 30 iunie, şi vineri, 1 iulie, la ora 19.00, la Sala Mare, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, dirijată de Gerd Schaller, propune două lucrări moumentale: Concertul nr. 5 pentru pian şi orchestră, în mi bemol major, op. 73, de Ludwig van Beethoven şi Simfonia nr. 7, de Anton Bruckner.

Solist: Alon Goldstein

EUROPAfest Summer

După succesul înregistrat de ediţia no. 23 aEUROPAfest – jazz | blues | pop | clasic, festival patronat de Casa Regală, desfăşurat în luna mai la Bucureşti şi Sibiu, jmEvents continuă seria evenimentelor la Sinaia, între 14 şi 26 iulie, cu EUROPAfest Summer Edition.

Concertele se mută aşadar în oraşul de la poalele Bucegilor, o destinaţie pitorească, de vacanţă, cu drumuri de piatră ce duc la Castel, cu poveşti cu regi şi regine şi cu peisaje idilice.

Cu titluri precum Summer Concert at Castle, Concert in the Park, Before Sunset, Classic in the Church, Summer Magic Dream, organizatorii invită publicul larg să lase departe agitaţia oraşelor şi să intre în atmosfera magică creată la Castelul Peleş şi alte spaţii cu tradiţie din Sinaia.

Artişti din Marea Britanie, Australia, Canada, Elveţia, Franţa, Germania, Irlanda, Italia, Japonia, Noua Zeelandă, Polonia România, Singapore, Spania, Taiwan şi SUA vor fermeca audienţa, oferind concerte extraordinare. Emoţie şi clipe de visare cu sonate, sonatine, tango-uri sau piese de jazz, care vor transforma o seară de vară obişnuită într-una de basm.

16 iulie, la ora 18:00, Summer Concert at Castle – Castelul Peleş

21 iulie, la ora 19:00, Concert in the Park – Casino Sinaia, Parcul “Dimitrie Ghica”

22 iulie, la ora 19:00, Summer Magic Dream – Sala King’s Valley, Hotel Mara

23 iulie, la ora 19:00, Before Sunset – Sala King’s Valley, Hotel Mara

24 iulie, la ora 18:00, Gala EUROPAfest Summer Edition – Castelul Peleş

25 iulie, la 19:0, Classic in the Church – Biserica Catolică

Pe lângă concerte, EUROPAfest Summer Edition include şi ediţia a cincea a Summer Music Academy Sinaia, o serie de masterclasses la cele mai înalte standarde, pentru vioară, violă, violoncel, flaut şi muzică de cameră susţinute de artişti şi profesori de renume. Organizatorii anunţă cu mândrie că 3 dintre disciplinele de curs vor fi conduse de profesori prestigioşi de la Royal Academy of Music London: Remus Azoiţei – vioară, Paul-Edmund Davies – flaut şi Josephine Knight – violoncel. Alături de ei mai sunt invitaţi Andrea Oliva / Italia – flaut şi Charles Sewart / UK – muzică de cameră.

De mai bine de 20 de ani, sub tutela jmEvents, publicul consumator de muzică bună este invitat să se bucure de evenimente de calitate. Luigi Gageos, directorul EUROPAfest Summer Edition, invită publicul larg să trăiască pentru câteva zile în prezentul etern al Sinaiei, pe acorduri muzicale, departe de agitaţia metropolelor.

Bucuraţi-vă de eleganţa muzicii clasice într-o seară de vară la Castel!

Concerte estivale la Sibiu

Bega Blues Band

Marţi, 28 iunie, la ora 19.00, la Sala Thalia, Bega Blues Band oferă concertul de jazz Brassica Soup, numit astfel după bine cunoscutul album al trupei.

După ce în 15 iunie, au cântat la Centrul Cultural Rich Mix din estul Londrei, Maria Chioran – voce, Lucian Nagy – instrumente de suflat şi percuţie, Toni Kühn – claviaturi, Mircea Bunea – ghitară, Johnny Bota – bas, Lică Dolga – tobe, membrii celui mai longeviv grup de jazz şi blues din muzica românească, vor încânta acum publicul sibian.

Bega Blues Band are un repertoriu variat şi o orchestraţie complexă, iar sound-ul său se află într-o permanentă evoluţie. Trupa a luat naştere în 1983, după întâlnirea dintre regretatul Bela Kamocsa (fondator şi basist al legendarei trupe rock Phoenix) şi contrabasistul Johnny Bota. Bega Blues Band a avut o carieră impresionantă, încununată cu multe distincţii, printre care Premiul de Popularitate la Festivalul Muzical Privas (Franţa, 1992) sau Premiul pentru cea mai bună formaţie de blues din România, acordat în 2004 de Uniunea Compozitorilor din România şi Societatea Română de Radio. După moartea prematură a lui Bela Kamocsa, liderul grupului a devenit Johnny Bota, fondatorul, în anul 2005, al studiilor de jazz de la Conservatorul timişorean.

Gală de Operă în versiune de concert

Virginia Zeani

Sâmbătă, 2 iulie, la ora 20.30, în Piaţa Mare a Sibiului, Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu, Corul Filarmonicii de Stat „Transilvania” Cluj-Napoca, avându-l la pupitru pe dirijorul Tiberiu Soare, vor aduce un Omagiu Virginiei Zeani.

