Siria – Cum au fost „înjunghiaţi pe la spate” şefii de la Pentagon

Insistența cu care președintele Barack Obama a cerut ca Bashar al-Assad să fie înlăturat de la conducerea Siriei și susținerea cu obstinație a faptului că există grupări rebele siriene ”moderate” au provocat nemulțumire și chiar opoziție fățișă la vârful Pentagonului. Criticile generalilor americani se axează pe fixația pe care Casa Albă o are pentru principalul aliat al lui Assad, Vladimir Putin. În viziunea înalților oficiali militari americani, Obama a ajuns să fie prizonierul unei gândiriaa tipice războiului rece atunci când vine vorba despre Rusia și China și presedintele nu și-a adaptat poziția față de Siria ținând cont de faptul că celelalte două mari puteri împărtășesc teama Washingtonului cu privire la răspândirea terorismului în și dincolo de granițele Siriei, scrie Seymour Hersh într-un amplu material publicat în London Review of Books.

Chuck Hagel, secretar al Apărării, generalul Martin Dempsey, şef al Statului Major Interarme și generalul Michael T. Flynn, șef al spionajului militar al SUA au fost trei dintre înalții oficiali care au plătit pentru opoziția față de politica dură a staff-ului de la Casa Albă vis-a-vis de Siria. Toți trei au fost înlocuiți în cursul anilor 2014 și 2015. Modul în care a fost îndepărtat senatorul Chuck Hagel, veteran al războiului din Vietnam și un politician extrem de respectat și experimentat, l-a făcut pe acesta să ofere celor de la Foreign Policy un interviu extrem de critic la adresa administrației Obama. Interviul a fost publicat la finalul lunii decembrie 2015.

În iunie 2012 a avut loc prima Conferință internațională pe tema conflictuilui din Siria, acolo unde s-au intalnit liderii american cu cei ruşi pentru a une bazele unui acord. Preşedintele Barack Obama se afla într-o poziţie vulnerabilă, în campanie electorală pentru alegerile din toamna acelui an şi nu a considerat oportun să intre într-o dispută cu generalii şi diplomaţii americani care doreau calea unui conflict care să-l debarce pe Bashar al-Assad. A cedat şi din cele stabilite la Geneva s-a ales praful. Însă Obama decide să reacţioneze după alegeri – le mulţumeşte pentru servicii lui Hillary Clinton (înlocuită la conducerea diplomaţiei de John Kerry, un politician care avusese relaţii relativ bune cu regimul Assad) şi directorului CIA, generalul David Petraeus (implicat mai mult sau mai puţin întâmplător într-un scandal cu conotaţii sexuale). Erau doi dintre înalţii oficiali SUA care îşi doreau o politică de mână forte în Siria. Însă efectele acestor decizii prezidenţiale au fost limitate ăi imediat contracarate.

Seymour Hersh susţine că administraţia Obama a preluat inerţia politicii preşedintelui George W. Bush, care, potrivit cel puţin dezvăluirilor WikiLeaks, încerca de ani buni să destabilizeze Siria, studiind vulnerabilităţile regimului Assad. Era o perioadă în care strategii americani încercau mai puţin să înţeleagă modul în care funcţionează lumea arabă şi mai mult să caute modalităţi de a justifica extinderea controlului în Orientul Mijlociu. Pe această linie, scrie Seymour Hers, fostul ambasador american la Damasc, William Roebuck, susţinea într-o analiză trimisă centralei de la Washingtion n 2006 că regimul Assad nu are baze politice, ci este o dictatură alawită, sectară, vulnerabilă la o ridicare la luptă a populaţiei sunnite – ceea ce avea să se şi întâmple peste cinci ani. Mai mult, având în vedere acest caracter sectar al unui potenţial conflict, ţări precum Turcia, Arabia Saudită şi Qatar ar putea interveni în mod legitim pentru a susţine tabăra sunnită majoritara şi oprimată, susţinea Roebuck. Şi acest lucru avea să se întâmple peste câţiva ani.

