Situațiunea

Dacă la români depravarea ultimelor trei decenii ar fi să poarte un întreit nume, acesta n-ar putea fi altul decât Năstase-Băsescu-Dragnea. Revăd la nesfârșit scena în care, la tribuna Parlamentului românilor batjocoriți, președintele UE Juncker se pupă euforic și libidinos cu odioasa trinitate, și îmi vine să vărs. Și, în sfârșit, dacă cineva crede că Juncker, acest alcoolic destrăbălat, a plecat de la București cu mâna goală, acela s-ar putea să fie un mare naiv. Aproape trei decenii de republică „postcomunistă“, impusă la origini de dușmanii barbari. Oare le va fi plăcând, azi, „elitelor“ noastre politice și intelectuale ce s-a întâmplat? O democraţie caricaturală, sălbăticiile „minereşti“ din 1990, anii de neîntreruptă hărmălaie şi conflicte dintre președinți, Guvern şi Parlament, haosul înspăimântător din marile teme ale interesului național, corupţia devastatoare și toate celelalte vor fi fost ele posibile chiar așa, dacă în fruntea statutului s-ar fi aflat Regele Mihai? În aceste decenii, puține lucruri mi s-au părut mai greu de explicat ca ostilitatea numitelor elite față de rege și regalitate; o dovadă ultimă, mi se pare, de lipsă de responsabilitate și patriotism. Recitesc mărturii ale regelui și, în context, aproape că mă revolt: „Prin anii 40 puterile occidentale mi-au spus că ar trebui să accept ca inevitabilă ocupaţia sovietică. Am refuzat. În timpul unei vizite în Vest, în 1947, mi s-a spus că e prea periculos să mă mai întorc în România. Am refuzat acest sfat şi m-am întors acasă, pentru a fi cu voi cât mai mult posibil. În timpul anilor lungi de exil am fost de asemenea sfătuit să uit de România şi să-mi concentrez eforturile pentru a-mi clădi o viaţă îmbelşugată în Occident. Nu am luat în seamă nici acest sfat. Când Ceauşescu era comunistul favorit în Vest, mi s-a spus că opoziţia mea faţă de regimul lui devenise supărătoare“. […] „Pregătirile pentru 23 august începuseră de la sfârşitul lui 1942. Atât eu, cât şi partidele trimiseserăm emisari la discuţiile cu aliaţii de la Ankara şi Cairo, spunându-le: «avem nevoie de ajutor, vrem să ieșim din alianţa cu Hitler, dar nu o putem face singuri». Pentru ca mult mai târziu să înţeleg că toate apelurile de ajutor pe care le trimiteam americanilor şi englezilor ei le transmiteau şi ruşilor, ceea ce nu era foarte, cum să mă exprim… mă abţin să comentez. Iar pentru că după Stalingrad anglo-americanii au insistat să îi cooptăm şi pe comunişti în grupul nostru de la 23 August, am făcut-o.“ / E mai bine de un sfert de veac de când cei mai mulți români par hipnotizați și nu pricep nimic din farsa politică cea mai sinistră, anume că cele două facții fesenist-securiste, ale lui Iliescu și Băsescu, una sunt, de fapt – și la fel de, cum să zic, criminale (scuzați, dar nu găsesc ceva mai potrivit). Pentru cei mai tineri spun, iar pentru cei nu tocmai tineri reamintesc că imediat ce a uzurpat puterea, după asasinarea foștilor, Iliescu a predicat ticălos și exasperant – vreme de vreo doi ani, până când Sistemul în fruntea căruia s-a pus a acaparat chiar toată puterea – despre „imperativul reconcilierii naționale“. Bineînțeles că poporul exact asta voia, să aibă niște mămăligă și sarmale în plus și să nu-i tulbure nimeni somnul. Și așa au domnit și tâlhărit Iliescu și ai lui timp de zece ani, peste un neam reconciliat și blajin, cum altul nu-i sub soare. Apoi au venit Băsescu și ai lui. Alți aproape zece ani, însă poporul același – la fel de somnoros și masochist. Și de o bunătate pe care numai oamenii răi ar putea s-o confunde cu altceva. Dar nu e decât bunătate și înțelepciune, iar Băsescu știe bine asta… Că altfel n-ar fi îndrăznit el, tocmai el, un monument al bunei-cuviințe, să-și cheme compatrioții, rămași mai toți fără portofele, la o nouă reconciliere. „Au luat mită“ – zice ipochimenul – „acum le distrugem viața? Așa a fost în tranziție. Avem nevoie de un moment zero, de o grațiere largă“. Ăsta-i omul, hoțul hoților. Tâlharul de-a stânga. O scursură. Un viteaz căruia-i tremură genunchii și se cacă deja pe el de frică. / Bag seamă că s-a cam ajuns la vorba mea, pentru care aproape două decenii mi-am luat mai toate șuturile de la intelectualii mercenari; care însă, și asta-i adevărat, au încasat și ei frumușel pe reveru-mi din dotare. Deci, zic, s-a cam ajuns la vorba mea, că reforma „clasei noastre politice“ nu prea e de conceput altfel decât cu bâta și cu Codul penal (aplicate însă nu din doi în doi, dna Kövesi – înțelegeți ce vreau să spun?).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Valerian Stan 69 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.