Simfonic, rock, punk şi blues jazz

Concert dedicat lui Hector Berlioz

Pe 30 aprilie 1855 avea loc, la Biserica Saint-Eustache, prima audiţie a “Te Deumului, op.22” de Hector Berlioz, cu autorul la pupitru şi un ansamblu de 900-950 de interpreţi. La 159 de ani de la debut, tot în luna aprilie, Filarmonica „George Enescu” îi invită pe melomani la un concert dedicat lui Berlioz şi Mendelssohn.

Joi, 24 şi vineri, 25 aprilie, ora 19.00, sunteţi invitaţi la un Concert vocal-simfonic, susţinut de Orchestra simfonică şi Corul Filarmonicii „George Enescu”, sub bagheta dirijorului Daisuke Soga.

Solist: Constantin Sandu.

În program: Felix Mendelssohn – “Concertul nr. 1, în sol minor, pentru pian şi orchestră, op. 25”, solist: Constantin Sandu, şi Hector Berlioz – “Te Deum, op. 22”, solist: Ionuţ Popescu. Dirijorul corului: Iosif Ion Prunner. Sponsorul oficial al evenimentului este: Ţiriac Auto, Partener Autorizat Mercedes-Benz.

Mendelssohn a dedicat “Concertul nr. 1”, compus în 1831, unei tinere pianiste din München, Delphine von Schauroth. Prima audiţie a avut loc în octombrie, acelaşi an, la München, în interpretarea compozitorului. Dar marea popularitate a acestui concert s-a datorat lui Franz Liszt, cel care l-a cântat foarte frecvent şi l-a impus în literatura concertistică a pianului.

Berlioz i-a dedicat lucrarea “Te Deum” soţului Reginei Victoria, Prinţul Consort Albert. Conceput în opt părţi, “Te Deum” este foarte rar prezentat în concerte în formula sa integrală. Se renunţă de regulă la cele două părţi de orchestră “Preludiu” şi “Marş pentru prezentarea la drapele” păstrând doar celelalte şase, cu cor, optându-se astfel, ca şi în cazul celor două concerte de la Ateneul Român, la forma tradiţională cu text latin. Despre lucrarea sa, compozitorul scria: „În «Te Deum», orga este cea care intră în dialog, dintr-un capăt al bisericii, cu orchestra şi cu cele două coruri aflate în capătul opus, apoi cu al treilea cor foarte puternic, cu voci la unison, ce reprezintă poporul, şi care participă din când în când la acest concert religios uriaş. Dar mai ales forma diferitelor părţi, interpretarea largă, curgerea lentă, formidabilă, a anumitor dezvoltări, cărora nu le poţi ghici scopul final, împrumută acestei lucrări un aspect gigantic, un caracter colosal. Formei gigantice i se datorează de altfel şi faptul că ascultătorii (…) sunt copleşiţi de o puternică emoţie”.

Sponsor oficial: Ţiriac Auto, Partener Autorizat Mercedes-Benz.

Recitaluri de orgă

Organista Molnar Tunde

Sâmbătă, 26 aprilie, ora 19.00, puteţi asculta un “Recital de orgă”, oferit de Nicolae Moldoveanu.

Programul cuprinde “Fantasia Chromatica” de Jan Pieterszoon Sweelinck, Suite du premier ton din „Livre d’Orgue” de Louis-Nicolas Clerambault, Toccata şi Fuga în re minor, BWV 538, “Dorica” de Johann Sebastian Bach, “Coral nr. 3, în la minor” de César Franck şi “Trei dansuri” de Jehan Alain.

Recitalul este organizat cu ocazia aniversării a 10 ani de la primul “Festival Internaţional de Orgă” din Bucureşti.

Duminică, 27 aprilie, la ora 19.00, în cadrul aceleiaşi manifestări este programat un dublu “Recitalul de orgă”.

Molnar Tünde, a ales “Coral nr. 3 în la minor” de César Franck, “Rapsodie, op. 65” de Max Reger şi “The Birds”, de Terényi Ede. Organista Marcela Costea va interpreta Preludiu-coral “In dir ist Freude”, BWV 615, de Johann Sebastian Bach, Concerul în si minor ”del Signor Vivaldi”, LV 133, partea I de Johann Gottfried Walther, “Marş funebru” de Albert Renaud şi “Toccata din Simfonia cu orgă nr. 5” de Charles Marie Widor.

