×
×
Noi
Citite
Recomandate
Ultima oră
Actualizat acum 12 minute
24 Ore
7 Zile
30 Zile
24 Ore
7 Zile
30 Zile
Data
Joi, 17 august 2017, 20:38
EUR (€)
+0.0079 ↗
4.5816 RON
USD ($)
+0.0111 ↗
3.9104 RON
• • •
Situaţiunea
Valerian Stan
Valerian Stan

În urmă cu exact opt ani, într-o vreme când numiţii erau în culmea gloriei, scriam aşa (New York Magazin, 20 mai 2009): “S-ar putea să vină ani în care nume ca Băsescu, Hrebenciuc şi altele asemenea să fie superlative ale infamiei.” Nu-i aşa că sunt profet, în ţara mea? Păi nu-i aşa! Pentru că o adevărată profeţie ar fi fost de fapt să susţii contrariul şi, într-o ţară ca a noastră, ea să se fi şi împlinit. / Câinele de pază al democraţiei, presa valahă, pare că a adormit iar pe ciolan. Altfel n-ai cum să-ţi explici raţional că nimeni nu vede că ceea ce ea numeşte “serioasele disensiuni din cadrul Partidului la guvernare” (PSD) nu e decât o reglare de conturi între două grupări – politice, vezi bine, nu siciliene. Pe de o parte nababul oligarh Dragnea şi ai lui iar pe de alta familia (scrisă fix aşa şi nu altfel!) lui Ilie Sârbu. Simplu ca bună ziua. Numai cine nu vrea nu vede. Mai e nevoie să spună cineva cuiva cum a ajuns un agramat penal ca Dragnea putred de bogat şi atât de puternic? Mira-m-aş! Iată aici, deci, unul din cele două noduri gordiene pe care Zeiţa Dreptăţii ar avea să-l taie, dintr-o singură lovitură, cu sabia-i ca briciul. Dincolo, familia Sârbu. Omul, vechi acolit al lui Iliescu, e şi el, cu tot neamul lui, putred de bogat. O investigaţie pe care am făcut-o amănunţit cu ani în urmă a scos la iveală lucruri greu de imaginat pentru o minte cât de cât sănătoasă. În chiar anii în care era ministru în Guvernul Iliescu-Năstase, omul era implicat, contrar Constituţiei şi tuturor legilor, în zeci de afaceri, cele mai multe cu statul. Cu "Statul sunt eu!" El şi Dan Ioan Popescu, acesta din urmă unul dintre cei mai mari făcători de rele ai unei Românii rătăcind mahmură către niciunde. Şi scăpat basma curată de numita Zeiţă – persoană cu dizabilităţi, sărmana, cum bine ştiţi. Pe cale să-l scape acum, se pare, şi pe Sârbu, care, între multe altele, când era ministru al Agriculturii a retrocedat ilegal o suprafaţă de teren forestier în valoare de peste 300 de milioane de euro. Caz în care ancheta e tot “în curs” de circa un deceniu. De asta ştiţi, vă interesează, d-le Iohannis? Vă interesează că cineva cu un asemenea cazier ocupă o funcţie cheie tocmai la Curtea de Conturi - condusă de nimeni altul decât de Văcăroiu, alt acolit al lui Iliescu? Vă interesează cumva că acest al doilea foarte gros nord gordian cu care este ţinută ostatică ţara pe care o conduceţi înseamnă un clan în sensul cel mai propriu al termenului: Ilie Sârbu Capul, nepotul prim-ministru, ginerele fost prim-ministru, fiica europarlamentar? Şamd. Ultima oră: Ginerele fost prim-ministru a fost numit Secretar general al Guvernului nepotului actual prim-ministru. / Nu mi se şterge nici azi de pe retină scena de la tribuna Parlamentului, în care prezidentul european Juncker se pupă bălos cu Băsescu, Năstase şi ceilalţi. Să ne mai mirăm atunci de ce Bruxellesul se face demult că nu mai ştie nimic de nenorocirile din România? Că nimeni nu mai vorbeşte de Mecanismul pentru Cooperare şi Verificare (MCV), care ar fi trebuit să duduie şi azi? Că mulţumită conivenţei politicienilor de aici şi de acolo MCV a ajuns de fapt un MVC? / V-o mai amintiţi pe Raluca Prună, cea care la Justiţie i-a avut înaintaşi pe Take Ionescu şi Titu Maiorescu? Auziţi ce-a declarat ea recent presei (presă care bineînţeles că n-a avut nicio tresărire): "Primul ministru Sorin Grindeanu e o surpriză neaşteptată." Poate pentru ea, că noi, ceilalţi, ne-am prins.

