Situaţiunea (LXX)

Se întreba Adrian Majuru deunăzi: „Cu frică sau cu iubire de Dumnezeu?” Aş răspunde cu ceea ce ne-a învăţat înţeleptul Solomon: „Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii.” La care cred că s-ar putea adăuga: Iar desăvârşirea înţelepciunii e iubirea de Dumnezeu. / Deşi devenită deja istorie, profeţia din 2009 a d-lui ambasador Gitenstein mă urmăreşte şi azi. Mulţumită dezvăluirilor Wikileaks, ştim de acum aproape un an că, printr-o notă secretă din 30 noiembrie 2009, diplomatul american a prezis, cu o precizie ce i-ar fi făcut invidioşi până şi pe profeţii biblici, cele ce aveau să se întâmple, peste o săptămână, în turul doi al alegerilor noastre prezidenţiale. Mulţumită aceloraşi dezvăluiri, ştim că d-l ambasador îşi dorea foarte tare ca Traian Băsescu să obţină un nou mandat la Cotroceni – întrucât, scria el în nota trimisă la Washington, spre deosebire de contracandidatul Geoană, Băsescu ar fi fost mai sigur, citez, în „a sprijini SUA în orice dezacord grav cu Bruxelles-ul, Parisul sau Berlinul”. Drept pentru care, dat fiind că scrutinul urma să aibă loc pe 6 decembrie, d-l Gitenstein şi-a lustruit frumuşel ghetele, şi-a pus o dorinţă şi a făcut următoarea profeţie: „Geoană pare gata să-l detroneze pe Băsescu, însă o gafă a sa, combinată cu o lovitură de ultim moment a lui Băsescu, va schimba situaţia foarte rapid.”. Ce a urmat ştim: în noaptea de dinaintea confruntării finale, Geoană l-a vizitat în ascuns pe unul dintre cei mai rău famaţi afacerişti, Băsescu a aflat iar a doua zi a dat lovitura pe mâna contracandidatului gafeur. Morala celor de mai sus îmi pare a fi mai ales că, dacă toate acestea nu s-ar fi întâmplat în chiar ziua darnicului Moş Nicolae, amatorii de scenarii sigur s-ar fi repezit să acuze, calomnios, că d-l ambasador şi Guvernul domniei sale au primit minunatul cadou nu de la cine vedem bine că l-au primit ci de la mai nu ştiu ce servicii secrete „partenere strategic”. / Zilele trecute, Brigitte Bardot s-a declarat „şocată şi scandalizată” de vânătoarea de elefanţi organizată în Botswana pentru Regele Spaniei Juan Carlos. „Acest incident”, a spus ea, „este dezgustător şi nedemn pentru cineva de rangul dumneavoastră. Nu sunteţi cu nimic mai bun decât braconierii.” Oricât de multe motive am avea să-l preţuim pe Rege – şi avem, desigur, foarte multe motive – nu văd cum am putea să nu ne regăsim în indignarea actriţei franceze faţă cu această arhiştiută şi atât de regretabilă meteahnă a Majestăţii Sale. / Cu mai mulţi ani în urmă, pe când încă nu făcuse destule din cele pe care mai târziu avea să le facă, o distinsă profesoară din Târgovişte îl numea pe Robert Turcescu Robert Turcitu. Mai rar un nas aşa de fin… / În cazul politicienilor, lipsa de patriotism înseamnă, de la un punct încolo, trădare. / Ştiam bine din capul locului cam de ce sunt în stare Traian Băsescu şi partidul lui; de aceea nici n-a fost o întâmplare că, în anii în care până şi criticii lor vehemenţi de azi le netezeau inconştient calea spre puterea absolută, am fost – îmi pare rău – cam singura voce în deşert. Cu toate acestea, guvernarea lor – care, cu rarisime excepţii, s-a dovedit a fi aproape opusul „bunei guvernări” şi un superlativ al corupţiei şi abuzurilor – mi-a depăşit aşteptările. Din acest din urmă punct de vedere, de exemplu, nu că m-aş fi aşteptat ca Băsescu şi camarazii săi să se împiedice în vreun fel în principii ca „integritatea guvernării” şi alte alea. Nici vorbă! Mă gândisem doar că nu vor putea să fie chiar atât de lipsiţi de minte încât să facă chiar ce au făcut. Ce vreau să spun e că, faţă cu lipsa de alternativă, venirea PSD şi PNL la putere se dovedeşte o fatalitate cu care, privind la răul ce tocmai pare să fi trecut, românii ar putea să se