Sibiul fără primar, România fără preşedinte

Instructorul de penitenciar din „B.D. intră în acţiune” îi întreabă pe deţinuţi: „Ia să vedem ce facem noi, ca cetăţeni cinstiţi, când găsim pe stradă un portofel cu o sumă de bani în el?”. Răspunde Gogu Steriade, interpretat impecabil de Dem Rădulescu: „Noi, dacă găsim pe stradă un portofel, un portmoneu sau un portvizit cu bani, anunţăm imediat Miliţia, la telefon 22.22.22”. „Foarte bine! Ei, acesta-i răspunsul. Felicitări!”.

Jurnalistul invitat la conferinţa de presă organizată la Palatul Cotroceni întreabă ce a făcut preşedintele României atunci când a primit informările SRI referitoare la infecţiile intraspitaliceşti. Răspunde, evident, preşedintele României, interpretat cu amatorism de Klaus Iohannis: „În momentul în care primim informări, le citim şi ne considerăm informaţi”. Trei! Staţi jos, domnule Iohannis!

Jurnalistul invitat la conferinţa de presă a PNL ar trebui să-i întrebe pe liderii acestui partid unde l-au găsit pe Klaus Iohannis şi ce a fost în capul lor atunci când l-au propus şi susţinut pentru funcţia de preşedinte al României.

Jurnalistul invitat la conferinţa de presă a PSD ar trebui să-i întrebe pe liderii formaţiunii politice dacă nu au remuşcări pentru că din cauza aroganţei şi bădărăniei lor şi a candidatului Victor Ponta i-au deschis drumul lui Klaus Iohannis spre Palatul Cotroceni.

În fine, jurnaliştii din Sibiu, acolo unde Klaus Iohannis a fost primar atâta amar de vreme, ar trebui să se întrebe dacă au fost corecţi cu România atunci când au ales să nu-l prezinte pe domnul Iohannis în toată splendoarea sa. Singura lor scuză ar fi aceea că ei au discutat cu primarul Iohannis doar despre borduri, panseluţe, arbuşti şi colivii pentru păsărele, şi că nu şi-au dat seama că atunci când acesta iese din oraş se pierde. Păcat, mare păcat, pentru că Sibiul a pierdut un primar, iar România a pierdut şansa de a avea un preşedinte. Un adevărat preşedinte.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sorin Avram 756 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.