Soarta serviciului Uber pare pecetluită

Compania Uber Technologies a anunțat că va suspenda UberPop în Franța, la o săptămână dupe ce guvernul și șoferii de taxi au declarat război deschis acestui serviciu.

UberPop permite oricărui șofer să ofere servicii de taximetrie, acestia fiind pusi în legătură cu potențialii clienți prin telefoanele mobile. Serviciul a devenit foarte popular în Franța, având nu mai puțin de 4000.000 de utilizatori, însă acest fapt a provocat revolta șoferilor de taxi care au văzut cum li se ia pâinea de la gură.

Serviciul a fost declarat ilegal în Franța încă din luna ianuarie, însă a fost lăsat să funcționeze până la o decizie a Curții Constituționale.

Anuntul făcut de compania Uber a apărut vineri in cotidianul Le Monde, după ce doi dintre șefii companiei din Franța au fost înștiințați că vor fi trimiși în judecată în luna septembrie.

Directorul general al Uber France, Thibaud Simphal si directorul pentru Europa de Vest, Pierre-Dmitri Gore-Coty, au fost acuzați de ”încălcarea practicilor comerciale, complicitate in exercitarea ilegală a profesiunii de traximetrist și utilizare ilegală a informațiilor cu caracter personal”, arată procuratura pariziană.

Poliția i-a reținut luni pe cei doi șefi ai Uber pentru a-i interoga cu privire la o investigație lansată în 2014 împotriva companiei cu sediul al San Francisco. Investigația se referă la serviciul UberPop, prin care clienții sunt puși în legătură cu șoferi care nu dețin atestate di profesionist. Cei care oferă serviciul sunt șoferi amatori care încearcă să facă rost de un ban in plus.

Serviciul a băgat spaima în taximetriștii din întreaga Europa. Ei se plâng de încălcarea principiilor concurenței de catre soferi care nu trebuie să îndeplinească aceleași condiții ca și ei.

În România, președintele a promulgat în urmă cu exact o lună o lege care reglementează activitatea de taximetrie si stabileste că transportul în regim de taxi sau închiriere este permis numai operatorilor cu autorizaţii de taxi valabile sau copii conforme. Proiectul interzice transportul public, contra cost, de persoane cu un autoturism fără a deţine pentru acesta autorizaţie de taxi valabilă.

Practic, UberPop este scos în afara legii în România, iar aceasta la câteva luni diupă ce compania a anunțat că serviciul va incepe sa fie disponibil În București.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.