Simona Halep va deveni numărul 2 mondial

Simona Halep o va devansa pe chinezoaica Na Li şi va ocupa poziţia a doua în clasamentul mondial. Na Li, locul 2 WTA, a anunţat, joi, că nu va participa la turneele de pe continentul nord-american, nici la US Open, din cauza unei accidentări, astfel că ea nu-şi va apăra punctele din 2013 şi va fi întrecută în ierarhia mondială de Simona Halep, locul 3 WTA în prezent.

„Vreau să îmi anunţ fanii că, din păcate, am decis să mă retrag de la următoarele evenimente WTA: Montreal, Cincinnati şi US Open. Din luna martie am avut probleme la genunchi, iar acest lucru m-a împiedicat să joc la cel mai înalt nivel. Echipea mea medicală mi-a spus că am nevoie de o pauză pentru a mă odihni şi pentru ca genunchiul meu să se vindece complet. Aştept cu nerăbdare să revin în această toamnă la turneele de la Wuhan şi Beijing!”, a scris Na Li pe o reţea de socializare.

Chinezoica are 6.960 de puncte în clasamentul WTA şi, începând din 11 august, după turneul Rogers Cup (Canada), unde a jucat în semifinale în 2013, va ceda locul doi mondial Simonei Halep (6.785 de puncte acum).

Simona Halep va reveni în competiţie la Cincinnati (11-17 august), turneu WTA Premier 5 unde a jucat în sferturi, la ediţia trecută.

Numărul mondial este americanca Serena Williams, cu 9.231 de puncte.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sebastian Lazar 1128 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.