Valerian StanPublicat Duminică, 18 iunie 2017
1529
 | 7
 | 20
+Adaugă
Comentarii
2000
Trimite
Charlie
+3
Studierea crimelor comunismului nu se poate face fara a cerceta declaratiile impricinatilor. Gen. plesita recunoaste existenta unitatii responsabile cu asasinatele in tara si strainatate, fapt confirmat de alte surse, printre care si dezvaluirile din dec. 1989 si din anii 1990 cand se dezlantuise dirijat anatemizarea Securitatii de catre varfurile complotului anticeausist. E trist ca va faceti a nu intelege de ce am facut trimiterea la plesita si ca insinuati in lipsa de contraargumente o aberatie jignitoare, respectiv ca aceste lecturi imi sunt carti de capatai. Acest general l-a urmat pe pacepa si in consecinta l-a monitorizat pe cel pe care-l considerati victima inocenta. Nimeni pana la mine nu a constatat citind cartile lui pacepa si alte lucrari pe tema ca acesta nu a defectat fiind trimis de ceausescu si sovietici in SUA pentru a consilia un Presedinte american. Cunosteam din alte lecturi, straine, modul de operare al KGB si studiasem datele cunoscute despre gen. NKVD Saharowski care l-a recrutat in anii 1950 pe pacepa cunoscandu-i tatal cu care colaborase inclusiv in razboiul civil din Spania. Nu puneti la indoiala cunostintele cuiva inainte de a va documenta, numai pentru ca aveti alte impresii nedocumentate.
Publicat Marţi, 20 iunie 2017
+Răspunde
valerian stan
0
dragi colegi, am mai dat un raspuns lui Charlie. vret, ve rog, sa-l publicati?
Publicat Luni, 19 iunie 2017
+Răspunde
Charlie
+3
Dle Stan, insistenta in aluzii si insinuari anuleaza scuzele pe care totusi le primesc deschis. Pe agent l-a demascat inscenarea cu asasinarea prin otravire care nu a avut loc. Maiorul care s-a predat a avut misiunea de a "esua" devenind agent dublu si indepartand banuielile contraspionajului francez. Acestea au existat si fiind cunoscute, Securitatea a organizat defectarea. Daca-l citeati pe pacepa si mai ales pe gen. plesita ati fi aflat de unitatea ultrasecreta a Securitatii responsabila de "operatiuni ude"( de la sangele varsat). Aici operau cei mai fanatici securisti si de altfel, nimeni din securitatile comuniste nu a defectat, toti au fost trimisi sa "vanda" date false amestecate cu unele reale depasite, exact ce a facut pacepa care a predat si liste cu agenti locali recrutati special anterior. Sa stiti ca a avea "exprtiza"in domeniu nu inseamna sa fii un snowden sau un hebdo cum incercati bascalios sa ripostati. Conditia de baza este sa ai capacitatea de a cerne si mai ales de a pune cap la cap pentru a nu cadea prada manipularilor. Nu cred ca v-am dat prilejul sa aveti o asemenea reactie, mai ales ca nu pot fi confundat cu majoritatea celor care comenteaza aici si care-si schimba pseudonimele precum ciorapii in slujba celor in randul carora insinuati ca ma m-as afla si eu. V-am criticat pt. ca situatia e atat de grava incat trebuie sa lasam la o parte " de alta natura, personala sau ideologica. In anii 1990 in "Romania Libera" s-a publicat lista cu defectorii romani care e interminabila, fapt care in sine arata inscenarea- sute de securisti. Studiind ce s-a publicat despre celelalte Securitati, in tara si in concediile in strainatate am constatat ca zeci de mii de agenti au defectat, ceea ce e o aberatie...
Publicat Luni, 19 iunie 2017
+Răspunde
valerian stan @ Charlie
+1
imi pare rau, acum va inteleg. abia acum, din pacate! deci astea-s lecturile dvs, din criminalul plesita - tortionarul lui goma si al atator romani. offff, Doamne!
Publicat Luni, 19 iunie 2017
+Răspunde
Charlie
-1
Dle Stan, credeam ca v-am facut sa-mi intelegeti deferenta respectuoasa care impunea reciproca. Trec si peste autopersiflarea Dvs cu accente tendentioase intrucat imi cunosc capacitatile si mai ales cunostintele.Nu am simpatie fata de Dragnea in sensul insinuatde Dvs privind strict pragmatic starea de fapt. Am mai mentionat si cu alte ocazii ca operez cu securisti rai si foarte rai intrucat nu pot exista si nici nu au existat securisti buni, cu totii cautionand si stand pavaza unui sistem ideologic criminal. Subiectul cu falsii disidenti ai epocii comuniste merita dezvoltat fiind un exemplu de control pe toate planurile al securitatilor comuniste. Cazul sovieticului "defectat" la comanda in timpul razboiului rece care a facut in subliminal propaganda bolsevica in Occident este notoriu. A fost umplut de medalii de unul din fostii sai sefi, Rasputin, intrucat isi indeplinise ireprosabil misiunea si, in special pentru ca la revenirea definitiva in Maica Rusie(sovietica) a "infierat" capitalismul care degradeaza "natura umana"!? Agentul goma nu a fost "reabilitat"nefiind de anvergura unui Soljenizyn, fiind in schimb sub coordonarea lui pacepa, trimis de ceausescu sa consilieze un presedinte american. Daca il reabilita Securitatea dupa 1989 americanii ar fi inteles ca au fost driblati de sovieticii care-l controlau operativ si driblati de romani.