Recitalul – In Memoriam Helmut Plattner şi Victor Dan – este organizat în colaborare cu Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti şi Societatea Filarmonică din Câmpina.

Tot duminică, 27 aprilie, la ora 19.00, în Sala Mică, sunteţi aşteptaţi la un “Recital de pian” al Mădălinei Dănilă. Invitaţi: Sorin Spasinovici – violă şi Thibault Joubert – violoncel.

În program, piese de Claude Debussy, Franz Liszt/ Giuseppe Verdi, George Enescu, Johannes Brahms.

„Romanian Roots”, spectacol multimedia al Corului de Copii Radio

Corul de copii Radio. Foto Virgil Oprina

Finalul lunii aprilie aduce o atmosferă ce oglindeşte puritatea vocilor de copii, graţie concertului oferit de “Corul de Copii Radio” sâmbătă, 26 aprilie, la ora 19.00, la Sala Radio. Conduşi de Voicu Popescu (corepetitor Magdalena Faur), micii muzicieni vă oferă de această dată un eveniment cu totul deosebit.

Sub sugestivul titlul „Romanian Roots” („Rădăcini româneşti”), concertul-eveniment de care vă veţi bucura la Sala Radio propune publicului un parcurs al spiritualităţii româneşti oglindite în muzica corală. Veţi asculta cântece situate la graniţa între folclorul nostru, tradiţia sacră bizantină şi creaţia contemporană: melodii de joc sau doine din Maramureş, imnuri de esenţă bizantină sau cântece ale compozitorilor noştri contemporani.

După incursiuni în repertorii internaţionale, prin acest concert “Corul de Copii Radio” se întoarce la repertoriul său peren, cel care defineşte spiritualitatea şi tradiţia românească. Deja „probat” pe scene din străinătate, “Romanian Roots” este un proiect în care muzica, gestul şi imaginea se unesc pentru a dărui spectatorului bucuria întâlnirii cu folclorul autentic, cu lucrări ritualice sau venite din universul plin de imaginaţie al copiilor. “«Romanian Roots» este un spectacol-concert plin de culoare, bucurie, emoţie şi energie”, declară dirijorul “Corului de Copii Radio”, Voicu Popescu.

Mai mult decât un concert, seara se transformă, aşadar, într-un adevărat spectacol multimedia, pentru că sonorităţii deosebite a corului i se alătură o serie de proiecţii video ce îmbină imagini de natură din România cu secvenţe din evenimentele “Corului de Copii Radio”, efecte sonore tradiţional româneşti, de la bucium la clopot şi toacă, realizate de George Marcu, toate completate de interpretarea dramatică a copiilor şi elemente de recuzită pentru a simboliza aspecte esenţiale din cultura română. Regia de mişcare este semnată de Mihai Lungeanu.

O parte emoţionantă a serii va fi reprezentată de momentul comemorativ pe care Corul de Copii Radio îl va dedica celor două artiste recent dispărute dintre noi şi care au marcat o lungă perioadă de timp evoluţia ansamblului: Eugenia Văcărescu – dirijoare a corului şi pianista Camelia Chiţibea – corepetitoarea care a acompaniat la pian cu multă dăruire toate repetiţiile şi concertele ansamblului.

Un reper al muzicii noastre peste hotare prin cele peste 50 de participări la festivaluri şi concursuri internaţionale în aproape toate statele Europei, în Japonia, SUA şi Canada, Corul de Copii Radio a obţinut preţioase distincţii şi a primit în 2004 titlul de „Ambasador Cultural al Uniunii Europene”.

Proiectul „Romanian Roots” a fost prezentat la “Simpozionul Mondial de Muzică Corală”, organizat la Copenhaga de “Federaţia Internaţională a Muzicii Corale” (2008), în cadrul “Zilelor Europene Neudrossenfeld” – Germania, la Festivalul “Let the Future Sing” – Suedia şi la “International Thracian Choir Festival” – Bulgaria (2009).

