Siria: Circa 100 de creștini au fost răpiți de militanți ai grupării Statul Islamic

Cel puțin 90 de civili creștini au fost răpiți marți de militanți ai grupării teroriste Statul Islamic care au luat cu asalt mai multe sate siriene din apropierea orașului Tal Tamr, a anunțat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, potrivit BBC, citat de B1.ro.

Mai multe atacuri între kurzii sirieni și militanții islamici s-au produs în Hassakeh, provicie situată la granița cu Turcia si Iraq.

Câțiva sirieni au reușit să scape și s-au îndreptat către orașul Hassakeh, aflat sub controlul kurzilor, arată sursa citată. Totodată, jurnalistul Nuri Kino a declarat pentru Associated Press că aproximativ 3000 de oameni s-au refugiat în Hassakeh și Qamishli, aștepând vești despre cei captivi.

Înainte de izbucnirea revoltei populare împotriva președintelui Bashar al-Assad în urmă cu patru ani, crestinii reprezentau 10% din cei 22 de milioane de locuitori ai Siriei.

Aproximativ 40.000 de locuitori ai Siriei sunt creștini nestorieni. Ei locuiesc mai ales în provincia Hassakeh, dar și în comunitățile Alep, Homs și Damasc.

Recent, gruparea Statului Islamic a revendicat decapitarea, în Libia, a 21 de creștini copți din Egipt.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.