Acum, la scurt timp după ce SUA şi Rusia au ajuns la un nou acord la Geneva, Seymour Hersh susţine în London Review of Books că militarii americani, cel puţin atât timp cât la conducere s-a aflat generalul Martin Dempsey, au încercat să păstreze legăturile cu omologii lor sirieni şi ruşi, aceasta în ciuda dificultăţilor create de criza din Ucraina. Generalii americani au încercat să ofere informaţii foarte importante aliaţilor lor, în speranţa că aceştia le vor transmite regimului Assad, totul în condiţiile în care Statele Unite s-au abţinut să acorde până şi cel mai vag sprijin regimului de la Damasc.

În articolul său, Seymour Hersh susţine că înalţii oficiali militari americani au contestat politica Casei Albe faţă de Siria sub patru aspecte: (1) insistenţa cu care SUA cer retragerea lui Assad de la putere; (2) opoziţia Casei Albe faţă de un acord cu Rusia pentru a lupta împotriva grupării Stat Islamic; (3) faptul că administraţia SUA a considerat Turcia un aliat stabil în lupta împotriva terorismului; (4) faptul că administraţia consideră că există cu adevărat forţe ”moderate” pe frontul sirian.

Fostul secretar al Apărării Chuck Hagel a fost unul dintre cei care, în spatele uşilor închise, a contestat această politică. Rezultatul a fost ”înjunghierea pe la spate”, după propriile sale cuvinte, umilirea în presa de main stream prin declaraţii ”pe surse” şi demiterea sa, în februarie 2014. Motivul oficial a fost pregătirea Pentagonului pentru o perioadă de austeritate, căreia Hagel nu ar fi putut să-i facă faţă cu brio. Se pare însă ca dosarul sirian a cântărit cel mai mult. Succesorul lui Hagel este unul dintre apropiaţii Condoleezzei Rice, Ashton Carter – ”Ash” pentru cunoscuţi şi pentru aliaţi.

Apoi a venit rândul unui alt opozat al politicii Casei Albe, generalul Michael T. Flynn, şeful DIA (Defense Intelligence Agency) să fie înlocuit. Replica acestuia nu s-a lăsat aşteptată – a vorbit pentru Al-Jazeera despre acţiunile sale de a pune în gardă Casa Albă cu privire la riscurile operaţiunilor secrete ale CIA împreună cu jihadiştii din Siria. Tot el a fost cel care a comentat pe marginea unui raport declasificat care ”prevestea” apariţia Statului Islamic încă din 2012. ”Deteriorarea situației are consecințe cumplite pentru Irak: aceasta creează atmosfera ideală pentru ca Al Qaida din Irak sa se întoarcă în vechile sale refugii din Mosul și Ramadi și aceasta va oferi un nou impuls unificării jihadului în comunitățile sunnite din Irak și Siria, precum și în rândul restului sunniților din lume împotriva inamicului lor unic – șiiții. Statul Islamic ar putea declara un stat islamic prin unificarea sa cu alte organizații din Irak si Siria, ceea ce va duce la pericole mari pentru unificarea Irakului și protejarea teritoriului irakian”, se arata in raportul serviciului de informatii al Armatei SUA din 2012. Iar Washingtonul a trecut, se pare, cu vederea aceste avertismente.

Potrivit lui Seymour Hersh, generalii americani au mers până într-acolo încât au negociat cu regimul Assad condiţiile în care ei, militarii, ar putea face presiuni la Casa Albă pentru modificarea poziţiei faţă de Siria. Militarii americani îi cereau lui Assad în 2013 următoarele: (1) Siria să împiedice Hezbollah să atace Israelul; (2) Siria trebuie să reia negocierile cu Israelul vizând statutul Înălţimilor Golan; (3) Siria să accepte prezenţa unor consilieri militari rusi şi ai altor puteri; (4) regimul Assad să organizeze alegeri anticipate şi să permită participarea opoziţiei. Militarii americani nu au pus în mod explicit condiţia debarcării lui Assad şi nici nu au vorbit despre grupările rebele ”moderate”, odată ce erau convinşi că acestea nu există.

