Sfârşitul unui guvern

Victor Ponta se află într-o derivă complexă, nu de azi de ieri. Actele sale de bravadă cer oamenilor politici şi instituţiilor responsabile o atitudine, pentru a pune capăt unei surse de instabilitate. Problemele medicale ale premierului şi pasiunea sa pentru ambalarea maşinilor de curse au fost prea multă vreme combustibil pentru o publicitate care nu mai poate continua. Un prim-ministru cu prestaţia lui Victor Ponta arată o gravă degringoladă a sistemului, adăugându-se zecilor de gafe prin care se manifestă gregaritatea mafiotă generalizată. Nici preşedintele Iohannis, dincolo de solicitarea unei demisii politice, cu jumătate de gură, nu a surprins manifestarea inacceptabilă a premierului în exercitarea unei demnităţi publice. Dacă Parlamentul îşi permite să sfideze o naţiune, ascunzându-se după tot felul de majorităţi şi încălcări ale transparenţei, un prim-ministru nu o mai poate face.

O asemenea prestaţie politică şi administrativă a trecut în ridicol performanţa guvernamentală. Cei dispuşi să o accepte sunt profitorii, pe care Victor Ponta a avut grijă să-i multiplice. Legislaţia României din ultimii ani le-a fost dedicată, transformând bugetul statului în anexă a clientelei. Dacă Traian Băsescu a readus România în spiritul sistemului din anii ’50, Victor Ponta a implementat legislaţia care să confere drepturi şi satisfacţii pe care niciun stat democratic nu le poate susţine. Cu un asemenea sistem pus la punct, populist, Victor Ponta poate guverna zeci de ani, intangibil. România a fost reconfiscată fără şanse de revigorare în viitorul imediat. Toată legislaţia guvernului actual va trebui deznodată, altfel va fi imposibil de regăsit drumul spre adevăratele căi de ieşire din impasul instaurat cândva de mineriade. Lipsit de orice plan de reformă, conectând bugetul la clientela politică, în defavoarea relansării economice şi politice, acest guvern s-a aflat în mijlocul celor mai mari scandaluri. Rezistenţa sa incredibilă arată decăderea politică pe care se sprijină.

Victor Ponta se află, cu evidenţă, la capătul unui mandat pe care coaliţia încearcă să îl păstreze în conflictul deschis, în care se află, cu justiţia. Toţi susţinătorii săi, din poziţiile cheie, se vor afla curând în faţa unor mari anchete, cu un probatoriu pe care românii îl aşteaptă de zeci de ani. Clasa politică actuală inertă, în aceeaşi barcă, încearcă să blocheze justiţia, să dea legi „populare” lipsite de sens, în speranţa păstrării imunităţii. Cruciada începută va trece prin mecanismele ei cam pe toţi delapidatorii. Victor Ponta este în pragul acestei încercări pe care vrea să o evite imitând un fel de fugă din ţară, aproape identică celor căutaţi de Interpol.

Nu ştim ce se va întâmpla până Victor Ponta se va întoarce în ţară. Este destul de limpede că, după acordarea unui interimat postului său de la Palatul Victoria, cariera sa politică este terminată. În spatele întregii afaceri, principalele organisme ale statului par a fi intrat în alertă generală, făcând presiuni. Desemnarea unui succesor, chiar pe termen limitat, în persoana altui politician la fel de controversat, pe care nu-l poate lua nimeni în serios, arată asumarea debarcării.

O criză politică ia sfârşit, alta stă pe cale să se declanşeze. Partidul aflat în mijlocul ostilităţilor debarcării lui Victor Ponta este el însuşi la fel de corupt.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioan Vieru 1334 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.