Concert “Up To Nirvana”

Trupa românească “Up To Nirvana” readuce vineri seară, la ora 21.00, pe scena din “Club Fabrica”, spiritul lui Kurt Cobain şi al legendarei formaţii americane de grunge rock “Nirvana” (1987 – 1994).

Dacă n-aţi apucat să vedeţi niciun concert “Nirvana LIVE” – şi probabil că sunt puţini care au apucat – veţi fi surprinşi de măsura în care reuşesc membrii formaţiei să se apropie de sound-ul şi interpretarea originală a americanilor.

Proiectul “Up To Nirvana” a apărut în primăvara anului 2009, atunci când solistul Mircea Petrescu împreună cu doi prieteni au decis să transforme câteva piese ale trupei “Nirvana” şi să le cânte într-o manieră punk. Proiectul se numea “Punk tribute to Nirvana” şi, ulterior, celor trei li s-au alăturat câţiva membri ai trupei “Flesh Rodeo”. Împreună au decis să reproducă mult mai intens şi mai natural atmosfera concertelor “Nirvana”, cu piesele cântate în varianta lor originală.

În anul 2012, Mircea Petrescu a devenit frontman-ul formaţiei “Up to Eleven” şi, împreună cu membrii trupei, au susţinut în această formulă o serie de concerte tribut Nirvana în Bucureşti, Braşov şi Cluj. Pasiunea lor pentru grunge a dus la o fuziune între “Up to Eleven” şi “Nirvana”, astfel că numele actual a ajuns “Up to Nirvana”. Au urmat concerte în cluburi din Bucureşti şi din alte oraşe.

Formaţia este compusă din Mircea Petrescu – lead vocals/rhythm guitar; Varlan Laurenţiu – lead guitar; Liviu Popescu – bass guitar; Bogdan Molesag – drums/backing vocals.

Stilul lor este influenţat de “Nirvana”, “Alice in Chains”, “Pearl Jam”, “Up To Eleven”.

“Nirvana” a fost o trupă de muzică grunge rock fondată în 1987 în Aberdeen, statul Washington, SUA. A început să devină cunoscută în mainstream-ul muzicii rock datorită piesei “Smells Like Teen Spirit” de pe albumul lor din 1991, „Nevermind”. Tot mulţumită acestui succes au devenit populare şi alte trupe de grunge precum “Alice in Chains”, “Pearl Jam” sau “Soundgarden”. Astfel, rock-ul alternativ a fost introdus masiv în mass-media americană de la începutul anilor ’90 ai secolului trecut.

Kurt Cobain, liderul formaţiei, a fost numit în media, „spokesman of a generation” („purtătorul de cuvânt al unei generaţii”), în timp ce “Nirvana” trebuia să fie reprezentanta “Generaţiei X”.

“Nirvana” s-a dezmembrat după moartea neaşteptată a lui Kurt Cobain în 5 aprilie 1994, dar popularitatea trupei a continuat să crească. La opt ani de la moartea lui Cobain, un demo neterminat pe care trupa l-a înregistrat cu două luni înainte de sinucidere, „You Know You’re Right”, a ajuns pe locul întâi în topuri de radio din întreaga lume.

S-au vândut mai bine de 60 de milioane de albume pe tot globul de la debutul trupei, incluzând aici 10 milioane de copii ale albumului “Nevermind” numai în Statele Unite. Posturi de radio din întreaga lume includ şi astăzi cântece “Nirvana” în playlist-urile lor.

“JazzyBIT”, în “Davis Live Music Club” din Viena

Formaţia JazzBIT

Trio-ul de jazz, latin, funk şi blues din Timişoara, “JazzyBIT” concertează în 24 aprilie, la ora 21.00, în Davis Live Music Club”, fiind pentru prima dată când un trio de jazz din Timişoara cântă în Austria. Formaţia, compusă din Teodor Pop (pian, orgă Hammond), Mihai Moldoveanu (chitară bass) şi Szabó Csongor-Zsolt (percuţie, tobe), a primit de curând Premiul pentru cel mai bun “Jazz Newcomer” din anul 2013. Primul lor album “Touch the Sky” a fost lansat la începutul lunii februarie.

