La un an si jumătate după implicarea militară a Rusiei în războiul din Siria, Statele Unite au recurs la lovituri militare directe împotriva regimului al-Assad. Implicarea rusă a venit ca urmare a solicitării guvernului de la Damasc, iar implicarea americană ca urmare a unor atacuri cu arme chimice împotriva populației civile, un soi de intervenție în virtutea principiului ”responsability to protect” inventat în urmă cu doua decenii (”niciun fiu al lui Dumnezeu nu trebuie sa sufere”, au fost cuvintele președintelui Donald Trump). Este acea ”linie roșie” trasată de președintele Barack Obama în 2012 și pe care tot el a nesocotit-o, lăsând libertate de manevră Rusiei în Siria.
Războiul lui Trump
Președintele Donald Trump a ordonat joi efectuarea unor atacuri împotriva armatei siriene. Vineri dimineața au fost lansate 59 de rachete de croazieră de pe nave americane din estul Mediteranei: USS Ross și USS Porter (distrugătorul american care a ancorat nu demult la Constanța și care a fost șicanat de avioane militare ruse în Marea Neagră, în luna februarie). A fost lovită baza aeriană de pe care au decolat avioanele siriene implicate în presupusul atac cu arme chimice de marți. Siria si Rusia au precizat că aceste avioane nu au fost înarmate cu arme chimice, ci au lovit un depozit de arme chimice al rebelilor). ”Ceea ce comunică Assad (prin acest atac cu arme chimice – n.red.) cred că este o mare schimbare – o mare schimbare în calculele lui Assad”, a spus generalul Herbert McMaster, consilierul pentru securitate al presedintelui Trump, care, joi, cui o zi înaintea atacului, devenea forța dominantă în Consiliul Național pentru Apărare de la Casa Albă, odată cu eliminarea consilierului prezidențial Steve Bannon, unul dintre cei suspectați de propagarea ”știrilor false” promovate și de Rusia în campania electorală din SUA.
Lovitura militară americană marchează sfârșitul ”lunii de miere” dintre Donald Trump și Vladimir Putin. ”Președintele Putin consideră că loviturile americane împotriva Siriei sunt o agresiune împotriva unui guvern suveran și o violare a normelor dreptului internațional sub un pretext fals”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
Nu trebuie uitat însă că acțiunile militare ale Rusiei în Siria au produs, începând din septembrie 2015, un număr uriaș de victime civile și că au susținut atrocitățile comise de armata siriană loialistă, cu scopul de a-și stabili un cap de pod în Orientul Mijlociu. Acum avem de-a face cu o ripostă americană pregătită de aripa dură a politicii și serviciilor SUA încă din 2012, dar pe care fosta administrație Obama a ezitat să o ordone. Cum s-a ajuns ca administrația Trump, considerată ca având o deschidere către relauarea cooperării cu Rusia, a decis această implicare in Siria? Ce arsenal chimic mai există în Siria sau ce valoare mai are Premiul Nobel pentru Pace primit in 2013 de Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice pentru neutralizarea acestui arsenal, în urma unui acord Rusia-SUA?
Presiunile asupra noii administrații
Nu cu mult înainte de nominalizarea oficială a lui Donald Trump pentru cursa prezidențială din SUA, la Convenția Republicană de la Cleveland, în iulie 2016, au început să curgă acuzațiile privind imixtiunea Rusiei în campania prezidențială din Statele Unite. În aceeași lună, aveam să aflăm mai târziu din mărturia directorului FBI în fața Congresului, serviciul american a deschis o investigație în acest sens. Apoi, după cum aveam să aflăm din declarațiile președintelui Trump, fosta administrație Obama ar fi dispus spionarea echipei de campanie a viitorului președinte.
Cu puțin înainte de depunerea jurământului de către Donald Trump, apar în presă informații
”scurse” de la serviciile americane despre presupuse înregistrări video compromițătoare cu Donald Trump și prostituate din Rusia, filmate în 2013 la Moscova, în timpul concursului Miss Univers, patronat pe atunci de miliardarul american. Raportul secret despre aceste înregistrări ar fi fost inocmit de un fost agent al spionajului britanic și i-a fost oferit senatorului republican John McCain de un fost ambasador britanic la Moscova. (Singurul fost ambasador britanic la Moscova care mai activează acum în diplomație este Tim Barrow, care devenit pe 4 ianuarie reprezentantul Marii Britanii la UE, însărcinat cu delicatul dosar al Brexitului.)
Urmează scandalurile legate de întâlnirile dintre consilierul pentru securitate al lui Donald Trump, Michael Flynn (fost șef al informațiilor militare americane) și ambasadorul rus la Washington, dar și despre întâlnirile din timpul campaniei dintre același diplomat și ginerele lui Trump, Jared Kushner (acum consilier al președintelui) și viitorul procuror general al SUA, Jeff Sessions.
În urma scandalului, generalul Flynn demisionează și apoi cere imunitate pentru a depune mărturie în fața Congresului despre legaturile dintre campania prezidențială a lui Trump și Rusia. Presiunea crește: directorul FBI declară că investighează implicarea Rusiei în alegerile din SUA încă din luna iulie 2016. Pe acest fond, Trump îl elimină pe strategul său Steve Bannon din Consiliul National de Securitate, organism care revine la structura din timpul administrațiilor anterioare, dominat șeful Comunistatii de Informații, de seful Statului Major Interarme.