Solişti: Silvia Micu, George Ionuţ Vârban, Irina Ioana Baianţ, Florina & Florin Mariş Hinsu, Călin Brătescu

În program: arii şi coruri din opere de Mozart, Donizetti, Gounod, Verdi, Puccini, Bizet, Dvořák.

Pe Virginia Zeani fanii o numeau l’Assoluta della lirica, într-o epocă în care Maria Callas era La Divina şi Renata Tebaldi, L’Angelo.

O mare voce şi un temperament de foc, soprana Virginia Zeani a împlinit toamna trecută 91 de ani. Numele său este extrem de cunoscut de către iubitorii de operă, ea având o carieră extraordinară în teatrele lirice din întreaga lume. Dacă amintim un singur rol, acela al Violettei, ar fi suficient ca ea să rămână în memoria artei lirice.

Irina Baianţ

De-a lungul întregii sale cariere, Virginia Zeani a fost călduros omagiată pentru calităţile sale excepţionale de dinamism teatral, vitalitate şi sensibilitate. Vocea sa demonstrează o mare flexibilitate, emisă cu o remarcabilă competenţă tehnică, extinsă de la notele calde din piept până la înaltele acute. Virginia Zeani cântă cu o impecabilă frazare, cu intensitate şi convingere dramatică.

Cu ocazia zilei de naştere de anul trecut, Opera Naţională Bucureşti i-a conferit marii soprane titlul de Ambasador Onorific pentru extraordinara sa carieră artistică în slujba artei cântului, astfel una dintre cele mai mari cântăreţe de operă din secolul XX devenind primul artist care deţine acest titlu.

A fost recompensată cu premii prestigioase: Diapason d’Or (1960), Arena d’Oro (Verona, 1961), Medalia de Aur a Teatrului Liceo din Barcelona (1963), Venere d’Oro (1965), Voce d’Oro (Pesaro, 1968), Comandor al Republicii Italiene (Roma, 1970), Valentino d’Oro (1972), Medalia de Aur a Marilor Valori Artistice Italiene – AGIS (1976), Diploma de „distinguished professor of voice” din partea Universităţii din Bloomington – Indiana, SUA, unde a predat timp de aproape două decenii şi, mai recent, Medalia „Nihil Sine Deo” conferită de MS Regele Mihai I – cea care a impresionat-o cel mai mult…

”Dăruită cu o voce excepţională, rar întâlnită în secolele trecute, continuând cu ilustră strălucire cariera marilor sale predecesoare Haricleea Darclé şi Maria Cebotari, Virginia Zeani a stat departe de ţară nu datorită kilometrilor, ci datorită strălucitei educaţii care nu a lăsat-o să se apropie de o Românie strâmbă”, a spus Principele Radu, elogiind cariera de excepţie a marii soprane.

Omar Sosa Quarteto Afro Cubano, la Sala Radio

Omar Sosa

Joi, 30 iunie, la ora 20.00, aveţi prilejul de a asculta, în cadrul seriei Jazz Night Out, un concert de Jazz metis.

Nominalizat de şapte ori la Premiile Grammy, Omar Sosa este un artist asemenea Cubei, această insulă între trei continente ale muzicii, care reuşeşte să-şi definească o identitate distinctă. Sosa explorează şi exploatează rădăcinile africane ale culturii cubaneze şi le scoate la iveală prin filtrul său autentic şi pestriţ. Totul e semnat cu aceeaşi marcă originală, de pe – întâmplător sau nu – o cutie de trabucuri, Handmade in Cuba. Iar în această cutie, urechile fine s-ar putea să mai recunoască influenţe de hip-hop şi muzică clasică.

Experimentele altor artişti în acelaşi stil s-au dovedit a fi spectaculoase. Amestecul de energii dintre jazz şi muzica afro-cubaneză pune la un loc structura acordurilor şi improvizaţia cu ritmul şi sincopele. Însă ceea ce Omar Sosa reuşeşte e să fie mai mult decât suma ingredientelor din muzica sa. Faţă de alţi artişti, cele două stiluri nu merg în paralel, ci curg împreună într-o singură expresie organică.

Omar Sosa a plecat din Cuba în anii ’90 şi a locuit în Ecuador şi SUA, până când s-a stabilit la Barcelona. După ce şi-a încheiat studiile academice ca toboşar, a devenit din ce în ce mai atras de pian. Cubanezul, care apoi a devenit celebru ca pianist, a declarat în diverse rânduri că mai degrabă „bate la pian”, şi că îl priveşte ca pe o “conga cu clape” (sau ca un şir bine acordat de 88 de tobe).

Sosa va prezenta la Jazz Night Out cel de-al 24-lea său album, care e definit de titlul pe care îl poartă. Ilé, în traducere liberă, însemnă „pământul de acasă”, un termen provenit din Africa de Vest.

Pianistul cubanez va susţine primul său concert în Bucureşti alături de Leandro Saint-Hill (saxofon şi flaut), Childo Tomas (voce şi bas) şi Ernesto Simson (tobe).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.