Soarta Ucrainei în era Trump

Rusia ar fi putut ataca din nou Ucraina, în cazul în care democrata Hillary Clinton ar fi câştigat alegerile prezidenţiale din SUA, spuneau unii comentatori de la The Economist înainte de scrutinul american. Acum că Donad Trump va fi noul preşedinte, Vladimir Putin îşi permite să mai aştepte, spune un ofiţer de informaţii ucrainean, citat de Kiev Post, adăugând că Rusia ar putea lovi oricând, însă este puţin probabil să o facă până la primăvară. Răgazul ar veni pentru că Donald Trump încă nu şi-a expus în mod limpede linia politică faţă de Rusia, deşi a făcut o serie de declaraţii şi nominalizări ce par să anunţe o apropiere de Rusia (numirea ca secretar de stat a preşedintelui ExxonMobil, care a făcut afaceri profitabile cu compania rusă Rosneft şi care se opune sancţiunilor împotriva Rusiei, numirea generalului Michael T. Flynn drept consilier pentru securitate naţională, un militar care a discutat cu Vladimir Putin chiar la apogeul crizei diplomatice dintre SUA şi Rusia).

În acest moment, în regiunile Luhansk şi Doneţk din estul Ucrainei este război. Acordul Minsk II, care prevede încetarea focului, este încălcat mai des decât în perioada ce a premers alegerilor din Statele Unite şi fiecare zi aduce schimburi de focuri între armata ucraineană şi separatiştii pro-ruşi. Reglementarea conflictului se bazează pe amintitul acord Minsk II şi pe constrângerile de ordin economic ale sancţiunilor impuse Rusiei de UE şi SUA.

„Trump este atras de succes şi îi urăşte pe perdanţi. Ucraina stă rău din ambele puncte de vedere“
Mihail Saakaşvili, fost preşedinte al Georgiei

SUA nu vor mai fi „Uncle“ Joe Biden

Statele Unite nu numai că au impus cele mai dure sancţiuni Rusiei, dar au contribuit cel mai mult la susţinerea financiară a noului regim instalat în 2014 la Kiev: ajutoare de 1,3 milarde de dolari, alte 2 miliarde de dolari în împrumuturi garantate şi o influenţă decisivă pentru ca FMI să împrumute Ucraina cu 17,5 miliarde de dolari (echivalentul a peste 60% din veniturile bugetare ale Ucrainei în 2015). În plus, pentru regimul președintelui Petro Poroşenko, America nu a fost „Uncle Sam“, ci mai degrabă „Uncle Joe“, vicepreşedintele Joe Biden. „În ultimii ani am stat la telefon două-trei ore pe zi cu Kievul“, spunea, recent, Joe Biden.

John McCain îl sfidează pe Putin

Este puţin probabil ca lucrurile să stea la fel în timpul administraţiei Trump, însă ucrainenii se leagă de declaraţiile de campanie ale preşedintelui ales pentru a spera. „Obama nu a făcut ce trebuie în Ucraina. Rusia a luat Crimeea în timpul aşa-zișilor ani ai lui Obama“, a spus Trump. Unii analişti ucraineni consideră că influenţa unor republicani, precum John McCain (cel care îl numea pe Putin „golan“ şi „criminal“ și care în ajunul Anului Nou vizita trupele ucrainene de pe linia frontului din Donbas, într-un gest de sfidare a regimului Putin), va fi mai mare decât în administraţia Obama, că SUA vor oferi ajutoare financiare şi mai mari Kievului şi chiar armele letale refuzate de administraţia Obama. Alte voci, precum Volodimir Horbach, de la Institutul de Cooperare Euro-Atlantică din Kiev, spune însă că „Ucraina va fi o monedă de schimb în relaţia lui Trump cu Rusia“. Chiar şi purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, a oferit un scenariu: „Ucraina a complicat campania lui Trump, oferind informaţia că şeful echipei de campanie, Paul Manafort, a primit bani de la oligarhi ucraineni“, uitând însă să spună că banii au fost viraţi printr-o bancă rusească.