Nu trece o zi de la această ultimă decizie și, pe fondul unui atac cu arme chimice atribuit de presa americană regimului sirian al lui Bashar al-Assad, Trump declară că ”și-a schimbat mult atitudinea față de Siria si al-Assad”. La scurt timp are loc primul atac american direct asupra regimului Assad. Este ceea ce ar fi trebuit să se întâmple cel târziu in 2013.
Cazul Lewinsky și bombardamentele din Serbia
In istoria politică recentă a SUA au mai existat asemenea scandaluri împotriva unei administrații, cu campanii de presă, cu solicitări de imunitate pentru depunerea unor mărturii și scurgeri de informatii din partea serviciilor secrete, scandaluri urmate imediat de o decizie majoră de implicare militară a SUA pe noi fronturi.
Să ne întoarcem cu circa doua decenii în urmă. În perioada 1995-1997, președintele Bill Clinton, aflat la al doilea mandat, are o relație amoroasă cu stagiara Monica Lewinsky. Aceasta divulgă relația confindentei sale, o angajată a Pentagonului, carea lucrat și la Casa Albă în mandatul fostului presedinte George H. W. Bush. La sfatul acesteia, Lewinsky păstrează probele care demonstrau că a avut relații intime cu președintele. În ianuarie 1998, izbucnește scandalul mediatic, numit de prima doamna Hillary Clinton ”o conspirație a dreptei” republicane.
Lewsinski solicită și primește imunitate pentru a depune o mărturie despre relația cu președintele. În august 1998, Bill Clinton admite că a avut o ”relație fizică nepotrivită” cu Lewinsky. La finalul anului, Congresul îl acuza pe președinte de obstrucționarea justiției și de sperjur și inițiază procedura de impeachment, aprobată în Camera Reprezentanților pe 19 decembrie. In acest context, pe 16-19 decembrie are loc operațiunea Desert Fox din Irak, în care au fost bombardate presupusele facilități pentru armele de distrugere în masa ale regimului lui Saddam Husein, cele care, avea sa se dovedească ulterior, nu existau.
Procesul de impeachment ajunge în Senat. Pe 12 februarie, camera superioară votează pentru respingerea suspendării președintelui (printre altii, senatorul John McCain, acum un critic al lui Donald Trump, a votat pentru destituirea lui Bill Clinton). Bill Clinton rămâne președinte. În acest nou context, pe 23 martie 1999 începe campania de bombardamente NATO împotriva Serbiei, o operațiune pe care Bill Clinton ezitase să o lanseze până atunci.
”Sistemul” câștigă, urmele se șterg
În cultura populară, afacerea Lewinsky a fost interpretată ca o încercare a președintelui Clinton de a distrage atenția publicului american de la scandalul sexual, prin implicarea într-un război în Balcani. În alte cercuri, afacerea Lewinsky a fost văzută ca o pârghie de presiune pentru a determina administrația Clinton să restabilească guvernul profund, din umbră, al SUA și să se implice în războiul din Balcani, pentru a nu lăsa loc infiltrărilor Rusiei. Rămâne de văzut cum va fi interpretată acum implicarea SUA în războiul din Siria, acolo unde o Rusie mult mai puternică decât cea din 1999 a intervenit militar încă din septembrie 2015 și și-a asigurat astfel un loc important la masa negocierilor pentru Orientul Mijlociu și o monedă de schimb valoroasă în ce privește viitorul Ucrainei.
Urmele scandalului din 1998-1999 au fost șterse: stagiara Lwinski a dispărut din atenția presei, la fel și confidenta ei de la Pentagon. În cazul scandalurilor care au paralizat până acum administrația Trump avem de-a face cu trecerea pe linie moartă a consilierului Michael Flynn (este putin probabil că acesta va depune vreo mărturie în fața Congresului despre relațiile Trump-Rusia, care nu ar face decât să șubrezească și mai mult încrederea populației în sistemul democratic american), a consilierului Steve Bannon. La finalul lunii ianuarie, și-a dat demisia până și directorul Cartierului General al Comunicațiilor din Marea Britanie, instituția omoloagă a NSA din SUA (The Guardian a scris ca aceasta demisie poate avea legătură cu schimbul de informații dintre cele două state facut cu puțin înainte ca Trump să devină președinte). Nu este exclusa nici o demitere a secretarului de Stat Rex Tillerson, o figură palidă și lipsita de experiență diplomatica, și înlocuirea sa cu un politician experimentat, reprezentant al liniei dure republicane, bine înrădăcinat în sistemul de la Washington. La fel, pe măsură ce politica administrației Trump se va apropia de linia dorită de republicanii influenți, nu este exclusă o demisie a directorului FBI, mult prea implicat în campania ce a decis noul președinte al SUA.
Campania NATO din Iugoslavia și decizia Bucureștiului de a-și deschide spațiul aerian pentru avioanele Aliantei au însemnat pentru Romania una din vizele puse pe pașaportul către Vest. Se deschidea calea aderării la NATO, ratată în 1997, iar Consiliul European de la Helsinki din decembrie 1999 decidea deschiderea negocierilor de aderare a României la UE. Rămâne de văzut în ce măsura această reafirmare a puterii statului profund din SUA în disputa strategică cu Rusia se va limita la Orientul Mijlociu sau va viza și Ucraina, la granițele României.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.