Formaţia a fost creată în toamna anului 2011 şi din anul 2012 participă la turnee naţionale şi internaţionale, în diverse cluburi şi săli de concerte, precum şi la numeroase festivaluri. Piesele sunt interpretate exclusiv instrumental iar repertoriul este compus din compoziţii proprii şi include jazz, latin, funk şi blues.

Evenimentul este realizat cu ajutorul Asociaţiilor Culturale “Kabaitan” şi “Blue Simon” şi în parteneriat cu Institutul Cultural Român de la Viena.

Seară de jazz românesc la Club Porgy & Bess

Pianistul Florin Răducanu va cânta la Clubul Porgy & Bess

Institutul Cultural Român de la Viena vă invită miercuri, 30 aprilie 2014, începând cu ora 20.30, la un concert susţinut de Florin Răducanu & Friends: „Play Parker, Monk, Coltrane & Music of the World for International Jazz Day”.

Pianistul Florin Răducanu a demarat în anul 2010 proiectul „Descoperirea jazz-ului tradiţional românesc”, în colaborare cu clubul de jazz “Porgy & Bess” din Viena. Acest proiect muzical reprezintă o sinteză între world music şi jazz, care demonstrează că muzica tradiţională românească poate fi integrată curentelor internaţionale: „Doina” românească este un cântec ce are o structură improvizată, asemenea blues-ului afro-american; pe lângă influenţele balcanice şi cele specifice spaţiului carpato-danubian, muzica românească prezintă o serie de elemente originale, cu specific oriental şi chiar celtic; gama variată de stiluri, specifice fiecărei regiuni în parte, stimulează creativitatea spontană şi improvizaţia.

Stilul muzical caracteristic pianistului şi compozitorului român Florin Răducanu îmbină jazz-ul, muzica tradiţională românească şi world music. Cu ocazia „Zilei Internaţionale a Jazz-ului”, acesta revine pe scena “Porgy & Bess” pentru un concert la care i se alătură Dalila Cernătescu (nai), Mihai Sebastian (saxofon tenor), Adrian Flautistu (contrabas) şi Laurenţiu Zmău (baterie).

“Bijuterii muzicale” în Sala Bizantină a Palatului de Béhague

Pianista Ilinca Dumitrescu

Miercuri, 7 mai, va avea loc la Paris recitalul extraordinar al binecunoscutei pianiste IlincaDumitrescu. Invitat special, Vasile Macovei, un adevărat virtuoz al fagotului. Dedicat celebrării “Zilei Europei”, recitalul va avea loc în Sala Bizantină a Palatului de Béhague, una dintre cele mai frumoase săli pariziene, aflate în proprietatea statului român.

În cadrul acestui recital, publicul va putea asculta adevărate bijuterii muzicale – compoziţii de Domenico Scarlatti, W.A. Mozart, L.v. Beethoven, Frédéric Chopin, Robert Schumann, Camille Saint-Saëns, Olivier Messiaen, dar şi piesele unor compozitori români precum Ciprian Porumbescu, George Enescu, Marcel Mihalovici, Paul Constantinescu, Ion Dumitrescu şi Doru Popovici.

Pianista Ilinca Dumitrescu a concertat în oraşe din 5 continente, 41 de ţări, 34 de capitale ale lumii, în importante săli de concerte. A studiat cu profesori celebri: Cella Delavrancea şi Mihail Jora în România, Stanislav Neuhaus şi Iakov Flier la Conservatorul de Stat “P.I. Ceaikovski” din Moscova, absolvit în 1978 cu distincţia maximă, “Diploma de Merit”. Este deţinătoarea celor mai importante premii în ţara natală (Premiul Academiei Romane – 1995, Premiul Institutului Cultural Roman – 2003 etc.), dar şi a multor distincţii internaţionale (printre care “Commendatore dell’Ordine della Stella della Solidarietà Italiana”, 2005, acordat de către Preşedintele Republicii Italiene). În anul 2012, Ilinca Dumitrescu a primit din partea Guvernului francez înalta distincţie “Chevalier de l’Ordre des Arts et Lettres”, iar în 2013, Premiul “Forumului Muzical Român” pentru întreaga activitate, după o prestigioasă carieră artistică de-a lungul a cinci decenii.

