Sibiul serbează identitatea culturală românească

Pe 7 mai, la Sibiu, Asociaţia Identitate Culturală Contemporană (AICC), Departamentul de Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Studii de Securitate al Universităţii „Lucian Blaga” şi Biblioteca Judeţeană Astra din Sibiu organizează un eveniment dedicat explorării ideii de identitate culturală românească. Acţiunea, care se va desfăşura la Biblioteca Astra începând cu ora 18.00, se va constitui dintr-o serie de prezentări, pe tematici variate, a căror miză va fi de a răspunde, fiecare în felul său, la întrebări legate de relevanţa unei identităţi naţionale, în contextul unei lumi globalizate.

Evenimentul va marca finalizarea concursului de eseuri organizat de AICC şi Departamentul de Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Studii de Securitate al Universităţii „Lucian Blaga”, pe tema „Simboluri identitare româneşti în context european – tradiţie sau inovaţie?”. Concursul şi-a propus să-i provoace pe studenţii sibieni să reflecteze la teme precum locul României în context european, reperele identitare ale tinerei generaţii sau legătura dintre cultură şi inovaţia tehnologică. Ocupanţii primelor trei locuri îşi vor susţine lucrările în cadrul evenimentului de pe 7 mai.

Programul evenimentului:

  • Cuvânt introductiv din partea Asociaţiei Identitate Culturală Contemporană;
  • Prezentarea istoriei Bibliotecii Astra, respectiv a clădirii Asociaţiunii, de către director dr. Silviu Borş;
  • “Apariţia şi dezvoltarea Mărginimii Sibiului, în contextul colonizării saşilor”, prezentare susţinută de lect. dr. Graţian Lupu (Departamentul de Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Studii de Securitate, Universitatea „Lucian Blaga”);
  • Susţinerea, de către autori, a lucrărilor câştigătoare la concursul de eseuri organizat de AICC şi Universitatea „Lucian Blaga”, pe tema “Simboluri identitare româneşti în context european – tradiţie sau inovaţie?”;
  • Recital la ţambal şi voce susţinut de muzicianul Romulus Cipariu;
  • Prezentarea muzeului virtual Statui de daci;
  • Atelier opţional: Proiectarea filmului “Decoding Dacia” (2012), realizat de Dan Dimăncescu, consul onorific al României la Boston. Filmul, elaborat după toate canoanele documentarului profesionist, impresionează prin imaginile spectaculoase filmate în zona Sarmisegetuza şi prin reconstituirile, realizate cu ajutorul animaţiei 3D, ale unor scene de pe Columna lui Traian.

Asociaţia Identitate Culturală Contemporană (AICC) este o organizaţie non-guvernamentală care dezvoltă proiecte culturale menite să nască dezbateri cu privire la importanţa unei identităţi naţionale într-o lume multiculturală. Principalele proiecte realizate de AICC până în prezent sunt portalul Romanian Letters (http://romanianletters.ro), care îşi propune să popularizeze informaţii pozitive despre România, emisiunea săptămânală „Romanian Letters”, difuzată de Activ eFeM, şi site-ul Statui de daci.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.