Opțiunile lui Trump

Preşedintele ales Donald Trump este pus în faţa unui test de către aliaţii europeni. Pe 7 decembrie, secretarul generel NATO, Jens Stoltenberg, şi ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier (preşedintele în exerciţiu al OSCE), au declarat că sancţiunile împotriva Rusiei trebuie prelungite până la constatarea „unui progres semnificativ necesar“. După învestirea la Casa Alba, pe 20 ianuarie, lumea va aştepta poziţia oficială a noii administraţii americane. Din punct de vedere procedural, situaţia nu arată încurajator pentru Ucraina – sancţiunile americane au fost impuse Rusiei în 2014, printr-un decret prezidenţial semnat de Barack Obama, iar acest decret poate fi anulat printr-o trăsătura de condei de noul preşedinte, Trump. Cea mai sigură variantă pentru menţinerea sancțiunilor este transformarea acestora în lege, mai greu de abrogat de noul preşedinte, însă o iniţiativă a democraţilor americani în acest sens a fost respinsă de republicanii din Senat. Totul este lăsat în seama viitoarei administraţii şi a viitorului Congres, dominat clar de republicani.
Un semnal negativ pentru regimul de la Kiev vine din partea secretarului de Stat nominalizat de Trump. Rex Tillerson, preşedintele ExxonMobil, a făcut afaceri cu compania petrolieră rusă Rosneft (supusă acum sancţiunilor Vestului) şi a criticat sancţiunile împotriva Rusiei, care au împiedicat dezvoltarea acestor legături profitabile. La începutul lunii decembrie, Rosneft a vândut 19,5% din acţiuni, în valoare de 10,2 miliarde de dolari, unui joint venture format din compania elveţiană Glencore şi Autoritatea de Investiţii din Qatar. Sancţiunile au împiedicat companiile americane şi din UE să participe la tranzacţie. „Acţiunile ostile împotriva Rosneft au fost dăunătoare în special pentru firmele occidentale şi nu şi-au atins scopul“, spunea unul dintre foştii consilieri ai lui Donald Trump, Carter Page, care s-a aflat la Moscova timp de o săptămână, pentru stabilirea unor punţi de legătură, spun analiştii ruşi.

Două viziuni asupra Acordului de la Minsk

Trecând la Acordul Minsk II, Ucraina se găseşte într-o situaţie şi mai dificilă. De data aceasta, avem de-a face cu un acord în care Statele Unite nu sunt parte – este un pachet de măsuri convenite de Rusia, Germania, Franţa şi Ucraina, iar ultimele evoluţii arată cum presiunea Rusiei tinde să „convingă“ Berlinul şi Parisul. Acordul care trebuia să pună capăt ostilităţilor trebuia aplicat până la finalul anului trecut, însă s-a blocat la chestiunea delicată a alegerilor locale din regiunile Doneţk şi Lugansk. Organizarea acestui scrutin are o miză mare pentru Ucraina – ar fi practic o recunoaştere de către regimul de la Kiev a conducerilor separatiste de aici, inclusiv amnistierea liderilor separatişti şi obţinerea de către aceştia a pârghiilor de influenţă asupra procesului politic de la Kiev. Preşedintele Poroşenko solicită restabilirea controlului ucrainean asupra graniței cu Rusia şi retragerea armamentului rus pentru organizarea acestor alegeri. Aceste alegeri trebuia să aibă loc cu mai bine de un an în urmă, însă procesul a fost blocat. Pentru Rusia, miza este la fel de mare, căci prin organizarea alegerilor şi-ar vedea recunoscută influenţa în Ucraina şi, mai mult, s-ar respecta formal prevederile Minsk II şi astfel ar putea solicita Vestului ridicarea sancţiunilor economice.