Armata SUA avea şi motive de a crede în cuvântul lui Assad. Există o istorie paralelă a relaţiei americano-siriene în lupta împotriva Al-Qaida. O sursă din interiorul Pentagonului citată de Hersh susţine că ”Bashar a fost extrem de util pentru noi de-a lungul anilor, dar noi nu i-am oferit acelaşi sprijin şi nici nu am ştiut să profitam de informaţiile de aur pe care ni le-a oferit. Această cooperare tăcută a continuat chiar şi după ce administraţia Bush a decis să se debaraseze de el”. Spre exemplu, în 2002, regimul Assad a decis să ofere informaţii importante Germaniei despre Fraţii Musulmani, iar apoi serviciile siriene au dejucat un atentat al-Qaida împotriva comandamentului Flotei a Cincea a SUA din Bahrain.

Regimul Assad nu a răspuns imediat la condiţiile puse de Pentagon. A făcut-o după luni bune, tot în 2013, atunci când preşedintele sirian a considerat că ceea ce era mai rău trecuse. Ca o dovadă a bunelor intenţii ale SUA, Assad a cerut un lucru, prin intermediul unui emisar: ”Aduceţi-i capul prinţului Bandar”. Era prea mult pentru generalii americani – Bandar bin Sultan era şeful serviciilor secrete saudite şi mult timp a fost ambasador in SUA şi dusman al lui Assad. A demisionat în 2014, din motive de sănătate. Oficialii militari americani au încercat o altă metodă de a-l convinge pe Assad de bunele lor intenţii. În 2013, spionajul militar al SUA a ajuns la un acord cu CIA pentru ca aceasta din urmă să nu mai furnizeze rebelilor sirieni decât armament învechit din arsenalul Turciei (echipamente ce datau chiar şi din perioada anilor 1950). ”Am lucrat cu turci în care aveam încredere, care nu earu loiali lui Erdogan”, spune o sursă citată de Seymour Hersh. Mesajul pentru Assad era: ”putem să diminuăm efectele politicii prezidenţiale americane”.

Însă militarii americani nu au putut influenţa politica Turciei, a Qatarului şi a Arabiei Saudite, care au continuat să livreze armament de calitate rebelilor şi Statului Islamic, susţine Hersh. S-a ajuns la o slăbire atât de accentuată a regimului Assad, încât în ianuarie 2014 până şi directorul CIA, John Brennan, le-a cerut şefilor serviciilor americane şi din ţările sunnite, într-o întrunire secretă la Washington, să convinga monarhia saudita să nu mai exporte luptători extremişti şi arme în Siria. Era soluţia pe care Brennan o vedea pentru susţinerea forţelor ”moderate”. Şi nu doar saudiţii erau o problemă. Serviciile americane aveau informaţii că regimul Erdogan sprijinea Frontul al-Nusra şi Statul Islamic de ani de zile. ”Putem să gestionăm pe Fraţii Musulmani. Se poate spune că echilibrul în Orientul Mijlociu se bazează pe o distrugere reciprocă asigurată între Israel şi restul regiunii, iar Turcia poate distruge acest echilibru – iar acesta este visul lui Erdogan. I-am spus că vrem să închidă conducta cu jihadişti care intră în Turcia. Dar el visează mai departe – la refacerea Imperiului Otoman – şi nu-şi dă seama până unde poate merge cu acest plan”, spune o sursă din interiorul serviciilor americane citată de Seymour Hersh.

