Simona Halep, locul 2 la performanţe majore în 2015

Analiză unicat în presa din România. Top 20 al performanţelor notabile din acest an. Clasamentul WTA pe 2015. Top 20 premii în bani.

Vârf de formă asumat în iarnă?

Rezultatele din ultimul timp ale Simonei Halep au dezamăgit. După un început „turbo”, cu 3 titluri, o semifinală şi un sfert de finală la un turneu de Grand Slam, rezultate înregistrate în lunile ianuarie – martie, Halep a început să bată pasul pe loc, reuşind doar alte două semifinale şi un sfert, dar şi două eliminări premature, la Madrid (T1) şi mai ales la Roland Garros (T2) în lunile aprilie – iunie. Dar nu atât rezultatele au dezamăgit, cât jocul prestat, şi mai ales în faţa unor jucătoare cu clasări inferioare: Mirjana Lucic-Baroni (#70 WTA la momentul disputării partidei), Kristina Mladenovic (#43), Alize Cornet (#27). De asemenea, în câteva meciuri a câştigat, dar nu a convins. Este vorba de cele cu Naomi Broady (#208), Evgeniya Rodina (#90). Întrebarea la modă în ultima lună a fost: ce se întâmplă cu Halep. Răspunsul este simplu, dar implică două variante. Nu este (nu a fost în perioada aprilie-iunie) într-un vârf de formă. Atât în sporturile de echipe, cât şi în sporturile individuale, există curbe ale formei sportive. Simona Halep a avut vârful formei sportive în lunile ianuarie-martie. Este adevărat, în tenis, cei mai multe jucătoare îşi „programează” vârful de formă în lunile mai-iunie-iulie, când sunt, destul de apropiate între ele, cele două „clasice” de Grand Slam: Roland Garros şi Wimbledon. Sunt însă şi jucătoare care evită să fie în vârf de formă în această perioadă, considerând probabil că fiind „îngrămădeală mare”, şanse la rezultate de prestigiu sunt mai mici, şi atunci se „programează” în alte perioade ale anului. NU ştim, dacă Simona Halep a ales deliberat să fie în vârf de formă în primele trei luni ale anului perioadă cu un turneu de Grand Slam, două de categoria WTA Premier Mandatory, unul de categoria WTA Premier 5 şi trei de categoria WTA Premier, deci o perioadă cu destule „obiective”, s-au aşa s-a nimerit. Dacă aşa a ales ea, ce s-a întâmplat la ultimele turnee şi probabil se va întâmpla la Wimbledon, nu trebuie să fie ceva alarmant. În schimb dacă ea a vrut să se „programeze” pentru lunile mai-iulie, atunci este o problemă. Şi încă una mare de tot. Dar în acest caz o vină o poartă şi staff-ul Simonei Halep – de la antrenor şi până la manager. Practic tehnicienii sunt cei care pregătesc sportivul pentru vârfurile de formă. Ar mai fi de luat în discuţie şi o strategie specială – este adevărat, una riscantă – ce ţine de obţinerea punctelor WTA pentru clasamentul general. Dacă această strategie există (vom detalia într-un articol viitor) atunci este una cu bătaie pentru 2016, când Simona s-ar putea afla cel puţin 8 luni de zile pe locul 2 în clasamentul WTA general. Există posibilitatea ca detractorii de serviciu ai Simonei Halep să pună în oglindă parcursul Serenei Williams, care are victorii mari şi în ianuarie-martie, dar şi în luna mai. Da, are, numai că Serena Williams are în acest an cele mai puţine turnee jucate din primele 100 de jucătoare şi nu numai. Numărul 1 mondial a jucat doar în 6 turnee !! Nici Halep nu are multe turnee în acest an, a jucat 10, iar dacă ar fi jucat „pe alese”, cel mai slab rezultat ar fi fost „doar” sfertul de finală de la Australian Open.

