Seria de expoziții de artă continuă pe Lipscani

Într-un comunicat de presă recent, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București anunță că va continua și anul acesta să aducă în atenția publicului bucureștean opere valoroase de artă, prin Programul Expozițional ARCUB 2017.

Anul trecut, instituția care a transformat Hanul Gabroveni (Strada Lipscani nr. 84 – 90 cu corespondent în Strada Gabroveni nr. 50-53) într-un centru în care spectacolele de teatru și proiectele artistice s-au succedat în ritm rapid s-a poziționat „ca unul dintre cele mai importante spații expoziționale de artă contemporană și recentă din Capitală, dar și din țară, prin cele opt expoziții majore organizate («Tzara. Dada. Etc.», «Istorii MonuMentale», «30», «New Artists», «Constantin Brâncuși: omul și lucrurile», «Memory Leaks», «Fostul Viitor», «Drumeț în calea artei: Daniel Ștefănică, colecționar»). Anvergura, atât ca relevanță și dimensiune, cât și diversitatea expozițiilor organizate în 2016 au atras un număr impresionant de vizitatori, de până la câteva mii de persoane la fiecare expoziție“, după cum explică reprezentanții centrului.

Dialoguri interdisciplinare

Alex Radu, cunoscut pentru constituirea spațiului Aiurart, este cel care „va invita curatori români și artiști pentru realizarea mai multor expoziții și a unei serii de conferințe – o nouă componentă a Programului Expozițional ARCUB 2017“.

Periodic, între februarie și noiembrie, vor fi programate întâlniri cu tema „Ce punem în ramă?“. Seria de conferințe „va aborda diverse teme legate de artă, despre cum putem da substanță, consistență, profunzime creativității de azi. Cu un caracter interdisciplinar, seria de conferințe va prezenta exemple inspiraționale coerente, integrate, din artă, design, arhitectură, cercertare științifică, exemple care să poată conduce audiența de la o privire superficială la una de profunzime în sensul și misiunea creației“, arată cei de la ARCUB. Conferințele vor fi organizate în colaborare cu MARe (Muzeul de Artă Recentă), Aiurart și Unrest/Bucharest, de Ervin Kesler, Alex Radu și Silviu Pădurariu. „Sunt un consumator al industriilor creative și încerc să le sprijin. În general, încerc să fiu la curent cu tot ce ține de design de obiect și tot ce ține de domeniul esteticii contemporane. Cred că există mult potențial și mulți artiști talentați care se lovesc de problema publicului prea puțin diversificat, cum spuneam mai devreme. În orice industrie creativă din România cred că există la un moment dat problema publicului needucat“, declară într-un interviu coordonatorul programului de pe Lipscani din acest an.

Artă și documentare

Dumitru Gorzo și Robert Koteles se numără printre artiștii care vor expune la ARCUB în 2017. Printre expozițiile pregătite pentru acest an se numără „Ucenicie printre arte: colecționarul Sorin Costina“ și „Arta românească a anilor 1970-1990“, dar cei de la Centrul Cultural au o listă ceva mai elaborată: „două expoziții solo show – o expoziție de grup de artiști emergenți din – un dialog deschis între cupluri de emergenți fundamental diferiți ca tehnici, concepție și cultură, dar cu un fond istoric și social comun, o expoziție de grup – artiști de azi din România – o punere la aceeași masă a mai multor școli, voci și tendințe din arta contemporană românească, expoziția «Aesthetics of Social Responsibility» – un proiect care implică diverși specialiști din domenii culturale, creative, științifice sub aceeași umbrelă a dialogului, cercetării și documentării desenului uman și a modului în care ideologiile influențează imaginea generală a orașului, a arhitecturii, a spațiului public și, inclusiv, a naturii“.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Andrei Radulescu 226 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.