Sfântul Ilie Tesviteanul

Rămas în conştiinţa poporului drept Sfântul care mijloceşte înaintea lui Dumnezeu pentru a aduce ploaia, Proorocul Ilie Tesviteanul este cinstit de credincioşi, care îl sărbătoresc pe data de 20 iulie.

A trăit cu aproape 850 de ani înainte de venirea lui Hristos, iar întreaga sa viaţă şi-a dedicat-o comunităţii israelite din Regatul de nord, fiind, potrivit tradiţiei, din seminţia lui Aaron, din care se alegeau preoţii poporului evreu.

Nu a putut răbda rătăcirea poporului de la dreapta credinţă, fiind atât de aspru cu aceia care se închinau zeului Baal, dar şi altor idoli încât i-a cerut lui Dumnezeu să vină o secetă cumplită (să închidă cerurile şi să nu mai plouă 3 ani şi 6 luni).

Este însă şi milostiv, înviind pe fiul văduvei din Sarepta Sidonului şi aducând ploaie peste pământul uscat de secetă. Iar pe cei rămaşi statornici în credinţă, Sfântul Prooroc Ilie i-a întărit, cunoscută fiind propria sa râvnă cu care l-a cinstit pe Dumnezeu.

De altfel, Sfântul Ilie este, potrivit tradiţiei, atât de apropiat de Dumnezeu încât Domnul a împlinit toate cererile sale. În chiar troparul închinat Sfântului, acesta este numit, nici mai mult, nici mai puţin decât „al doilea mergător înainte al venirii lui Hristos”.

Considerat un apărător din vechime al credinţei, potrivit Apocalipsei Ilie, dar şi Enoh vor fi martorii care vor precede sfârşitul lumii. Sfântul Ilie se va arăta atunci şi va avea de dus o mare luptă cu Antihristul.

De asemenea, amintirea momentui în care Mântuitorul îi întreabă pe Apostoli ce spun oamenii despre El arată, încă o dată, importanţa pe care o ocupă Sfântul Ilie în conştiinţa poporului.
“Ioan Botezătorul, alţii Ilie, alţii Ieremia sau unul din prooroci” (Matei 16, 14).

Fiind fără frică de Dumnezeu şi încălcând poruncile Lui, poporul admite că nu este vrednic de mila Domnului şi cer mijlocire prin chiar Rugăciunea adresată Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul la vreme de secetă.

Către ţine, preafericitul Domnului, Ilie, cu umilinţă alergăm, noi păcătoşii şi smeriţii, chinuiţi de arşiţă şi secetă: Mărturisim că nu suntem vrednici de mila şi de harul lui Dumnezeu; mai curând suntem vrednici pe dreptate de ameninţarea aspră a mâniei Lui cu tot felul de rele boli, necazuri şi jale. Căci n-am umblat în frică de Dumnezeu, pe calea poruncilor Lui, ci în poftele desfrânării inimilor noastre, şi tot felul de greşeli fără de număr am săvârşit. Fărădelegile noastre ne-au întunecat mintea şi nu suntem vrednici a ne arătă în faţă Domnului şi a privi la cer. Mărturisim că şi noi ca şi vechiul Israel, ne-am îndepărtat de Domnul Dumnezeul nostru prin fărădelegile noastre, şi de nu ne închinăm lui Baal şi altor idoli netrebnici atunci prin robia patimilor şi prin poftele noastre slujim idolului; (…) Mărturisim, că pentru aceea s-a închis cerul şi s-a făcut ca arama, fiindcă s-au închis inimile noastre în faţa milei şi iubirii adevărate faţă de aproapele nostru. Pentru aceea pământul s-a uscat şi s-a făcut neroditor, fiindcă nu aducem Domnului nostru roadele faptelor bune. De aceea, nu ne da ploaie şi rouă, fiindcă nu avem lacrimi de umilinţă şi rouă dătătoare de viaţă a cugetului către Dumnezeu. De aceea s-au veştejit toate bucatele şi toată iarbă câmpului fiindcă s-a uscat în noi tot gândul cel bun. De aceea s-a întunecat văzduhul pentru că mintea noastră s-a întunecat de gânduri rele, iar inima noastră s-a întinat de poftele fărădelegii.
(…) mijloceşte milă Împăratului ceresc, dar nu pentru noi păcătoşii şi nevrednicii, ci pentru aleşii robii Lui care nu şi-au plecat genunchii în faţă lui Baal al lumii acesteia, pentru blândeţea şi curăţia copiilor, pentru dobitoacele cele necuvântătoare şi pentru păsările cerului, care îndură din pricina fărădelegilor noastre şi pier de foame, de arşiţă şi de sete (…)”.

Sfântul Prooroc Ilie este ocrotitorul aviatorilor, iar 20 iulie este şi Ziua Aviaţiei Române.

La mulţi ani tuturor celor care poartă numele Sfîntului Ilie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Adela Constantinescu 505 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.