Rezultatele din 2015 o scot pe Halep pe locul 2

Cu o zi înainte de începerea marelui turneu de la Wimbledon, vă prezentăm o situaţie a jucătoarelor fruntaşe strict pe anul 2015. Avem un top 20 al performanţelor (se includ doar următoarele rezultate: loc 1 – turneu câştigat, loc 2 – finalistă, loc 3 – semifinalistă şi calificare în sferturi de finală în circuitul WTA) alcătuit pe baza unui punctaj neoficial** utilizat doar în analizele de presă, top 20 WTA pe anul 2015, top 20 al diferenţelor dintre victorii şi înfrângeri (numai din circuitul WTA) şi top 20 al premiilor în bani la proba de simplu. „Adunând” cele 4 topuri, avem o constantă: Serena Williams este locul 1. Dar surpriză sau nu, locul 2 îi revine Simonei Halep. Şi, evident, pe poziţia 3, Maria Sharapova. Foarte intersantă este şi o altă situaţie. Cea a diferenţelor de puncte WTA din 2014 faţă de 2015. Serena Williams are un plus de 2.814 puncte; Simona Halep a pierdut 94 de puncte, iar Maria Sharapova a pierdut 1.089 puncte. Pierderea infimă a Simonei Halep reprezintă o confirmare a unui parcurs (cel puţin pentru pentru primele 6 luni) egal cu cel de anul trecut. Faptul că o serie de jucătoare precum Carla Suarez Navarro, Lucie Safarova, Karolina Pliskova, Petra Kvitova, Timea Bacsinszky, Angelique Kerber, sau Caroline Wozniacki ş.a. au înregistrat creşteri semnificative faţă de 2014, reliefează nivelul mult mai ridicat al circuitului 2015 faţă de 2014.

Cele mai bune performanţe din 2015

Serena Williams (cap de serie nr.1 la Wimbledon)

  • loc 1 Australian Open (Grand Slam) – ianuarie

  • loc 3 Indian Wells (Premier Mandatory) – martie

  • loc 1 Miami (Premier Mandatory) – martie

  • loc 3 Madrid (WTA Premier Mandatory) – mai

  • loc 1 Roland Garros (Grand Slam) – mai

Simona Halep (#3)

  • loc 1 Shenzhen (WTA International) – ianuarie

  • sfert Australian Open (Grand Slam) – ianuarie

  • loc 1 Dubai (WTA Premier 5) – februarie

  • loc 1 Indian Wells (Premier Mandatory) – martie

  • loc 3 Miami (Premier Mandatory) – martie

  • loc 3 Stuttgart (WTA Premier) – aprilie

  • loc 3 Madrid (WTA Premier Mandatory) – mai

  • sfert Birmingham (WTA Premier) – iunie

Maria Sharapova (#4)

  • loc 1 Brisbane (WTA Premier) – ianuarie

  • loc 2 Australian Open (Grand Slam) – ianuarie

  • loc 3 Acapulco (WTA International) – februarie

  • loc 3 Madrid (WTA Premier Mandatory) – mai

  • loc 1 Roma (WTA Premier 5) – mai

Carla Suarez Navarro (#9)

  • sfert Brisbane (WTA Premier) – ianuarie

  • sfert Sydney (WTA Premier) – ianuarie

  • loc 2 Anvers** (WTA Premier) – februarie

  • loc 3 Doha (WTA Premier) – februarie

  • sfert Dubai (WTA Premier 5) – februarie

  • sfert Indian Wells (WTA Premier Mandatory) – martie

  • loc 2 Miami (WTA Premier Mandatory) – martie

  • sfert Stuttgart (WTA Premier) – aprilie

  • sfert Madrid (WTA Premier Mandatory) – mai

  • sfert Birmingham (WTA Premier) – iunie

Karolina Pliskova (#11)

  • loc 2 Sydney (WTA Premier) – ianuarie

  • loc 3 Anvers (WTA Premier) – februarie

  • loc 2 Dubai (WTA Premier 5) – februarie

  • sfert Miami (WTA Premier Mandatory) – martie

  • loc 1 Praga (WTA International) – aprilie

  • loc 2 Birmingham (WTA Premier) – iunie

Timea Bacsinszky (#15)

  • loc 2 Shenzhen Open (WTA International) – ianuarie

  • loc 1 Acapulco (WTA International) – februarie

  • sfert Indian Wells (WTA Premier Mandatory) – martie

  • loc 1 Monterrey (WTA International) – martie

  • sfert Marrakesh (WTA International – aprilie

  • loc 3 Roland Garros (Grand Slam) – mai

Angelique Kerber (#10)

  • sfert Brisbane (WTA Premier) – ianuarie

  • loc 3 Sydney (WTA Premier) – ianuarie

  • loc 1 Charleston (WTA Premier) – aprilie

  • loc 1 Stuttgart (WTA Premier) – aprilie

  • loc 3 Nurnberg (WTA International) – mai

  • loc 1 Birmingham (WTA Premier) – iunie

Caroline Wozniacki (#5)

