Situaţiunea (LXXV)

De parcă nu m-aş fi lămurit demult cu cine am de-a face, recent am adresat Inspecţiei judiciare din cadrul CSM noi sesizări privind abateri disciplinare ale unor judecători. Una a vizat completul format din judecătorii Daniel-Gheorghe Severin, Ionel Radu şi Vlad-Decebal Constantin, de la Secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti, care, în toate cele trei dosare pe care mi l-a „soluţionat”, a întârziat redactarea hotârârilor cu câte aproape 70 de zile în raport cu termenul legal. Cea de-a doua sesizare a privit-o pe judecătoarea Denisa-Angelica Stănişor, de la aceeaşi instanţă, care a întârziat şi ea redactarea sentinţei, ca şi altă dată, mai bine de două luni – şi, în plus, „motivându-şi” hotărârea, a susţinut, contrar tuturor probelor din dosar, că partea adversă, Ministerul Apărării, ar fi îndeplinit o procedură la care prin lege era obligată. În ambele cazuri, Inspecţia judiciară a găsit că pentru întârzierile sesizate judecătorii nu au nicio vină. Vinovat, mi s-a răspuns ca şi altădată, e statul, din cauză că instanţele sunt supraîncărcate; în plus, că judecătorii cu pricina „au avut, la ultima evaluare profesională, calificativul <foarte bine>” iar unii dintre ei îndeplinesc şi alte activităţi. Dar, i-aş întreba eu pe domnii inspectori judiciari (care continuă să-şi semneze indescrifrabil, deci la adăpostul anonimatului, aşa zisele rezoluţii), ce i-ar face ei şi confraţii magistraţi unui cetăţean de rând care, tradus fiind în faţa justiţie, ar motiva că nu şi-a plătit taxele şi impozitele pentru că a fost „supraîncărcat” cu prea multe cheltuieli, ori că a avut şi alte treburi decât să ajungă la percepţie sau că în acel an a obţinut şi el „foarte bine la evaluarea profesională”. Sigur că este adevărat că de cele mai multe ori instanţele sunt supraîncărcate, dar statul, printr-un agent al său cum este magistratul, nu poate din principiu justifica unui justiţiabil, în acest mod, propria încălcare a legii. În al doilea rând, judecătorii care întârzie sistematic lucrările sunt mai mereu aceiaşi (spre deosebire de alţi colegi la fel de „supraîncărcaţi”) – şi, să vezi coincidenţă, mai sunt şi adevăraţi agenţi guvernamentali prin „soluţiile” pe care le dau. În sfârşit, vrând să-şi acopere cu orice preţ colega (aşa cum se întâmplă absolut de fiecare dată), inspectorul judiciar pur şi simplu „a omis” să se pronunţe cu privire la neadevărul din „motivarea” judecătoarei Stănişor. De aceea cred că actuala majoritate parlamentară – care, probabil, va funcţiona şi după alegeri – va trebui să treacă hotărât să pună lucrurile la punct. Şi să nu se lase câtuşi de puţin intimidată de „îngrijorările” ipocrite de la Bruxelles, instigate interesat de la Bucureşti, privind „independenţa justiţiei din România”. / Luna aceasta, parcă mai mult ca niciodată, toată lumea a decorat pe toată lumea. În timp ce în ţară, parcă mai mult ca oricând, e tot mai rău şi mai multă decădere. / În campania electorală trecută, a alegerilor locale, am primit de la unul dintre canditaţii la Primăria sectorului în care locuiesc o scrisoare în care numitul mă mobiliza – ca pe unul care am „slujit şi luptat (sic!) sub drapelul tricolor al României” – să îl votez, pentru ca, ajuns primar, împreună cu partidul său, să facă şi să dreagă. Toate bune şi frumoase, numai că m-am întrebat de unde ştia domnul candidat adresa mea, faptul că am „slujit şi luptat sub drapelul tricolor al României”, că am gradul de căpitan ş.cl. ş.cl.? M-am dumirit pe loc: de la şeful partidului său, nimeni altul decât ministrul Apărării de la acea dată – care bineînţeles că se folosise ilegal de baza de date cu caracter personal a instituţiei pe care o conducea în scopuri politice. / Fostul prim ministru Tăriceanu a anunţat o apropiată dezbatere în interiorul PNL pentru revenirea la Monarhia constituţională. Doamne ajută! Dar asta înseamnă, apropo, că la prezidenţialele de peste nici două luni Majestăţii Sale nu mai are cine să-i propună o nouă o candidatură… / Marele rău pe care Traian Băsescu l-a făcut în politică s-a datorat mai ales educaţiei sale şi faptului că nu a fost un om liber; în această din urmă privinţă