17,5 miliarde de dolari (echivalentul a peste 60% din veniturile bugetare ale Ucrainei în 2015) a însemnat împrumutul FMI acordat, la sugestia SUA, noului regim instalat în 2014 la Kiev

Ucraina coruptă

Administraţia de la Washington a preferat să treacă în plan secund problema extremei dreapta din Ucraina şi a acordat atenţie unui flagel cel puţin la fel de periculos – corupţia. Până şi Joe Biden a insistat ca regimul Poroşenko să judece şi să condamne măcar un oligarh important. Rezultatul a fost zero, chiar dacă pe frontul anticorupţie au căzut, la rând, procurorul general al Ucrainei şi guvernul condus de Arseni Iaţeniuk. Oligarhii ucraineni sunt atotputernici. Și chiar preşedintele Petro Poroşenko însuşi este un mare oligarh (deţinător al celor mai mari fabrici de dulciuri şi patron al unui post de televiziune) şi nu şi-a ţinut promisiunea de a vinde afacerile; în plus, Poroşenko a fost implicat şi în scandalul Panama Papers.

Apoi, urmează nume precum Viktor Pinciuk, Rinat Ahmetov sau Igor Kolomoiski, cu toţii implicaţi financiar în războiul din estul ţării. Mai trebuie amintit că fiul vicepreşedintelui SUA, Hunter Biden, este angajatul unei companii energetice ucrainene ale cărei încrengături de afaceri duc către oligarhul Kolomoiski. Până acum, cel mai mare „succes“ al agenţiei anticorupţie din Ucraina este complicarea campaniei lui Trump din SUA, prin dezvăluirea legăturilor dintre şeful său de campanie, oligarhi ucraineni şi băncile ruse. A fost un pariu pierdut de regimul de la Kiev. Rezultatele slabe ale luptei anticorupţie nu numai că au dus la scăderea dramatică a popularităţii preşedintelui Poroșenko, însă îi lasă fără argumente pe politicienii şi diplomații SUA care doresc să-l convingă pe Donald Trump să continue măsurile împotriva Rusiei.

Urmează revoluţia lui Saakaşvili?

Fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili stă cel mai bine pe valul anti-corupţie din Ucraina. Saakasvili, acum cetăţean ucrainean, a fost guvernatorul regiunii Odessa, însă a demisionat, acuzându-l pe Poroşenko că protejează „clanurile corupte din Odessa“. Saakaşvili a creat un nou partid, Noua Forţă, şi imediat după alegerile din SUA a cerut organizarea anticipatelor, altfel, Ucraina urmând să fie cuprinsă de haos, spunea el. Fostul preşedinte georgian, acum inamicul numărul unu al Rusiei în Ucraina, nu priveşte cu ochi buni sosirea lui Trump la Casa Albă. „Trump este atras de succes şi îi urăşte pe perdanţi. Ucraina stă rău din ambele puncte de vedere“, spune Saakasvili, adăugând că până şi oficialii administraţiei Obama „spuneau între patru ochi cuvinte oribile despre Ucraina“, însă închideau în cele din urmă ochii în faţa corupției. Nu la fel vor sta lucrurile cu regimul Trump, avertizează Saakaşvili.

Numirea unui „prieten al Rusiei“ în fruntea diplomației americane face ca speranțele regimului de la Kiev să se îndrepte către posibila nominalizare a lui John Bolton ca adjunct al secretarului de stat – un susținător al războiului din Irak, diplomat care a dorit bombardarea Iranului și livrarea de arme letale în Ucraina. Este însă puțin probabil ca Bolton să fie într-atât de războinic. Cel mai optimist scenariu pentru Ucraina, în cuvintele lui Volodimir Horbach, ar fi ca „Trump să descopere în cele din urmă că Ucraina este o țară-cheie pentru rezolvarea problemelor legate de Rusia în relațiile internaționale“.

O inițiativă a Ungariei

Ucraina rămâne o ţară în război, la graniţa României, care este implicată direct în susţinerea Kievului. Încă din 2014, România şi-a asumat coordonarea în cadrul NATO a apărării cibernetice a Ucrainei. Dincolo de acest aspect, situaţia comunităţii româneşti din Ucraina trebuie să provoace preocupări, atât timp cât starea de conflict alimentează tendinţele extremist-naţionaliste în ţara vecina. Ungaria, mai puţin implicată în eforturi, a lansat recent un program de ajutor pentru etnicii maghiari din Ucraina prin intermediul unor credite pentru agricultură în valoare de circa 60 de milioane de euro.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.