Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Pe 29 iunie sunt sărbătoriți Sfinții Apostoli Petru și Pavel.

Cei doi mari Apostoli au murit de moarte martirică, în aceeași zi, Apostol Petru fiind răstignit cu capul în jos, iar Sfântului Apostol Pavel i-a fost tăiat capul.

Originar din Betsaida Galileii, Sfântul Apostol Petru a fost fratele Sfântului Apostol Andrei și pescar ca toți cei din familia.

Numele său era Simon, nume pe care Iisus îl schimbă în Cephas, care în aramaică înseamnă piatră sau rocă, notează Dicționarul de Teologie Ortodoxa, 1994, potrivit Agerpres. Pe această piatră Mântuitorul Hristos va zidi Biserica: „Și Eu îți zic ție, că tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 18).

Sfântul Apostol Petru a participat, în anul 50, la Sinodul Apostolilor din Ierusalim, unde s-a hotărât ca cerințele rituale ale religiei mozaice să nu fie obligatorii pentru creștinii proveniți dintre păgâni. După descoperirea făcută de Dumnezeu de a predica și păgânilor, a mers în Galatia, Asia Proconsulară, Bitinia și Roma.

În timpul persecuției lui Nero, a fost întemnițat și condamnat la moarte prin răstignire, fiind apoi îngropat la Roma (anul 67).

Sfântul Apostol Pavel s-a născut în Tars, într-o familie de evrei, părinții săi fiind cetățeni romani.

Educat la școala fariseilor, a fost un prigonitor al creștinilor, dar în urma unei revelații de pe drumul Damascului, când Iisus îi apare într-o lumină orbitoare și îi spune: „Saule, Saule, de ce Mă prigonești?” (Fapte, 9, 4), se convertește la creștinism. A început misiunea de apostol „mai pe urmă chemat”, după o perioadă de trei ani petrecută în Arabia. Întors la Ierusalim, i-a cunoscut pe doi din ceilalți apostoli, Petru și Barnaba.

În cele trei călătorii misionare ale sale, Sfântul Apostol Pavel aduce la credință mulțimi de păgâni, întemeind biserici în toate marile orașe din spațiul asiatic și de răsărit al Imperiului Roman.

În anul 67, în timpul împăratului Nero (64-67), a suferit moarte martirică în aceeași zi în care Sfântul Apostol Petru a fost crucificat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.