Anunţ-bombă la China Open: Simona Halep abandonează turneul!

După ce a câştigat partida cu Andrea Petkovici şi s-a calificat în sferturile de finală la China Open, Simona Halep a făcut un anunţ-bombă: a abandonat turneul, va părăsi Beijingul şi va veni la Bucureşti pentru a face un RMN. Cu puţin timp înainte, Halep anunţase că se retrage şi de pe tabloul de dublu, acolo unde făcea echipă cu Raluca Olaru.

În această dimineaţă, Simona Halep se califica în sferturile de finală ale turneului China Open, după ce câştiga, la mare luptă, partida cu jucătoarea din Germania, Andrea Petkovici (17 WTA), cu scorul de 7-6 (7-4), 5-7, 7-6 (7-1). Partida a durat două ore şi 37 de minute.

Simona Halep a acuzat probleme medicale în cel de al doilea set, când a pierdut 5 game-uri la rând, după ce a condus cu 2-0. A fost nevoie de intervenţia echipei medicale.

În sferturile de finală, Simona Halep ar fi întâlnit-o pe Ana Ivanovici (9 WTA), care a întrecut-o pe Sabine Lisicki (25 WTA).

Pentru calificarea în sferturile de finală, Simona Halep va primi 215 puncte WTA și un cec în valoare de 107.750 de dolari.

China Open este un turneu de tip Premier Mandatory şi are premii totale de 5.427.105 dolari.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sebastian Lazar 1128 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.