Situaţiunea (LXV)

Ţara poate fi salvată. Nu trebuie decât ca acela care le poate reda încrederea românilor şi îi poate mobliza să fie chemat să o facă. / În continuare prost cotat în sondajele de opinie, PDL e hotărât să nu-şi refuze niciun abuz încercînd să mai salveze câte ceva. Aşa a ajuns să iniţieze modificarea, între altele, a Legii statutului funcţionarilor publici pentru ca prefecţii, de exemplu – actualii, o clientelă pedelistă underground – să poată candida în alegeri (devenind deci membri de partid cu acte în regulă) fără a mai renunţa la statutul şi funcţiile publice. Se politizează din nou funcţiile de prefect şi toată categoria înalţilor funcţionari publici, din interesul evident al numitului partid de a-şi asigura în alegeri susţinerea acestor funcţionari publici şi resursele instituţiilor lor. Iar asta după ce, pentru a fi primiţi în UE, acelaşi partid, aflat la guvernare şi atunci, în 2005 şi 2006, a susţinut cu surle şi trâmbiţe depolitizarea prefecţilor. Câteva citate din Expunerea de motive la Legea 181/2006 prin care s-a finalizat acest proces: „În contextul integrării României în Uniunea Europeană (…) şi ţinând seama de necesitatea respectării angajamentelor Guvernului României cu privire la delimitarea palierului politic de cel administrativ, pentru a evita ingerinţele pe criterii politice în actul administrativ local, este important să nu se piardă momentul trecerii prefecţilor în categoria înalţilor funcţionari publici, stabilit de lege la 1 ianuarie 2006. Depăşirea acestui termen ar avea consecinţe negative chiar asupra procesului de reformă a administraţiei publice, prin amânarea momentului depolitizării instituţiei prefectului, deşi această cerinţă a fost formulată şi de către oficialităţile europene. Îndeplinirea acestei cerinţe, prin modificarea Legii privind instituţia prefectului, a fost monitorizată de către reprezentanţii Uniunii Europene în rapoartele prezentate de către partea română în cursul anului 2005.” Aşadar „partea română” a depolitizat funcţiile publice, angajamentele au fost respectate iar ţara lor a fost primită în UE. Pentru ca acum, cu sacii în car, d-l Boc şi camarazii săi să-şi bată joc de ceea ce partenerii europeni crezuseră că e un cuvânt dat şi un proces ireversibil. „Motivarea” repolitizării funcţiei publice e pe măsura competenţelor juridice ale d-lui Boc şi a capacităţii intelectuale a ministrului Igaş: actualele reglementări trebuiesc revizuite, zic ei, pentru că sunt discriminatorii în raport cu prevederile constituţionale referitoare la dreptul de a fi ales. Deşi, vin şi zic eu, respectivele „prevederi constituţionale”, pe care marii jurişti pedelişti ori nu le-au citit ori n-au înţeles nimic din ele, sunt ele însele primul argument împotriva politizării funcţiei publice. Iată-le: Art 37 alin (1) „Au dreptul de a fi aleşi cetăţenii cu drept de vot (…) cărora nu le este interzisă asocierea în partide politice, potrivit arti 40 alin (3)” şi Art 40 alin (3) „Nu pot face parte din partide politice judecătorii Curţii Constituţionale, avocaţii poporului, magistraţii, membrii activi ai armatei, poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică” (respectiv prin Legea statutului funcţionarilor publici). / Ultima zisă a d-lui Baconschi, ministrul nostru de Externe (ba al vostru!) e că România continuă să nu fie primită în Spațiul Schengen din cauză că „Nu avem o baghetă magică cu care să schimbăm compoziţia guvernului olandez.” Mulţumită mai ales declaraţiilor făcute ca ministru, d-l Baconschi este deja mai celebru decât celebrul său tată – aşa cum uleiul de ricin este mai celebru decât ricinul însuşi. / O altă cauză a răului de pe aici e ipocrizia salariilor demnitarilor şi funcţionarilor publici de rang înalt. Chiar crede cineva, de-un exemplu, că preşedintele României a trăit şi trăieşte din salariul de circa 1.500 de euro lunar? Sau un ministru, un parlamentar ori primarii Bucureştilor, Constanţei, Clujului, Craiovei şamd – din mai puţin decât atât? Bineînţeles că nu crede nimeni. Dacă nu chiar toţi, atunci cel puţin marea lor majoritate n-ar avea nicio problemă ca de mâine să renunţe la salariu. Ba destui ar mai şi aduce bucuroşi de acasă o mie, două sau mai multe mii de euro lunar ca să fie lăsaţi unde sunt. Iar situaţia aceasta nu e o întâmplare. Prin salariile complet neatrăgătoare, la care s-a ajuns din cauza multor