Cea de a 44-a ediţie a Festivalului de Toamnă de la Paris propune şi Serile Trisha Brown ale Trisha Brown Dance Company, la Théâtre National de Chaillot.
Ca şi Yvonne Rainer, Steve Paxton şi Lucinda Childs, Trisha Brown este unul dintre fondatorii Judson Dance Theater, creuzet al dansului postmodern, omagiaţi în această toamnă.
La fel ca Merce Cunningham, Trisha Brown a scris câteva dintre cele mai frumoase pagini ale istoriei dansului american. Europa a jucat un rol important în recunoaşterea acestei opere în care fluiditatea gesturilor în scenă îşi dispută întâietatea cu permanenta inventivitate a coregrafei.
Programul compus din 4 piese, Solo Olos, Son of Gone Fishin’, Rogues et PRESENT TENSE, prezentate la Théâtre National de Chaillot, are o savoare specială. Este ultima dată când Compania Trishei Brown dansează operele acestei extraordinare coregrafe într-o sală pariziană.
Constrânsă să se retragă în 2012, din motive de sănătate, Trisha Brown a lăsat la conducerea Companiei două colaboratoare fidele de peste 30 de ani, Carolyn Lucas şi Diane Madden.
Atunci a început un lung turneu de adio care are acum ultima escală la Paris.
Dintr-un repertoriu de peste 100 de piese, membrii Companiei au ales patru piese ce acoperă 35 de ani de creaţie, menite să arate, pe de o parte, complexitatea dansului Trishei Brown, iar pe de altă parte, simplitatea mişcării.
Programul se deschide cu Solo Olos, o piesă scurtă creată în 1972, care a avut premiera la Brooklyn Academy of Music din New York în 1977. O creaţie emblematică pentru cercetările privind “mişcarea pură”. Aşa cum arată şi titlul, acest solo, transformat într-o piesă pentru 5 dansatori, foloseşte mişcări în oglindă. Patru interpreţi, îmbrăcaţi în alb, îşi execută partitura într-o tăcere întreruptă numai de momentele de instrucţiuni spuse de un al cincilea, din afara scenei. Toţi execută, la sol sau pe verticală, aceeaşi frază coregrafică compusă din gesturi precise, unghiulare, îndulcite de câteva unduiri ale şoldurilor. Din când în când, unul dintre dansatori evadează din grup, numai pentru a reveni încă mai accentuat la unison.
Următoarea piesă, Son of Gone Fishin’, pe muzică de Robert Ashley, aduce în scenă 6 interpreţi, ale căror tunici şi pantaloni declină nuanţele aurului. În această coregrafie, pe care Trisha Brown o consideră “apogeul complexităţii” în creaţia sa, punctul de plecare sunt improvizaţiile, într-o friză neîntreruptă de mişcări, cu lumini aurite şi costume din lamé, care îi dau o latură rock şi sălbatică, în pofida apăsătoarei muzici repetitive a lui Robert Ashley. Piesa este gândită să fie dansată în patru direcţii. Fiecare dansator îşi poate executa partitura într-un flux de mişcări suple, întâlnind, pentru un scurt moment, un alt interpret. Jocul trupurilor pare să se transforme treptat în flăcări dansând în lumină sau în penumbra gradată de John Torres.
Rogues, pe muzica originală compusă de Alvin Curran, este coregrafia cea mai recentă, creată în 2011, şi prezentată în premieră mondială la Festivalul Dansului de la New York. Este un duo masculin în care Trisha Brown foloseşte ceea ce ea numeşte “aberaţii delicate”, adică momente în care gesturile sunt uneori dublate, alteori omise de unul dintre dansatori. Acest joc al decalajelor şi mişcărilor la unison pune în valoare complicitatea celor doi interpreţi. În Rogues, “nu există efecte superflue, nici exces de coregrafie controlată. Totul este natural… Dansatorii celebrează viaţa fără artificii”, scria atunci cronicarul de la New York Times.
