Încep să fie semne că, în sfârşit, lucrurile ar putea să se mişte în Justiţie. Locul membrilor actualului CSM, confiscat pur şi simplu de Sistem, în timpul mandatului fostului prezident şi al Curţii Constituţionale controlate de el, este luat de magistraţi ce par să garanteze că aşa ceva nu va mai fi posibil. Ne amintim cum Consiliul Superior al Magistraturii nu numai că nu a fost “garantul independenţei Justiţiei”, dar a şi făcut mai tot ce s-a putut împotriva acestui rol fundamental al său. Se poate spera, aşadar, că magistraţii vor continua să trimită în forul lor suprem oameni asemeni judecătoarei Gabriela Baltag. La instanţa supremă, apoi, cam aceeaşi semnificaţie găsesc că o are venirea altui om necontrolat de Sistem, judecătoarea Cristina Tarcea, în locul incalificabilei Livia Stanciu; că veni vorba, rămâne ca d-l Iohannis, care îmi pare a fi, totuşi, altceva decât predecesorul său, să explice cândva desemnarea numitei ca judecător la Curtea Constituţională. În sfârşit, deşi încă foarte circumspect, aş împărtăşi măcar pe jumătate optimismul lui Cornel Nistorescu în privinţa ultimelor evoluţii de la Direcţia Naţională Anticorupţie. Cu speranţa că în cele din urmă Laura Codruţa Kövesi va merge până la capăt şi cu cercetările privind nelegiuirile patronate de fostul prezident şi guvernarea lui. / Ce să-ţi spun, d-l Tăriceanu mai pur decât Duhul Sfânt… Fiu al tatălui său, liberalul pârât s-a scandalizat că nişte colegi ai săi l-au invitat pe Mike Tyson să-i viziteze la una din şedinţele Camerei. “Sunt mari sportivi care în viaţa privată au avut un comportament ireproşabil şi îi prefer pe aceia”, a protestat oficial şeful Senatului. Dar dvs. şi destui alţi atâţia colegi parlamentari sunteţi chiar aşa „ireproşabili”, d-le Tăriceanu? Câţi dintre dvs. aveţi dosare penale – şi nu pe chestii d-astea, de „viaţă privată”, cum cârtiţi ca un iezuit? Dvs., personal, vreţi să vă aduc eu aminte de perioada în care aţi fost ministru al Industriei şi comerţului în Guvernul Ciorbea? De casa luată cu japca în 1993? De SAFI-Catarama&Co? Şi, apoi, ce-i aia cu „viaţa privată” la un sportiv? Dvs., al doilea om în stat, mai ştiţi cumva la a câta “căsătorie” sunteţi? Ştiţi ceva, n-aţi vrea să ne mai scutiţi, totuşi, din când în când, cu ifosele dvs.? / Interesant ce se întâmplă în America. Fusesem aproape sigur că d-na Clinton se va instala în Biroul Oval (căruia mă aşteptam ca, în amintirea ghiduşiilor de pe-acolo ale soţului, să-i facă şi o sfeştanie riguros canonică). Nu ştiu de ce, dar prevedeam că vom asista şi peste Ocean la ceea ce ne-am cam plictisit să vedem prin Europa. Unde de vreo două decenii democraţia a tot fost salvată, nu-i aşa, de „primejdia extremismului” şi prin aceasta – slavă Domnului – şi de la “sinucidere” (apud Alianţa Civică, decembrie 2000). Pe noi Iliescu ne-a salvat de Vadim, Băsescu, oarecum şi el, de acelaşi căpcăun, pe francezi nu mai ştiu cine de Le Pen, pe austrieci, tot aşa, nu ştiu cine de Haider. Ba drăguţii de habsburgi duc lupte grele şi azi, de vreo jumătate de an, anulând o dată prezidenţialele şi apoi amânându-le sine die pe motiv că – să vezi drăcie! – “plicurile folosite la votul prin corespondenţă se desigilează foarte uşor” (ministrul de Interne mai avea să recunoască deschis că scrutinul va fi amânat până va ieşi cine trebuie). Aşa că, repet, cu experienţa noastră în minte, eram destul de sigur că americanii ne vor călca pe urme. M-am înşelat. Şi vom trăi şi vom vedea ce va urma. Cel