populisme dar şi a unei strategii inteligente, Sistemul s-a asigurat că îi ţine afară, mai ales din politică, pe cei care – foarte periculos! – nu sunt dispuşi să fure ori să încalce norme deontologice sau etice, şi nici să tolereze aşa ceva. / Lavinia Şandru, această Eva Logoreea a politicii dâmboviţene, a eşuat în aşa zisul partid al aşa zisului general Gabriel Oprea. / După o documentare atentă asupra cazului, în toamna lui 2009 („Istoria, eterna poveste”), am deplâns atacul concertat împotriva poetului Petru Romoşan pe tema pretinsei sale colaborări cu Securitatea. În chiar ziua în care era preluat editorial de echipa lui Cornel Nistorescu (care preconiza să-l includă şi pe Romoşan), „Cotidianul” lui Mircea Dinescu, Ioan T Morar şi Mirelei Corlăţan îl denunţa pe scriitor, cu o virulenţă rar întâlnită, drept turnător al Securităţii. Autoarea denunţului, Mirela Corlăţan, invoca „dovezile” şi „susţinerile” CNSAS-ului, ajunse la ea cel mai probabil prin „bunăvoinţa” colegului Dinescu şi care, raportate la Legea dosarelor şi la explicaţiile celui acuzat (explicaţii neinteresînd pe nimeni) nu demonstrau câtuşi de puţin ceea ce se pretindea. În decembrie trecut, justiţia a decis irevocabil, ca urmare a demersurilor iniţiate de CNSAS, că Romoşan nu a colaborat cu Securitatea. S-a făcut astfel, indiscutabil, dreptate în acest caz. Rămâne în continuare, însă, nedreptatea odioasă pe care au facut-o – prin linşajul mediatic şi colportări nenorocite – CNSAS, fosta echipă de la „Cotidianul” (percepută, de mai toată lumea, cum am mai scris, drept o redută în presă a oamenilor Securităţii), „Evenimentul zilei” lui George Constantin Păunescu (personaj despre care ani la rând s-a scris, fără vreo desminţire, că a fost agent al Securităţii), oameni ca Mircea Dinescu, Mirela Corlăţan, Ioan T Morar, Vladimir Tismăneanu şamd. În anii în care era şi el membru al CNSAS, părînd să vrea să-l supună unui şantaj, Andrei Pleşu i-a spus scriitorului că… ar face bine să-şi menajeze copilul, să nu afle despre dosar. Aceleaşi acuzaţii i le-a adus din păcate, de asemenea destul de recent, şi Marius Oprea, fost consilier al preşedintelui Constantinescu – iar cu mai mulţi ani în urmă preşedintele însuşi, în funcţie atunci. Au făcut acelaşi lucru, deloc suprinzător de-acum, Nicolae Manolescu, Mircea Mihăieş şi, minunată companie, Grigore Cartianu de la „Adevărul” lui Patriciu – dar şi, suprinzător, un Dan C Mihăilescu şi Dorin Tudoran. Multe urme ale acestei nedreptăţi vor rămâne pentru totdeauna de neşters. Căutarea pe Google a numelui scriitorului dă ca prim rezultat infamia Mirelei Corlăţan: Petru Romoşan, turnător al Securităţii. La locul lui şi prin nimic amendat nici la ora acestor rânduri este şi articolul din numărul 486, august 2009, al „Observatorului cultural”, purtînd un titlul aparent dilematic („A fost Petru Romoşan turnător la Securitate?”) însă în realitate fiind şi el, vrînd-nevrînd, un monument al relei credinţe – mai ales prin aceea că a dat un credit prin absolut nimic meritat mizeriei Mirelei Corlăţan şi a ignorat nepermis că, potrivit legii, nici CNSAS, nici ziarişti, ci numai justiţia avea dreptul să se pronunţe asupra unei chestiuni capitale pentru destinul şi numele unui om. Din acest punct de vedere, o acţiune penală pe care Petru Romoşan ar deschide-o împotriva membrilor CNSAS implicaţi şi Mirelei Corlăţan nu văd cum nu s-ar solda cu condamnările prevăzute de lege. În sfârşit, scriitorul şi soţia sa vor avea să decidă ei înşişi dacă şi cum vor înţelege să îşi caute mai departe dreptatea pentru răul imens care le-a fost făcut. Dar cel mai important mi se pare că din lecţia acestui caz ar trebui să înveţe toţi cei care din ură, din tot soiul de interese nenorocite, servind şi azi, voit sau doar inconştient, cauza Securităţii, încă sunt în stare de asemenea orori faţă de semenii lor. / O publicaţie internetică onorabilă a găzduit recent un comentariu în care, peste decenii, exilaţii în Marea Britanie ai comunismului criminal din România au fost certaţi că ,,în loc să se apuce şi ei de o afacere (sic!), „făceau politichie anticomunistă prin cluburile londoneze”. Chiar aşa, onorabililor? / Protestele „în susţinerea doctorului Raed Arafat” ne spun că elitele, în primul rând cele politice, ar putea să facă din 2012 un an foarte fast pentru ţară.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.