Sirena cu barbă

Dacă mai poate să înţeleagă cineva ceva. Domnul Dorin Tudoran, autor pe care altminteri îl simpatizez, n-a semnat protestul împotriva linşajului de presă căruia i-a căzut victimă Andreea Pora, pe motiv că l-au semnat şi alţii care au avut prestaţii publice mizerabile. În continuarea atitudinii iniţiale, domnul Tudoran s-a lansat într-un rechizitoriu la adresa site-ului “În Linie Dreaptă”, scoţând în evidenţă conţinutul rasist al acestui site pe care altminteri îl recomandă revista “22”. Când Antena 3 recidivează, dar de data aceasta ţinta este Andrei Pleşu, domnul Tudoran semnează protestul postat pe site-ul revistei “22”, alături de Sabina Fati şi de Teodor Baconsky, cel care cu puţin timp în urmă o etichetase pe Sabina Fati drept „imaculată anticoncepţional” (la vremea respectivă doamna Pora i-a sărit în apărare iar Baconsky nu a semnat primul apel). După protestul de duminică, domnul Tudoran revine scârbit şi îl face „puţoi”, „păduche” şi „legionaroid turmentat” pe cosemnatarul şi maestrul de ceremonii Mihail Neamţu, explicându-ne că a semnat apelul deoarece domnului Pleşu nu i s-a îngăduit să se apere în tribunalul-platou al Antenei 3, fie direct, fie prin avocat, în cazul în care ar găsi pe cineva dispus să se coboare în respectiva cloacă. Însă apelul postat pe site-ul revistei „22” invoca nişte obiective mult mai pretenţioase. Dacă ar fi fost vorba doar de aceste obiective deontologice modeste – să i se ofere nu doar domnului Pleşu, ci fiecărui om din ţara asta, posibilitatea de a se apăra în mediul de presă în care este atacat -, l-aş fi semnat şi eu cu cea mai mare plăcere. Semnez orice apel care vizează implementarea în spaţiul public a unor criterii universal valabile cu care sunt de acord. Revenind, apelul pe care domnul Tudoran nu l-a semnat avea în esenţă acelaşi conţinut ca şi apelul pe care domnul Tudoran l-a semnat. Doar că în primul caz era vorba de Andreea Pora, iar în cel de-al doilea caz era vorba de Andrei Pleşu. De unde deduc că între Andreea Pora şi Andrei Pleşu există o diferenţă care justifică, raportat la fenomenul insultei, o atitudine diferită în funcţie de caz, o diferenţă pe care mi-ar plăcea să o înţeleg. Măcar şi pentru atâta lucru ar trebui să mă apuc să-l citesc pe Pleşu.

Revenind, în ambele cazuri, dincolo de deontologie, s-a protestat împotriva limbajului cu caracter insultător din presă, arătându-se cu degetul către Antena 3 şi sugerându-se prin aceasta că avem de-a face cu aceeaşi veche poveste postdecembristă care împarte lumea românească în comunişti necivilizaţi (călăii – axa răului) şi intelectuali civilizaţi (victimele – axa binelui). De unde şi ideea profund pernicioasă că poziţionarea în cadrul acestui clivaj ţine loc de orice criteriu, şi mai mult, că refuzul de a te poziţiona în cadrul clivajului (cu unii sau cu alţii) echivalează cu o pactizare cu duşmanul. Or, marea problemă este că adevăratul obiectiv al tuturor mobilizărilor societăţii civile întru apărarea idealului civilităţii, vizează în ultimă instanţă perpetuarea acestui mod infantil şi deloc inocent de a vedea realitatea românească, precum şi relegitimarea unei elite al cărei unic criteriu de legitimare este, aşa cum bine observa Costi Rogozanu, raportarea la Antena 3 sau la fenomene similare. De aceea, în ciuda a ceea ce cred unii prieteni, socotesc păstrarea distanţei faţă de toate iniţiativele de gen venite din zona respectivă drept o măsură de igienă publică întru totul necesară.

Cu siguranţă, domnul Tudoran este unul dintre oamenii care se ridică cu mult peste nivelul acestor baliverne. Din nefericire, sunt forţat să constat că, pentru mulţi oameni, domnul Pleşu reprezintă limita distanţării. E ca un fel de totem în preajma căruia oamenii încep să lăcrimeze şi să-şi piardă coerenţa după care, inevitabil, nu mai reuşesc să se înţeleagă între ei. Ca un fel de sirenă cu barbă al cărei cântec îi zdruncină interior chiar şi pe cei mai dârji (mulţi dintre ei purtători de barbă la rândul lor). Aşa cum am mai spus, mi se pare că avem de-a face cu un fenomen de natură religioasă, pe cât de interesant (merită studiat cu calm) pe atât de periculos. Motiv în plus de a lua o distanţă critică faţă de el. Fără insulte şi fără „resort solidarizant”. Dar cred că astfel de probleme apar inevitabil atunci când se cultivă „admiraţia” fără efortul moral de a stabili criteriile „admiraţiei” şi fără efortul ascetic de a te conforma lor. Se spune că somnul raţiunii naşte monştri. Pentru moment, slavă Domnului, nu mai naşte decât manifestări ridicole în cadrul cărora, inevitabil, ies în evidenţă personaje ridicole.

Ca să rezum, ideea este următoarea: semnăm apeluri/protestăm deoarece solicităm impunerea unor criterii clar definite şi universal valabile, străduindu-ne ca noi înşine să ne conformăm acestora şi acceptând să fim sancţionati atunci când nu o facem? Sau semnăm apeluri/protestăm pentru prieteni sau patroni şi împotriva duşmanilor, alegând varianta statului pe bară atunci când cei vizaţi nu ne sunt nici prieteni, nici duşmani? În măsura în care noi înşine funcţionăm în conformitate cu cea de-a doua variantă, nu văd cum am mai putea să fim luaţi în serios atunci când milităm pentru statul de drept/domnia legii şi împotriva clientelismului şi a nepotismului. Dacă îl apărăm pe Pleşu ca persoană (deci nu un principiu care să se aplice tuturor, inclusiv lui Pleşu) pentru că ne este prieten, patron sau pentru că este talentat, nu văd ce am putea să le reproşăm celor care adoptă o atitudine similară faţă de Gigi Becali, Dan Voiculescu sau Gică Popescu. Poate doar faptul că au alţi prieteni, alt patron şi alte gusturi. Cred că, în cazul acesta, privitul la Antena 3 devine privitul în oglinda în care refuzăm să ne recunoaştem.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.