  • loc 2 Aukland (WTA International) – ianuarie

  • sfert Doha (WTA Premier) – februarie

  • loc 3 Dubai (WTA Premier 5) – februarie

  • loc 1 Kuala Lumpur (WTA International) – martie

  • loc 2 Stuttgart (WTA Premier) – aprilie

  • sfert Madrid (WTA Premier Mandatory) – mai

  • loc 3 Eastbourne (WTA Premier)

Lucie Safarova (#6)

  • sfert Anvers (WTA Premier) – februarie

  • sfert Dubai (WTA Premier 5) – februarie

  • loc 1 Doha (WTA Premier) – februarie

  • sfert Madrid (WTA Premier Mandatory) – mai

  • loc 2 Roland Garros (Grand Slam) – mai

Petra Kvitova (#2)

  • loc 3 Shenzhen (WTA International) – ianuarie

  • loc 1 Sydney (WTA Premier) – ianuarie

  • sfert Doha (WTA Premier) – februarie

  • loc 1 Madrid (WTA Premier Mandatory) – mai

  • sfert Roma (WTA Premier 5) – mai

Venus Williams (#16)

  • loc 1 Aukland (WTA International) – ianuarie

  • sfert Australian Open (Grand Slam) – ianuarie

  • loc 3 Doha (WTA Premier) – februarie

  • sfert Miami (WTA Premier Mandatory) – martie

Andrea Petkovic (#14)

  • loc 1 Anvers** (WTA Premier) – februarie

  • sfert Doha (WTA Premier) – februarie

  • loc 3 Miami (Premier Mandatory) – martie

  • loc 3 Charleston (WTA Premier) – aprilie

Elina Svitolina (#17)

  • loc 3 Brisname (WTA Premier) – ianuarie

  • loc 3 Bogota (WTA International) – aprilie

  • loc 1 Marrakesh (WTA International) – aprilie

  • sfert Roland Garros (Grand Slam) – mai

Sara Errani (#19)

  • loc 1 Rio de Janeiro (WTA International) – februarie

  • loc 3 Monterrey (WTA International) – martie

  • sfert Charleston (WTA Premier) – aprilie

  • sfert Stuttgart (WTA Premier) – aprilie

  • sfert Roland Garros (Grand Slam) – mai

Ana Ivanovic (#7)

  • loc 2 Brisbane (WTA Premier) – ianuarie

  • loc 3 Monterrey (WTA International) – martie

  • loc 3 Roland Garros (Grand Slam) – mai

Sabine Lisicki (#18)

  • loc 3 Indian Wells (WTA Premier Mandatory) – martie

  • sfert Miami (WTA Premier Mandatory) – martie

  • loc 3 Birmingham (WTA Premier) – iunie

Ekaterina Makarova (#8)

  • loc 3 Australian Open (Grand Slam) – ianuarie

  • sfert Dubai (WTA Premier 5) – februarie

  • sfert Stuttgart (WTA Premier) – aprilie

Garbine Muguruza (#20)

  • sfert Sydney (WTA Premier) – ianuarie

  • loc 3 Dubai (WTA Premier 5) – februarie

  • sfert Roland Garros (Grand Slam) – mai

Madison Keys (#21)

  • loc 3 Australian Open (Grand Slam) – ianuarie

  • loc 3 Charleston (WTA Premier) – aprilie

  • sfert Strasbourg (WTA International) – mai

Agnieska Radwanska (#13)

  • sfert Doha (WTA Premier) – februarie

  • loc 3 Katowice (WTA International) – aprilie

  • loc 3 Nottingham (WTA International) – iunie

  • loc 2 Eastbourne (WTA Premier) – iunie

Top 20 performanţe pe 2015**

  1. Serena Williams – 36 puncte

  2. Simona Halep – 36 puncte

  3. Maria Sharapova – 26 puncte

  4. Carla Suarez Navarro – 24 puncte

  5. Karolina Pliskova – 23 puncte

  6. Timea Bacsinszky – 22,5 puncte

  7. Angelique Kerber – 22 puncte

  8. Caroline Vozniacki – 21 puncte

  9. Lucie Safarova – 20 puncte

  10. Petra Kvitova – 19 puncte

  11. Venus Williams – 15 puncte

  12. Andrea Petkovic – 14 puncte

  13. Elina Svitolina – 13 puncte

  14. Sara Errani – 13 puncte

  15. Ana Ivanovic – 11 puncte

  16. Sabine Lisicki – 10 puncte

  17. Ekaterina Makarova – 9 puncte

  18. Garbine Muguruza – 9 puncte

  19. Madison Keys – 8,5 puncte

  20. Agnieska Radwanska – 7 puncte

Clasament WTA pe 2015 (Road to Singapore)