împace în cele din urmă. Să se împace dar şi să nu-şi refuze aşteptarea că preluarea guvernării va însemna totuşi şi preluarea gestiunii ei iar marile nereguli vor fi tratate în consecinţă. Apropo, actualul mandat al lui Sorin Oprescu (susţinut de PSD şi PNL pentru apropiatele alegeri la Primăria Bucureşti) e aproape de final şi nu am auzit să se fi clarificat măcar una din mulţimea de acuzaţii grave ce i-au fost aduse, în mandatul de dinainte, lui Adrian Videanu. Încât mă întreb dacă nu cumva după schimbarea guvernării lucrurile ar putea să se repete întocmai şi la acest nivel. Şi încă ceva, oare cum să se împace convingător pretenţia liderilor actuali ai PSD de „reformare a partidului” cu omniprezenţa şi omnipotenţa în partid a unor oameni ca Ion Iliescu, Hrebenciuc, Adrian Năstase ori Ilie Sârbu? Iar la liberali, cum să se explice oare că au fost şi sunt ignoraţi, inclusiv în aceste zile în care PNL şi PSD pregătesc echipa cu care să înlocuiasă Guvernul Ungureanu, oameni ca eurodeputata Renate Weber? / Nu de moarte mă tem ci de veşnicia ei. / Un fost apropiat al lui Corneliu Coposu, Mişu Barcan, a vorbit nu demult despre faptul că, în 1997, când ministrul de atunci Traian Băsescu pornise războiul împotriva ţărăniştilor din Guvernul căruia aparţinea, liderul Internaţionalei Creştin-Democrate, Wim van Weltzen, a venit la Bucureşti şi a recomandat PNŢCD să declanşeze alegeri anticipate. „S-au ridicat împotrivă”, povesteşte Barcan, „Ionescu-Galbeni, Dudu Ionescu şi Remus Opriş. Weltzen le-a spus că omoară partidul şi a avut dreptate”. Ce ar mai trebui spus – şi ţinut neapărat minte pentru istoria acestui partid – este că organizării de alegeri anticipate, care ar fi fost în mod clar soluţia optimă pentru ţară şi PNŢCD, s-au opus mai ales Emil Constantinescu şi Ion Diaconescu. / De ce iubim animalele? Pentru că ne iubesc necondiţionat, nu ne cer nimic, nu ne contrazic şi nu ne spun ce nu ne place să auzim. / Academicianul Nicolae Dabija a făcut recent o pledoarie foarte convingătoare în favoarea reunirii Basarabiei cu România. Şi eu cred că este timpul ca reîntregirea să fie făcută. Occidentul trebuie convins încă şi în mai mare măsură că lucrul acesta va fi nu doar un act de dreptate istorică dar şi un câştig pentru toată lumea – iar minorităţile din Basarabia şi popoarele lor că românii, reuniţi, nu vor deveni nici de data aceasta din asupriţi asupritori. Casei Regale a României, urmaşilor lui Ferdinand Întregitorul, li se cuvine un rol de primă mărime în acest proiect. / Până să-l desemneze candidat la funcţia de prim-ministru, Victor Ponta nu mai contenea să vorbească despre Traian Băsescu ca despre cel mai mai rău pentru România şi despre nevoia suspendării lui din funcţie. Ce spune acum d-l Ponta? Că i se pare perfect firesc să coabiteze cu „cel mai mare rău”. Dacă aş alege să procedez altfel, a zis d-l Ponta, „eu, care sunt la începutul carierei de demnitar la nivel înalt, aş avea mai mult de pierdut decât actualul preşedinte, care e spre sfârşit de mandat.” Deci aşa, pe şleau, ce am eu de pierdut… Mă tem că pe seama tânărului politician umoriştii vor avea în curând încasări record. / În urmă cu mai bine de un deceniu şi jumătate, Horia-Roman Patapievici scria: „Cred cu convingere că garanţia progresului în România este votul censitar. România va evolua numai în măsura în care poporul, , nu va avea acces direct la decizie”. Privind înapoi, este pentru oricine evident că, în toţi anii de după eseul d-lui Patapievici, au avut, în mod real vorbind, un acces la decizie infinit mai neînsemnat decât elitele (cărora, desigur, eseistul a aparţinut şi aparţine). Şi, întreb, nu avem cumva toate motivele să fim profund dezamăgiţi de rezultate?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.