Simona Halep, în optimi: „Va fi un meci dificil”

Simona Halep, locul 5 WTA şi cap de serie numărul 3, s-a calificat luni în optimile de finală ale Miami Open.

Românca a învins-o cu scorul de 6-3, 6-0 pe sportiva din Estonia Anett Kontaveit, locul 112 WTA, venită din calificări. Halep a avut nevoie doar de 55 de minute pentru a-și adjudeca meciul, aceasta fiind cea mai clară victorie a sa în acest an.

La finalul partidei, Simona a afirmat că a jucat cel mai bun tenis din acest an în meciul cu Anett Kontaveit, precizând că se bucură de faptul că a putut face efort fără a avea probleme la genuchiul la care a fost accidentată.

„Sunt foarte fericită, cred că e cel mai bun tenis al meu în acest an. M-am bucurat de fiecare moment. Am vrut să fiu foarte agresivă, să stau aproape de linie, să iau mingea rapid şi în urcare. Serviciul a funcţionat chiar bine azi. De fapt, totul a mers bine pentru mine. M-am simţit uşoară pe teren şi am putut alerga foarte mult”, a spus Halep, imediat după finalul meciului.

În faza următoare, Simona Halep o va întâlni pe australianca Samantha Stosur, cap de serie numărul 14 și locul 19 WTA. Scorul duelurilor directe dintre cele două este egal: 4-4.

Simona Halep va juca cu Samantha Stosur în noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 02.00, în optimile de finală de la Miami Open.

„Va fi un meci dificil, o ştiu destul de bine. Ştiu cum trebuie să joc cu ea. Va fi o provocare mare pentru mine. Vin după o pauză, nu am nimic de pierdut şi voi încerca să dau totul, la fel cum am făcut azi, şi să mă bucur de fiecare moment”, a precizat jucătoarea româncă.

Țig părăsește competiția

Patricia Maria Țig, venită din calificări și locul 95 WTA, a părăsit turneul, fiind învinsă în turul 3 de Venus Williams, locul 12 în ierarhia mondială.

Românca a fost învinsă de Venus Williams cu scorul de 6-3, 6-0, după o oră și zece minute.

Rezultatele înregistrate în turul al treilea la Miami:

Angelique Kerber (Germania/N.1) — Shelby Rogers (SUA) 6-4, 7-5
Risa Ozaki (Japonia) — Julia Goerges (Germania) 7-6 (7/5), 6-3
Venus Williams (SUA/N.11) — Patricia Țig (România) 6-3, 6-0
Svetlana Kuznețova (Rusia/N.7) — Taylor Townsend (SUA) 6-4, 6-2
Simona Halep (România/N.3) — Anett Kontaveit (Estonia) 6-3, 6-0
Samantha Stosur (Australia/N.14) — Shuai Peng (China) 4-6, 6-3, 7-5
Johanna Konta (Marea Britanie/N.10) — Pauline Parmentier (Franța) 6-4, 6-0
Lara Arruabarrena (Spania) — Madison Keys (SUA/N.8) 7-5, 7-5

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.