Vasile Macovei este prim fagotist solist al Orchestrei Operei Naţionale din Bucureşti. Este doctor în muzică al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, unde a activat în calitate de cadru didactic asociat. În anul 2000 a publicat volumul de poezii “Sfere sculptate” la Editura ,,Geneze” din Bucureşti. Vasile Macovei este fondator şi membru al ansamblurilor “Hyperion”, “Traiect”, “Gaudeamus”, “Modus” şi “Archaeus” (1985-1994), cu care a susţinut nenumărate concerte. A efectuat studii de perfecţionare în Italia, Franţa şi Germania. Laureat al Concursului Internaţional de la Markneukirchen (1978), Vasile Macovei are o susţinută activitate solistică în ţară şi în străinatate. A efectuat turnee în Italia, Elveţia, Franţa, Ungaria, Cehia, Slovacia, Bulgaria, Republica Moldova, Marea Britanie, Spania, Mexic, Danemarca, Japonia, India, Finlanda, Malaezia, China, Egipt, Grecia.

Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român de la Paris în parteneriat cu Ambasada României în Franţa şi face parte din strategia de promovare a artiştilor români de mare prestigiu.

Corul “Cantus Mundi”, premiat în Federaţia Rusă

Corul Cantus Mundi

În perioada 18-23 aprilie, oraşul Ekaterinburg a fost gazda celei de-a XV-a ediţii a Festivalului Internaţional de Muzică pentru Copii “Earth is Our Common Home”. Organizat de singura “Filarmonică pentru Copii” din Rusia, evenimentul a reunit tineri din 16 ţări ale lumii, România fiind reprezentată de Corul “Cantus Mundi”, dirijat de Anna Ungureanu, acompaniat la percuţie şi pian de Marilena Neacşu.

În cadrul competiţiei, corul românesc a reuşit, chiar dacă la prima participare, ocuparea locului al II-lea şi câştigarea Premiului Special al “Filarmonicii pentru Copii”.

Corul “Cantus Mundi” a fost compus, de această dată, din 21 de elevi selectaţi din cadrul mai multor şcoli şi licee din Bucureşti, înscrise în Proiectul Naţional “Cantus Mundi”.

Pe parcursul desfăşurării festivalului, corul a susţinut mai multe concerte în Ekaterinburg (la “Filarmonica pentru Copii” şi la “Teatrul Dramatic”) şi în Kamensk-Uralskii. Pe întreaga perioadă a deplasării, corul a mai fost asistat de un grup de profesori, membri ai Corului Naţional de Cameră “Madrigal”, format din Aurelia Bălosu, Silvia Maxim şi Simona Haideu.

“Cantus Mundi” este un proiect naţional de educaţie prin arta cântului coral şi a fost iniţiat de către dirijorul Ion Marin. Astfel de programe se desfăşoară şi în alte ţări ale lumii (“El Sistema” – Venezuela şi “Superar”- Austria), înregistrându-se progrese remarcabile în acest domeniu. “Cantus Mundi” este un program susţinut şi promovat de Corul Naţional de Cameră “Madrigal”.

“M-am bucurat de sprijinul părinţilor şi de entuziasmul maxim al copiilor, iar programul muzical ales pentru acest concurs a fost realizat într-un timp destul de scurt. Prin repertoriul nostru am promovat tradiţia cântului coral şi folclorul românesc. Micii noştri ambasadori, aceşti copii talentaţi au avut ocazia să întâlnească alţi copii din diferite culturi, din Asia, Europa şi SUA, experienţa aceasta motivându-i foarte serios în dezvoltarea şi ambiţiile lor artistice”, a declarat Anna Ungureanu, dirijor al corului şi directorul artistic al Proiectului Naţional “Cantus Mundi”.

Deplasarea a fost realizată la invitaţia Preşedintei Federaţiei Cluburilor, Asociaţiilor şi Centrelor UNESCO din Europa şi America de Nord, Daniela Popescu, fiind susţinută de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Palatul Mogoşoaia… Palat al culturii

Soprana Veronica Anuşca

“Mogoşoaia ClasicFest”, ediţia a III-a, se desfăşoară între 26 aprilie şi 25 mai 2014, transformând Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia într-un templu al excelenţei sonore.