mai interesant este să vedem dacă noul preşedinte este sau nu, şi el, “om al Sistemului” – Sistem care, şi în America, a cam adus democraţia şi statul de drept pe buza prăpastiei. Iar dacă d-l Trump nu este cumva ce spun, atunci cred că ne aşteaptă vremuri interesante. Dacă nu cumva chiar prea interesante… Privind şi acum la carnavalul electoral american, cu deznodământul lui cu tot, am avut aceeaşi dificultate să înţeleg de unde le vin politicienilor americani siguranţa infailibilităţii lor şi convingerea că deasupra lor, mai ales a preşedintelui lor (“cel mai puternic om din lume!”), nu mai este nimeni. Ni se spune aproape la nesfârşit că poporul american (şi e aproape tragic că poporul însuşi crede asta) e “un popor credincios”. Or, un asemenea enunţ, ca să mă refer numai la asta, nu poate fi decât fals în cazul unei naţiuni care s-a format cum s-a format iar în contemporaneitate a dus războaiele pe care le-a dus şi a făcut crimele pe care le-a făcut. Ca să glumesc, dar numai pe jumătate, a fi credincios nu înseamnă doar să-l invoci pe Dumnezeu pe propriile bancnote ori în extazul orgasmului (tulburătorul Oh my God, Oh my God…). Şi, în cam aceeaşi notă, doar vreo 1% dintre cei chestionabili să ştie că uriaşul pe care micuţul David l-a răpus cu praştia sa nu e Guliver, ci cu totul altcineva. Iată de ce cred că pentru a reuşi să schimbe cu adevărat lucrurile – ceea ce altminteri îmi doresc şi le doresc cu adevărat noilor conducători ai Americii – e nevoie inclusiv de o privire lucidă asupra a ceea ce ei sunt cu adevărat, sau mai bine spus asupra a ceea ce ei ar trebui să fie cu adevărat ca lideri ai celei mai mari puteri a lumii. Ai unei naţiuni care se declară creştină în proporţie de aproape 75% – ceea ce eu cred sincer, insist, că nu e decât o gravă şi păguboasă închipuire. Nu pot ca, între multe altele, să nu mă gândesc cât de imperativă ar fi o catehizare intensivă a noilor lideri de la Washington DC. “Şi din nou a intrat Pilat în pretoriu şi i-a zis lui Iisus: «De unde eşti Tu?». Dar Iisus nu i-a răspuns. Atunci Pilat i-a zis: «Mie nu-mi vorbeşti? Nu ştii că putere am să Te eliberez şi putere am să Te răstignesc?». Iisus a răspuns: «N-ai avea nici o putere asupra Mea dacă nu ţi-ar fi fost dată ţie de sus».” Poate să existe cumva vreun om rezonabil care să-şi închipuie că cineva asemeni d-lui Trump şi camarazilor săi a citit vreodată acest verset – şi că ar fi el capabil să-l înţeleagă? / O distinsă doamnă, fostă deputat, fostă pe la fesenişti, pe la liberali şi pe la nici ea, drăguţa, nu mai ştie pe la cine, a propus în urmă cu ceva timp un test de limba română pentru candidaţii la Parlament. Acuma, ştiind eu bine cam ce şi cum e prin politica noastră, mă întreb dacă nu cumva doamna în cauză va fi propus de fapt un test de limbă pur şi simplu. / Să vezi şi să nu crezi… Când prin presă mai totul se năruie, Cotidianul reapare tipărit. După ce Vântu şi umoriştii obscuri de la Academia Caţavencu, altminteri nişte cleptomani de aceeaşi teapă cu el, l-au îngropat atât de adânc că nimeni nu mai trăgea nădejde să fie adus la viaţă. Apropo de numiţii, doamna Kövesi, ca să le închideţi o dată pentru totdeauna gura celor ce vă pizmuiesc că sunteţi mai decorată decât Stalin şi Jukov la un loc, n-aţi putea, vă rog frumos, să vă ocupaţi puţin şi de isprăvile Fundaţiei Anonimul? E-adevărat că eraţi cam tinerică la vremea aceea, dar vă jur că merită puţină osteneală.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.