Situaţiunea (LXXIII)

Condamnarea lui Adrian Năstase şi cele ce i-au urmat nu m-au convins nici că, vorba multora, „justiţia a început„ în sfârşit, să funcţioneze” (ba dimpotrivă), şi nici că fostul prim ministru ar fi de fapt nevinovat. Rămân la părerea că în materie de corupţie (şi nu numai) adevăratele răspunderi ale d-lui Năstase ţin de cu totul altceva decât de nu ştiu ce nereguli de fundraising electoral ori de termopanele reşedinţei din Zambaccian 16. Foarte probabil ca sentinţa de doi ani de închisoare să fi fost proununţată de judecătorii Înaltei Curţi sub presiunea pe care Bruxellesul o face deschis de vreo doi ani încoace în direcţia aceasta (dorindu-şi cu ardoare un „argument ultim” pentru a conchide că, nu-i aşa, România e o ţară care nu mai are probleme nici cu justiţia). Din acest punct de vedere nu exclud ca d-l Năstase să fie într-o anumită măsură chiar o victimă. Însă o victimă şi a ceea ce el însuşi a făcut (ori nu a făcut din ceea ce ar fi trebuit să facă) în toţi anii în care – împreună cu Ion Iliescu şi partidul său – s-a aflat la putere. Mai precis, dacă fostul prim ministru este cumva şi o victimă, atunci eu cred că este în primul rând victima rânduielilor statale moştenite de la Stalin, Vîşinski şi socrul său, pe care guvernările „post-comuniste” nu numai că nu le-au reformat dar, în peste două decenii de democraţie grotescă, le-au degradat până în pragul unei catastrofe naţionale. / Tinerii Ponta, Antonescu şi alianţa lor politică – îmi e parcă şi frică s-o spun – dau semne că ar putea să aducă într-adevăr o oarecare schimbare în viaţa politică şi la guvernare. / Trecerea Institutului Cultural Român din subordinea lui Traian Băsescu în cea a Senatului i-a înfuriat rău de tot pe intelectualii susţinători din interes ai marinerului prezident. Doi dintre ei, Tismăneanu şi Andrei Cornea, ei înşişi beneficiari de stipendii grase din conturile ICR, au făcut publică o listă cu intelectuali finanţaţi din fix aceleaşi conturi, instigîndu-i făţiş la apărarea protectorului comun, Horia Roman Patapievici. Ce vremuri, ce caractere… Dar partea cea mai proastă a lucrurilor e că, mobilizaţi de interese materiale (şi, se pare, de angoasele unui control al gestiunii), d-l Patapievici şi suporterii săi n-au reuşit să salveze nici măcar aparenţa democratică a atitudinii lor. Bineînţeles că ţine de dreptul deplin constituţional al Guvernului să adopte o ordonanţă de reorganizare a ICR şi de dreptul la fel de constituţional al Parlamentului să aprobe (sau să respingă, desigur) ordonanţa în cauză. Şi atunci, despre ce vorbim? Cât despre acuzele de „politizare” pe care d-l Patapievici le-a făcut deciziei cu pricina, să mai fie oare nevoie să aducă cineva aminte că preşedintele ICR şi adjunctul domniei sale, d-l Mihăieş, şi-au asumat deschis, ani la rând, din chiar poziţiile pe care încă le ocupă, statutul de propagandişti zeloşi ai lui Traian Băsescu şi partidului lui? În sfârşit, un respectat profesor al Universităţii de Vest din Timişoara, scriindu-mi cu multă tristeţe despre politizarea brutală care a avut loc şi aici în ultimii ani, explică foarte credibil cum d-l Patapievici s-a ales cu titlul de Doctor Honoris Causa al numitei Universităţi mulţumită camaradului de orgii pe bani publici de la ICR, Mircea Mihăieş – profesor al UVT, extrem de influent în anii guvernării lui Traian Băsescu şi partidului său (înţeleg abia acum de ce marele Emil Boc şi genialul Funeriu perorau cu spume, teleghidaţi de la Cotroceni, împotriva „găştilor din universitătăţi”). / Un român lunatic, dintre aceia care, vorba mai veche a lui Ion Iliescu, priveşte în trecut în loc să privească în viitor, mi-a adus aminte de tragedia fostului procuror Cristian Panait – din anii guvernării Iliescu-Năstase, apropo, şi rămasă şi astăzi neelucidată convingător. Căutînd ce-l interesa prin hăul internetic, lunaticul compatriot a găsit pe site-ul meu o afirmaţie pe care o făcusem cu mai mulţi ani în urmă cum că faimoasa judecătoare Valentina Tătulescu instigase la asasinat împotrivă-mi. Numai cu ocazia aceasta mi-am dat seama că afirmaţia mea nu era însoţită de nicio altă precizare – încât fac acum şi aici ce-ar fi trebuit să fac din capul locului. Incitarea pe care judecătoarea o făcuse rezulta dintr-o înrtegistrare telefonică a discuţiei pe care a avut-o cu un anume „Doctor Chelu”, înregistrare publicată de ziarul „Ziua” din 26 februarie 2001 (sub titlul „Judecătoarea ucigaşă”). Discuţia a avut loc nu mult „după noiembrie 1996”, după alegerile din acea lună în urma cărora CDR a preluat guvernarea. În decembrie acelaşi an am fost numit şef al Departamentului de Control al Guvernului iar printre primele obiective mi-am stabilit clarificarea jafului caselor naţionalizate, fapt care a deranjat profund mafia din domeniu. În pasajul în care judecătoarea are ideea „unui accident mortal nebunului ăla de Stan”, se regăseşte şi indignarea ei că „aştia” (veniţii la putere) „pun mâna pe ţară şi voi nu sunteţi în stare să desfiguraţi un om”. / Pare că devine din ce în ce mai făţişă o anumită susţinere extranee – ilegitimă şi profund interesată – în favoarea facţiunii politice a lui Traian Băsescu (tot mai nocivă pentru ţară şi tot mai detestată de români). / Revenind puţin, de ce spun că episodul condamnării lui Adrian Năstase şi cele ce i-au urmat ne-au arătat o degradare nemaiîntâlnită a instituţiilor statului? Trei exemple numai, legate de cele întâmplate. Ca să se asigure că fostul prim ministru va ajunge cu orice chip la închisoare, preşedinta, vicepreşedinta Înaltei Curţi şi judecătorii Secţiei penale au „hotărât” – cu de la ei putere, printr-o sfidare parcă neverosimilă a oricăror legi – că „perioada în care dosarele s-au aflat pe rolul Curţii Constituţionale nu intră în calculul termenului de prescripţie”. Apoi, în chiar zilele episodului cu pricina, Consiliul Superior al Magistraturii a emis un comunicat incriminînd dur „avocaţii, formatorii de opinie, asociaţiile profesionale, politicienii” etc pentru crima de a fi exprimat opinii în legătură cu condamnarea fostului prim ministru. În sfârşit, aşa zisa Direcţie Naţională Anticorupţie a demarat cercetări împotriva medicului Brădişteanu pentru o aşa zisă „favorizare a infractorului”, contestînd diagnosticul pus condamnatului – fără să existe, însă, bineînţeles, vreo expertiză de infirmare a acelui diagnostic. Şi totuşi, faţă cu aceste orori la superlativ nu s-au auzit decât extrem de puţine voci dintre cele care într-o lume cât de cât normală ar fi trebuit să se audă: preşedintele Colegiului medicilor, Vasile Astărăstoae, şi Georgiana Iorgulescu, membră a CSM – şi colegă, conjunctural, cu figuri jalnice ca tinerii judecători Alina Ghica şi Cristi Danileţ.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.