Politicienii şi militarii sunt făcuţi din alt aluat. Contactele militare au fost o constantă a relaţiilor post-Război Rece dintre SUA şi Rusia. Armata rusă şi cea americană au menţinut contactele pe toata durata conflictului din Siria, scrie Syemour Hersh. Surse din interiorul Statului Major Interarme al SUA au declarat ca Moscova cunoaşte bine conducerea grupării Statul Islamic (sunt mujahedinii care au luptat împotriva URSS în Afganistan şi foşti comandanţi din Cecenia). Mai mult, ”Rusia şi SUA au aceleaşi coşmaruri” legate de terorism, susţine această sursă. Câtă vreme la conducerea Statului Major Interarme a fost generalul Dempsey, aceste contacte ruso-americane păreau să fie unele pozitive. La retragerea sa Dempsey a declarat că i-a spus omologului său rus Valeri Gherasimov: ”nu doresc să ne incheiem carierele aşa cum le-am început”, având în vedere că cei doi generali au fost comandanţi de tancuri în perioada Războiului Rece – unul în Berlinul de Vest, celălalt în Berlinul de Est.

Militarii americani şi cei ruşi au şi un teren pe care se pot întâlni – cu toţii consideră ca în Siria nu există rebeli ”moderaţi”. O opinie similară are şi un fost diplomat american care a lucrat la Moscova, citat şi el de Hersh. ”Putin nu vrea să vadă cum haosul din Siria ajunge în Iordania şi Liban, asa cum a ajuns în Irak şi nu vrea să vadă că Siria ajunge în mâinile ISIS. Cel mai contraproductiv lucru pe care l-a făcut Obama, şi asta ne-a făcut munca grea, a fost să spună că Assad trebuie sa plece fără nicio negociere prealabilă”. Aceeaşi sursă arată că Putin şi-a reproşat faptul că nu l-a ajustat pe Muamar Gaddafi, a privit de trei ori fimul în care acesta era sodomizat cu o baionetă după ce a fost capturat şi şi-a reproşat că nu a acţionat în culise în timp ce SUA căutau susţinere pentru a interveni în Libia. Putin nu a dorit ca Assad să ajungă în situaţia lui Gaddafi, iar Siria în situaţia Libiei post-Gaddafi, nu a dorit să-şi piardă aliaţii din Orientul Mijlociu, spune sursa amintită.

Oficialii din cadrul Pentagonului au şi o altă viziune asupra incidentului aviatic dintre Rusia şi Turcia, mai cu seamă având în vedere neîncrederea cu care privesc regimul de la Ankara. Un consilier din Statul Major Interarme spune sub protecţia anonimatului că aviaţia rusă a efectuat incursiuni scurte în spaţiul aerian turc din prima fază a operaţiunilor, iar Moscova a desfăşurat sisteme de bruiere a radarelor Turciei. Mesajul transmis Ankarei a fost: ”Vom zbura când vrem şi unde vrem şi vă vom bruia radarele. Nu va puneţi cu noi. Putin a vrut să le arate turcilor cu cine se pun”.

Canalul de comunicare cu regimul Assad a dispărut odată cu retragerea lui Martin Dempsey, în septembrie 2015, scrie Seymour Hersh. Succesorul său în fruntea Statului Major Interarme, generalul Joseph Dunford a declarat în faţa Congresului că naţiunea care ameninţă existenţa SUA este Rusia, că SUA trebuie să coopereze mai mult cu Turcia şi că Moscova nu luptă în Siria împotriva Statului Islamic, iar SUA trebuie să sprijine rebelii ”moderaţi”. Este linia dură a fostei administraţii Bush şi a democraţilor de la Casa Albă.

”Obama are acum un Pentagon mai docil. Nu vor mai exista piedici indirecte din partea lderilor militari pentru politica sa anti-Assad şi pro-Erdogan. Dempsey şi oamenii săi rămân sideraţi de modul în care Obama îl apără în public pe Erdogan, având în vedere informaţiile oferite de serviciile americane şi faptul că Obama acceptă în spatele uşilor închise că acestea sunt concludente. ”Ştim ce faceţi cu radicalii din Siria”, a spus Obama în cadrul unei întâlniri cu şeful serviciilor de informaţii din Turcia, la Casa Albă. Statul Major Interarme şi DIA transmit constant liderilor politici de la Washington informaţii despre ameninţarea jihadistă din Siria şi despre sprijinul oferit de Turcia. Mesajul nu a fost niciodată ascultat. De ce?”, încheie Seymour Hersh.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.