În sfârşit, cea de a patra piesă, PRESENT TENSE, creată în 2003, pe muzica Sonatelor şi interludiilor pentru pian de John Cage, este gândită pentru 7 dansatori. Aceştia evoluează fie în grup sau în duete, sunt conectaţi ca un întreg ai cărui atomi evadează din când în când. Este un fel de sfidare a gravităţii, dansatorii înlănţuie mişcările aeriene, iar costumele şi decorurile semnate de Elizabeth Murray, colorate în roşu, roz, albastruri şi galbenuri puternice, fac din PRESENT TENSE un final strălucitor. Coregrafia urmăreşte jocul de orizontale şi verticale, realizând o sinteză între estetica abstractă şi o formă de naraţiune emoţională, caracterizată prin sugestie şi surpriză. Deşi tinerii dansatori n-au lucrat niciodată cu Trisha Brown, ei încarnează perfect, după părerea criticilor, stilul de dans al acestei minunate coregrafe.
Acoperind perioada dintre 1976 şi 2011, cele patru piese formează un repertoriu care evocă întreaga bogăţie a artei coregrafice a Trishei Brown, rigoarea formală şi libertatea ei de invenţie. O combinaţie de supleţe şi uşurinţă, cu secvenţe aeriene aureolate de o graţie matematică în care orice mişcare, de la cea mai simplă la cea mai elaborată, de la cea mai obişnuită la cea impunând virtuozitate, poate fi integrată în strcutura ansamblului. Frazele coregarfice se înlănţuie, se decalează, dialoghează sau construiesc constalaţii colective în spaţiu.
Trisha Brown s-a născut la Aberdeen, pe Coasta de Vest a Statelor Unite, în 1936. După o formaţie academică, a urmat cursurile de la Mills College în California. În timpul unui atelier al Annei Halprin din San Francisco, a întâlnit-o pe Simone Forti şi a descoperit ceea ce se numeşte tasks, principiile improvizaţiei şi compoziţiei pornind de la mişcări obişnuite.
În 1961 s-a instalat la New York şi a urmat atelierul de compoziţie al lui Robert Dunn. Atunci a iniţiat, împreună cu o trupă de dansatori-coregrafi, formată din Simone Forti, Yvonne Rainer şi Steve Praxton, şi de muzicieni – Thierry Riley, La Monte Young -, Judson Dance
Theater, spaţiu multidisciplinar şi experimental, rupând relaţiile cu gestica demodată.
În 1970 şi-a fondat propria companie, propunând în cartierul său, Soho, piese create pentru prezentarea în aer liber, ca Man walking down the side of a building şi Roof Pieces.
Prima coregrafie pentru scenă, Glacial Decoy (1979), a inaugurat o serie de colaborări cu plasticianul Robert Rauschenberg, printre care şi Set and Reset (1983).
Adeptă a cercetării permanente, Trisha Brown a realizat cicluri de creaţie: Equipment Pieces, Accumulations, Unstable Molecular Structures, Valiant Works, Back to Zero, Music Cycle.
Ea a abordat domenii ale muzicii clasice şi ale operei, cu puneri în scenă mai ales ale unor creaţii de Monteverdi, Rameau şi Salvatore Sciarrino.
Coregrafa este recunoscută şi pentru opera sa de plasticiană. A expus în galerii şi muzee din întreaga lume, a fost invitată la Dokumenta XII de la Kassel şi la Bienala de la Veneţia.
Experimentatoare fără pereche, adeptă a improvizaţiei structurate şi dornică să respingă limitele dansului, Trisha Brown a fost recompensată cu o serie de distincţii, ca Genius Grant al MacArthur Foundation şi Premiul Dorothy and Lilian Gish. Este, de asemenea, Comandor al Ordinului Artelor şi Literelor.
Bolnavă, Trisha Brown a trebuit să lase acest Turneu de Adio să se desfăşoare fără ea. Într-un fel, acest program între omagiu şi amintire este şi o lecţie de viaţă. Compania, apropiindu-se de sfârşitul acestui turneu, trebuie să se gândească la viitor. “Trebuie să luăm decizii artistice şi altele mai practice. Nu putem evita acest lucru. Şi apoi, o companie şi dansatorii ei au nevoie să creeze opere noi. Ceea ce este imposibil fără Trisha. Ea doreşte ca piesele create de ea să fie prezentate atâta timp cât vor fi cerute de public”, afirma Carolyn Lucas, citată de presa franceză.
După reprezentaţiile pariziene, Turneul de adio al Trisha Brown Company continuă până în februarie 2016 în Europa, la Tours şi Bourges, şi în Statele Unite.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.