Simona Halep s-a impus în fața unei adversare dificile

Simona Halep s-a calificat în optimile de finală ale turneului pe iarbă de la Wimbledon, sâmbătă, după ce a învins-o în turul al treilea pe olandeza Kiki Bertens cu 6-4, 6-3.

Halep (24 ani, 5 WTA) s-a impus într-o oră și 9 minute în fața unei adversare dificile, Bertens (24 ani, 28 WTA) fiind cap de serie numărul 26 la al treilea turneu de Mare Șlem al anului.

Halep și Bertens s-au mai înfruntat de două ori până acum. Halep s-a impus în 2010, în sferturile turneului ITF de la Torhout (Belgia), cu 7-6 (2), 6-2, iar Bertens a învins în 2012, în semifinale la Fes (Maroc, WTA), cu 6-3, 6-4.

Simona Halep, învinsă anul trecut în primul tur la All England Club, și-a asigurat un cec de 132.000 de lire sterline și 240 de puncte WTA.

În optimi, Halep va juca împotriva învingătoarei dintre franțuzoaica Alize Cornet și americanca Madison Keys, cap de serie numărul 9. Cornet are 3-1 în meciurile cu Halep, iar Keys și Simona sunt la egalitate, 1-1

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Stelian Cornea 1092 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.