Şoc în „Ştefan cel Mare”

A treia catastrofă din istoria alb-roşilor. În mai erau retrogradaţi, în noiembrie sunt pe locul 2. Când a mai fost masacrată Dinamo pe teren propriu.

Dinamo – Viitorul 1 – 5

Luni seara, în ultimul joc al etapei a 16-a din Liga 1, Dinamo a fost învinsă acasă de Viitorul Constanţa cu categoricul scor de 1-5. Am asistat la unul dintre cele mai slabe jocuri făcute de dinamovişti în acest campionat. Scorul a fost deschis de oaspeţi în minutul 32 prin Tănase, care a transformat un penalty, autorul faultului, Mevljia fiind eliminat. În partea a doua, gazdele au egalat (min.52 prin Gnohere) după care oaspeţii au mai înscris de două ori, autori, Achim (min.64 şi 90+1) şi Aganovic (min.86 şi 90+2). Scorul putea fi şi mai sever, dar portarul dinamovist Iustin Popescu a scos de mingi de gol ale celor de la Viitorul, iar în minutul 84, la un contraatac 4 contra 1, oaspeţii au ratat incredibil. Dinamo nu a arătat nimic, nici măcar când a evoluat în efectiv complet. Mijlocul a fost inexistent, iar apărarea de-a dreptul jenantă, cu excepţia portarului, care nu a făcut deloc o partidă rea. Cei de la Viitorul, o echipă totuşi fără nume mari în acest moment, a impresionat prin jocul combinativ în viteză, prin şarje pe ambele extreme şi printr-un presing foarte agresiv, dar făcut la distanţă foarte mare de poartă. Un amănunt deloc de neglijat, autorii „dublelor”, provind de la echipe care în primăvară au retrogradat în Liga 2, Achim de la Ceahlăul, iar Aganovic de la FC Braşov. Dinamo suferă al doilea eşec consecutiv şi la scor, după 0-3 etapa trecută la Craiova, cu clona Universităţii şi riscă să coboare sub linia care desparte play-off-ul de play-out.

Cea mai severă înfrângere acasă după 29 de ani

Înfrângerea de luni seara esta una dintre cele mai mai severe din istorie suferite de roş-albii pe teren propriu. Cea mai mare „catastrofă” acasă, Dinamo a înregistrat-o pe 31 mai 1986, când a pierdut cu 0-5 în faţa Sportului Studenţesc. Meciul de acum 29 de ani şi cel de luni seara au un numitor comun: Gică Hagi. În 1986 el juca la Sportul şi a marcat 2 goluri, acum el este antrenor/patron la Viitorul. Tot o înfrângere acasă la 4 goluri diferenţă, Dinamo a mai suferit pe 11 iunie 1958, când a cedat cu 2-6 în faţa timişorenilor de la Ştiinţa. În alte 4 meciuri, Dinamo a mai primit 5 goluri acasă: 11 iunie 1949, 2-5 cu Flacăra Bucureşti (fosta Juventus), 2 septembrie 1950, 2-5 cu Locomotiva Bucureşti (actuala Rapid), 11 noiembrie 2000, 4-5 cu Foresta Fălticeni (după ce a condus la pauză cu 4-0) şi 28 aprilie 2006, 4-5 cu Sportul Studenţesc. Trebuie însă să menţionăm că meciurile cu Flacăra şi Locomotiva s-au desfăşurat în Bucureşti nu pe teren propriu (stadionul Dinamo a fost inaugurat în 1952), ci fie pe „Republicii” fie pe „Venus”.

Vineri, derby pentru titlu

După 16 etape, partea superioară a clasamentului arată astfel:

  1. Astra Giurgiu – 33 puncte

  2. Viitorul Constanţa – 32 puncte

  3. Pandurii Tg Jiu – 30 puncte

  4. FCSB – 27 puncte

  5. ASA Tg Mureş – 25 puncte

  6. Dinamo – 24 puncte

Vineri, în localitatea Ovidiu, se desfăşoară derby-ul Viitorul – Astra, un meci care ar putea fi decisiv chiar pentru titlul de campioană a României. O victorie a gazdelor, coroborată cu o eventuală dezintegrare a giurgiuvenilor ar însemna o şansă mare pentru echipa lui Hagi de a obţine titlul. Tot în etapa viitoare se desfăşoară şi unul dintre derby-urile suferinţei, Petrolul – Concordia Chiajna, echipele aflate pe locurile 14, respectiv, 12.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.