Publicat Luni, 19 iunie 2017
+Răspunde
valerian stan @ Charlie
+1
scuze, Charlie, daca am mai dat-o si putin in gluma. dar goma agent? vorbesti serios? am inteles io ceva gresit? wow... esti Charlie pur si simplu sau Charlie Hebdo? pfuuuuiii....
Publicat Luni, 19 iunie 2017
+Răspunde
Charlie
+2
Pt. Aelia. Stimata Dna, capitalistii inceputurilor au fost persoane care au inventat motoare, utilaje, dispozitive de productie in masa pe care initial le-au deservit personal si impreuna cu familia, abia ulterior angajand forta de munca pe care au instruit-o tehnic si fata de care au manifestat toata grija necesara mentinerii in cea mai buna forma de munca. Numai dupa aparitia miscarii marxiste au fost implementate masuri de preluare in forta a intreprinderilor de succes prin casatorii sau santaj mergand pana la crime. Fiicele de mari fabricanti au fost ademenite de marxisti sub acoperire si seduse, determinand casatorii "morganatice" cu preluarea afacerii de catre marxistul consiliat de specialistii miscarii in domeniul tehnic respectiv. Ulterior treceau la "exploatarea" crunta a muncitorilor pentru a crea un "Trend" in randul industriasilor si a-si justifica astfel teoria aberanta. Monopolul inarmarilor din toate tarile l-au avut deplin conspiratii marxisti care ajutati de acoperitii din media(incepand din sec.XIX !!!) si de cei din politica si servicii au fortat dirijarea unor sume uriase spre inarmare, dar si catre infrastructura de transporturi(cai ferate si drumuri strategice). Capitalistii adevarati nu pot dori razboaie nimicitoare, ei vor stabilitate si mentinerea cat mai indelungata a unui proces de productie pe un profil tehnologic...
Publicat Luni, 19 iunie 2017
+Răspunde
Charlie
+1
Dle Stan, de aceasta data ati dat-o in bara, fapt cu atat mai grav cu cat analiza apare in aceste momente. Surprinzator fata de celelalte analize, pe care de altfel le-am sustinut cu puterile mele, Securitatea a disparut din peisaj. Reductia simplista si tendentioasa pe care o faceti referitor la "criza"actuala ca fiind confruntarea a "doua clanuri mafiote" ma dezamageste si spun aceasta fara a forta vreo eventuala "evaluare" a schimbarii Dvs de atitudine. Ca vechi simpatizant al taranistilor si liberalilor cazut in capcana Securitatii postdecembriste intrucat nu cunoscusem sorgintea noilor lideri si ca antimarxist convins va asigur ca are loc o confruntare intre cele doua aripi ale Securitatii, kgb-ista si ceausista, din ultima facand parte clanul raspopitului securist de care vorbiti. Toti din clan, ca si altii, inclusiv din cealalta tabara securista au fost ajutati sa se imbogateasca in acelasi mod ca securistul basist Ghita din acelasi clan. Dragnea, chiar daca se va demonstra cu dosare serioase ca s-a imbogatit fraudulos nu ati oferit dovezi ca face parte din gasca kgb-ista a lui Ilici Iliescu. Prezenta clanului basistaflat pana de curand la conducerea PSD prin Ponta, Sarbu, Ghita etc, este o dovada clara a infiltrarii acestui partid si a deturnarii sale cu mijloace secrete, fapt stopat brutal de Dragnea care l-a eliminat, indepartandu-l si pe eternul pana atunci Ilici Iliescu de la vreo influenta politica.
Publicat Luni, 19 iunie 2017
+Răspunde
valerian stan @ Charlie
+1
charlie draga, dar in bara o dau si marii politologi, omule... atunci ce te miri ca mi se intampla si mie, un chibitz amarat? ce, io-s vreun infailibil ca papa? imi pare sincer rau doar ca te-am ranit in simpatia pt dragnea. si sa-ti mai zic ceva, apropo de Secu si KGB. uite ce idee tembela mi-a venit ieri, citez: Pe Soljeniţîn l-a cinstit şi l-a repus în drepturi preşedintele Vladimir Putin, fost agent al KGB, în timp ce Paul Goma se află şi astăzi în exil, cu statutul de refugiat politic. Așadar, ne este nouă permis, mă rog frumos, să tragem de aici concluzia că securiştii sunt mai nenorociţi decât kaghebiştii?