  1. Serena Williams – 5885 puncte (6 turnee)

  2. Simona Halep – 3715 puncte (10 turnee)

  3. Maria Sharapova – 3541 puncte (10 turnee)

  4. Carla Suarez Navarro – 2885 puncte (14 turnee)

  5. Lucie Safarova – 2478 puncte (13 turnee)

  6. Karolina Pliskova – 2371 puncte (14 turnee)

  7. Petra Kvitova – 2346 puncte (11 turnee)

  8. Angelique Kerber – 2195 puncte (15 turnee)

  9. Timea Bacsinszky – 2040 puncte (10 turnee)

  10. Caroline Wozniacki – 1942 puncte (14 turnee)

  11. Ekaterina Makarova – 1722 puncte (12 turnee)

  12. Ana Ivanovic – 1563 puncte (11 turnee)

  13. Elina Svitolina – 1562 puncte (13 turnee)

  14. Sara Errani – 1546 puncte (14 turnee)

  15. Madison Keys – 1531 puncte (11 turnee)

  16. Andrea Petkovic – 1463 puncte (14 turnee)

  17. Garbine Muguruza – 1457 puncte (12 turnee)

  18. Agnieszka Radwanska – 1341 puncte (12 turnee)

  19. Venus Williams – 1340 puncte (9 turnee)

  20. Jelena Jankovic – 1181 puncte (13 turnee)

Top 20 diferenţă victorii – înfrângeri

  1. Serena Williams: 32 – 2

  2. Simona – Halep: 33 – 8

  3. Timea Bacsinszky: 32 – 7

  4. Maria Sharapova: 29 – 6

  5. Carla Suarez Navarro: 35 – 13

  6. Karolina Pliskova: 35 – 13

  7. Angelique Kerber: 30 – 12

  8. Petra Kvitova: 24 – 7

  9. Caroline Wozniacki: 28 – 12

  10. Victoria Azarenka: 21 – 8

  11. Venus Williams: 20 – 7

  12. Sara Errani: 27 – 15

  13. Daria Gavrilova: 25 – 12

  14. Elina Svitolina: 25 – 13

  15. Lucia Safarova: 22 – 12

  16. Garbine Muguruza: 21 – 12

  17. Kristina Mladenovic: 26 – 18

  18. Andrea Petkovic: 20 – 12

  19. Sloane Stephens: 20 – 12

  20. Agnieszka Radwanska: 22 – 15

Top 20 premii în bani pe 2015 (simplu)

  1. Serena Williams6.175.649 $

  2. Maria Sharapova – 2.536.132 $

  3. Simona Halep – 2.223.821 $

  4. Lucie Safarova – 1.498.106 $

  5. Petra Kvitova – 1.420.858 $

  6. Carla Suarez Navarro – 1.263.839 $

  7. Timea Bacsinszky – 991.245 $

  8. Ekaterina Makarova – 978.745 $

  9. Ana Ivanovic – 873.847 $

  10. Madison Keys – 844.964 $

  11. Karolina Pliskova – 821.113 $

  12. Garbine Muguruza – 706.448 $

  13. Angelique Kerber – 689.103 $

  14. Svetlana Kuznetsova – 666.901 $

  15. Elina Svitolina – 660.817 $

  16. Sara Errani – 644.355 $

  17. Caroline Wozniacki – 632.308 $

  18. Andrea Petkovic – 620.932 $

  19. Jelena Jankovic – 612.072 $

  20. Venus Williams – 577.562 $

** Notă

Sistemul de punctaj utilizat pentru performanţele din 2015

Loc 1 Grand Slam – 10 puncte

Loc 1 Mandatory – 8 puncte

Loc 1 Premier 5 – 7 puncte

Loc 1 premier – 6 puncte

Loc 1 international – 5 puncte

Loc 2 Grand Slam – 8 puncte

Loc 2 Mandatory – 6 puncte

Loc 2 Premier 5 – 5 puncte

Loc 2 premier – 4 puncte

Loc 2 international – 3 puncte

Loc 3 Grand Slam – 6 puncte

Loc 3 Mandatory – 4 puncte

Loc 3 Premier 5 – 3 puncte

Loc 3 Premier – 2 puncte

Loc 3 International – 1 punct

Sfert Grand Slam – 5 puncte

Sfert Mandatory – 3 puncte

Sfert Premier 5 – 2 puncte

Sfert Premier – 1 punct

Sfert International – 0,5 puncte

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.