Singurul politician cu şansă de a fi numit Secretar General al NATO?

Mircea Geoană este singurul politician din România care are o şansă reală să ajungă Secretar General al NATO, a declarat jurnalistul Radu Tudor, la Antena 3, arătând că el îndeplineşte cele două condiţii estenţiale pentru acest post.

Prima este aceea ca respectivul candidat „să fi fost prim-ministru, ministru al Apărării sau ministru de Externe. Geoană a fost un foarte bun ministru de Externe”, a spus Radu Tudor.

Cea de-a doua este aceea că „trebuie să ai o relaţie extrem de solidă, nu doar oficială, ci şi personală, la Washington. Dintre toţi politicienii din România, singurul politician care efectuează, în fiecare an, două vizite la Washington şi are o agendă de întâlniri cu congresmani, cu oameni din Departamentul de Stat, este Mircea Geoană”, a mai adăugat Radu Tudor.

Realizatorul „Punctul de întâlnire” este de părere că ipoteza potrivit căreia Traian Băsescu ar putea deveni secretar general al NATO este o diversiune, şi asta pentru că nici un fost şef de stat nu a mai fost numit într-o astfel de funcţie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.