Publicat Luni, 19 iunie 2017
+Răspunde
Aelia
-1
Poate-l studiati si pe nataraul national pentru ca si acolo sunt aceleasi probleme si o intreaga fagmilie, combinata cu o multime de ticalosi vechi sau mai noi, din servicii sau cercuri de interese economice. Cat timp nu se va spune cu nume si pronume, cu subiect si predicat si vom face filozofie pe ceea ce se intampla in Romania, nu se va rezolva nimic. Ar mai fi o problema care trebuie sa dispara; cenzura pe forum. Eu de foarte multe ori gasesc mai interesante si mai consistente comentariile decat articolul. Cat priveste "agramatul penal" Dragnea, nu pot fi de acord cu dumneavoastra si poate ar trebui sa fiti mai explicit, de ce si in ce este agramat ca sa nu inteleg ca daca nu esti scriitor, ziarist sau artist, nu poti fi "telectual". Cum a facut avere este de discutat dar vedeti ca cele mai mari familii din America, au facut averea si au construit "capitalismul" tot prin furt, jaf si razboaie iar astazi, le consideram familii foarte onorabile care dau presedintii si clasa politica din USA. Deci modelul ce se aplica acum in Romania, este un model promovat de aliatul nostru "strategic" si astazi, dar pe taramurile mioritice.
Publicat Luni, 19 iunie 2017
+Răspunde
valerian stan @ Aelia
+3
Imi pare rau ca v-am suparat prin ce-am scris despre preferatul dvs pesedist dragnea. numarati-i cuvintele cu care se poate exprima, numarati-i cliseele verbale si poate veti intelege. Si nu va faceti ca nu stiti ca a fost un repetent.
Publicat Luni, 19 iunie 2017
+Răspunde
Dorel @ Aelia
+3
Aelia,nu te baga ,asta nu e o partida pentru tine,arata mult mai ruinat in realitate!E de varsta lui Nistorescu,iti poate fi bunic!
Publicat Luni, 19 iunie 2017
+Răspunde
c.g.
+4
Pt. Cata. Subscriu, FELICITARI !
Publicat Duminică, 18 iunie 2017
+Răspunde
valerian stan @ c.g.
+4
cu aceleasi multumiri!
Publicat Duminică, 18 iunie 2017
+Răspunde
A. C.
+5
Mă bucur să constat că nu au reușit să vă înfrângă și continuați să fiți la fel de hotărât, de onest și de dedicat binelui României ca în anii '90. Cu deferență.
Publicat Duminică, 18 iunie 2017
+Răspunde
valerian stan @ A. C.
+6
cu multumiri - cu drag!
Publicat Duminică, 18 iunie 2017
+Răspunde
Cata
+9
finalul face toti banii! m-a uns pe suflet.
Publicat Duminică, 18 iunie 2017
+Răspunde
valerian stan @ Cata
+5
ma bucur - poate si alta data...
Publicat Duminică, 18 iunie 2017
+Răspunde
Cata @ Cata
+2
Poate ne intalnim?!Mersi!Pupici!
Publicat Luni, 19 iunie 2017
+Răspunde
Recomandate
Țara gîfîie, economia crește
Publicat acum 24 minute
Cum s-a dus o senatoare în Parlament
Publicat acum 7 ore şi 58 minute
Propunere radicală a lui Pleşoianu
Publicat acum 6 ore şi 13 minute
Real Madrid, de neoprit
Publicat acum 13 ore şi 10 minute
Centrul Atenţiei
alarm off
Cotidianul cititorilor
17 articole/ Actualizat Sâmbătă, 12 august 2017
alarm off
Fotografiile bunicilor
30 articole/ Actualizat Sâmbătă, 05 august 2017
alarm off
Antiştirile Cotidianul
6 articole/ Actualizat Duminică, 09 iulie 2017
alarm off
NUMAI DOUĂ ÎNTREBĂRI
142 articole/ Actualizat acum 13 ore şi 9 minute
Ioan Vieru

Poliția rutieră se află de mulți ani în derivă printr-un management tot mai defectuos. Scandalurile din ultimii ani arată nu numai lipsa de profesionalism a poliției, ci funcționarea acestei instituții plătită de la bugetul public printr-o mentalitate a fostei miliții comuniste.

Ioan VieruPublicat acum o oră şi 22 minute