amintesc, dintre destule altele, o mărturisire care, cu ani în urmă, i-a scăpat fostului agent şef de la Anvers (şi care a fost trecută cu vederea, absolut inexplicabil, de mai toată lumea): „Am dat Securităţii un camion de rapoarte”. / „Nu furăm numai când luăm ceva de la celălalt; furăm şi când nu împărţim ceea ce avem.” / O nouă problemă în relaţiile cu Rusia a trecut, ca la noi, de parcă a fost o închipuire. Din seninul zilei de 10 octombrie curent, admirabila şi sublima noastră diplomaţie s-a trezit dînd un comunicat prin care informa că „verificările preliminare nu confirmă ştirea despre o scrisoare a MAE rus prin care s-ar fi cerut autorităţilor din Sankt-Petersburg să nu numească <Bucureşti> o staţie de metrou”, însă cu toate acestea – atenţiune, atenţiune! – Ministerul român de Externe „a solicitat clarificări Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti pe această temă şi aşteaptă răspunsul său”. Nu cred că, în materie de relaţii diplomatice, poate fi măcar imaginat un comportament mai inept şi iresponsabil. Să nu-şi facă nimeni iluzii că o asemenea conduită nu are mari şanse să facă şi ea intereselor româneşti alte deservicii, într-o vreme în care relaţiile internaţionale ale ţării sunt şi aşa cum sunt. / „Bogatul nu are nimic dacă nu are totul.” / Privesc nedumerit şi trist la campania de contestare şi denigrare a profesorului Andrei Marga – campanie venită deopotrivă de unde te-ai aştepta, dar şi de unde nu te-ai aştepta. „În pomul roditor se aruncă cu pietre”, spun turcii – pesemne după ce au văzut ce se întâmplă pe aici… / A trecut, iată, jumătate de an de când social-democraţii şi liberalii au luat locul aşa zişilor democrat-liberali ai lui Băsescu. Dacă de alte aprecieri încă m-aş feri, nu pot să nu salut că s-a pus capăt tâlhăriei la drumul mare de până atunci. Mai rămâne ca vinovaţii să răspundă pentru ce au făcut iar după apropiatele alegeri să nu ne trezim cu miniştri noi şi apucături vechi. Ar fi întâia oară după 1989 când alternanţa la putere ar aduce cu adevărat o schimbare. Când mă uit la tânărul Ponta, parcă îndrăznesc să sper. Mă apucă însă din nou deznădejdea când îi văd în continuare lângă el pe alde Iliescu şi Hrebenciuc. / Şi totuşi, oricâte reţineri aş mai avea încă în ce-l priveşte pe Victor Ponta, nu poate să nu mi se pară dubios atacul Hertei Müller la adresa actualului prim ministru şi a „regimului” său – vinovaţi, între multe altele, că vor „să-i protejeze pe cleptocrații din rândurile lor”. Şarja laureatei Nobel s-a produs fix în toiul bătăliei pe care actuala coaliţie guvernamentală a dat-o pentru demiterea aşa zisului preşedinte Băsescu (apărat cu disperare, cum ştim, de toate agenturile dinlăuntru şi din afară). Implicarea atât de partizană în disputele politice din ţară nu-i face deloc cinste d-nei Müller. Să vorbeşti despre „cleptocraţia” actualei guvernări, făcându-te că n-ai auzit de jaful fără precedent la care s-a dedat guvernarea anterioară (protejată, iată, de d-na Müller, de amicii Liiceanu şi Pleşu ori de d-na Merkel însăşi) e nu numai indecent dar şi, cum zic, profund dubios. Fără să spun ce s-ar putea înţelege strict în context, o declaraţie a lui Victor Ponta dinspre finalul campaniei furibunde de susţinere a lui Băsescu mi s-a părut magistrală (încât suspectez că ideea a aparţinut cuiva foarte avizat): „În Germania, fosta Securitate a lui Ceauşescu are în continuare cei mai buni oameni.” / Am văzut la televizor un tată care, deşi avea cu ce, îi refuza copilului său, un ţânc de patru sau cinci ani, jucăriile pe care nici el nu le avusese la vârsta lui – „lipsuri care”, explica el înţelept, „m-au făcut să iau de mic viaţa în serios, să învăţ şi să fiu un om cinstit”. Cap de lemn, inimă de piatră… / Se împlinesc în curând 23 de ani în care am publicat sute de articole privind mai ales viaţa politică din ţară, guvernarea şi mai tot ce ţine de ele. La ce vor fi folosit, oare, toate acestea? Nu cumva îi voi fi cauţionat şi eu pe cei ce aveau nevoie de unii asemeni mie ca butaforie pentru farsa lor cu pretenţii democratice? / „Totul este deşertăciune şi goană după vânt.”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.