Primele întâlniri muzicale vor avea loc în 26 şi 27 aprilie, la ora 17.00. Pentru că în acest an se împlinesc 300 de ani de la martiriul Sfinţilor Brâncoveni, organizatorii propun recuperări sonore ale muzicii timpului, mai precis, în prima seară, creaţii pentru clavecin solo de Jean Philippe Rameau, creator de la a cărui dispariţie se împlinesc 250 de ani, iar duminică, în afara opusurilor vocale ale celui deja amintit, şi câteva creaţii semnate de Christoph Willibald Gluck de la a cărui naştere se împlinesc 300 de ani.

Protagoniste vor fi clavecinista Raluca Enea şi soprana Veronica Anuşca.

Recitalurile vor fi precedate de la ora 16.00 de conferinţe-eveniment susţinute de istoricul de artă Oana Marinache şi de academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici. Aceştia vor evoca, în cele două zile, “Aşezămintele Brâncoveneşti”, opera mai multor generaţii: Spitalul Brâncovenesc, opera Saftei Brâncoveanu şi a urmaşilor săi, respectiv cele două biserici zidite de domniţa Bălaşa şi cele reconstruite în veacul al XIX-lea.

Clavecinista Raluca Enea

Raluca Enea este o clavecinistă cu studii de perfecţionare în Germania, o artistă care a susţinut recitaluri în ţară şi în străinătate pe scene din Norvegia, Germania, Franţa, Ungaria. De asemenea, este director artistic al “Festivalului de Muzică Veche” din Bucureşti şi doctorand al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.

Soprana Veronica Anuşca, discipolă a lui Ionel Voineag, s-a perfecţionat la cursuri de măiestrie suţinute de Mariana Nicolesco, Marina Krilovici, Claudio Desderi, Ionel Pantea. Veronica Anuşca a câştigat numeroase premii, printre care: Premiul I la Concursul Internaţional de Canto “Maeştrii Artei Lirice – Petre Ştefănescu-Goangă”, Premiul al II lea la Concursul Internaţional de Canto “Hariclea Darclée”, de la Brăila, Premiul al III-lea la Concursul Internaţional “Le Grand Pix de l’Opera” de la Bucureşti, Premiul I la “Concursul Naţional al Liedului Românesc”, de la Braşov, Marele Premiu la Concursul Internaţional de Interpretare Vocală „Sabin Drăgoi”, Timişoara.

Constantin Bălăceanu-Stolnici (n. 6 iulie 1923) este medic neurolog, pionier în domeniul neurociberneticii, profesor de Neuropsihologie şi Anatomie a Sistemului nervos, membru de onoare al Academiei Române. Descendent al Bălăcenilor, veche familie boierească aparţinând nobilimii pământene, căreia în secolul al XVII-lea aula imperială vieneză i-a conferit titlul de conte al Sfântului Imperiu Romano-German şi i-a concesionat stema.

Oana Mihaela Marinache este istoric de artă, preşedinta Asociaţiei Istoria Artei şi autoarea monografiilor „Cristofi Cerchez, un vechi arhitect din Bucureşti” şi „Reşedinţele Ştirbey din Bucureşti şi Buftea: arhitectura şi decoraţia interioară”. În 2014 îşi va susţine lucrarea de doctorat despre „Arhitectura şi decoraţia interioară a Reşedinţelor Ştirbey-Bibescu-Brâncoveanu” la UNARTE Bucureşti. A publicat articole de istoria artei şi arhitecturii şi a susţinut conferinţe la Arhivele Naţionale ale României, Muzeul Municipal din Câmpulung Muscel, Simpozionul “ARA”, UNARTE, Simpozionul „Petre Oprea”, Casa “Schiller”, “Muzeul Şuţu”. În 2012 a coordonat proiectul „Pe urmele arh. Cristofi Cerchez prin Bucureşti”, în 2013 „5 trasee culturale de arhitectură bucureşteană”, iar în 2014 va coordona „Arhiva de arhitectură 1830-1860”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.