Vreme de peste douăzeci de ani, societatea românească a fost prinsă în capcanele fantasmagorice ale unor false enigme, fabricate de specialişti ai fostului regim comunist. Dacă nu cumva, fapt oarecum tragi-comic, poporul român a stat privind continuu la televizor la tot felul de personaje, în aşteptarea unor soluţii, în esenţă, foarte simple.
De la aspectele sărăciei la cele de organizare socio-politică, s-au scris pamflete, studii, editoriale, s-au organizat dezbateri care puteau dura până la sfârşitul lumii. Acest blocaj creat de puterea politică a menţinut situaţia constant în punctual său critic. Transformând-o în ceva necesar. De acea posibilă soluţie, adică, a rupturii cu trecutul totalitar, România s-a îndepărtat cu fiecare secundă după 1990.
Cum? Toţi românii au fost consideraţi parte a trecutului comunist. Aserţiunea s-a vrut concordie naţională. A fost torpilarea României.
A rezultat imobilismul înfricoşător prin care mulţi dau astăzi lecţii economice, morale, fără a ilustra prin nimic nici potenţialul creativ al averilor deţinute, nici sursa. Multe dintre aceste averi s-au făcut printr-un schimb de hârtii. Mulţi dintre aceştia sunt astăzi strategic contra lui Traian Băsescu sau Ion Iliescu, după ce s-au folosit de sistemul girat de aceştia.
Opoziţia faţă de sistemul comunist era permisă doar unora. Alţii riscau pedeapsa maximă. Alţii, tot felul de promovări. Actorii trecutului au făcut parte, în marea lor majoritate, din aceeaşi piesă. Aici este rădăcina amară a imobilismului actual, cu degenerările sale.
Dintr-o societate la propriu exterminată, România s-a trezit reintrând într-un alt episod al dictaturii. Sistemul era pregătit pentru toate variantele. Actuala clasă politică s-a autocreat în raport strict cu propriile interese, clanuri, perspective. Până la urmă, alegerile sunt un fel de tarabă de la care cetăţeanul poate cumpăra ceea ce i se expune. Între Puterea şi Opoziţia din România, diferenţele sunt nesemnificative. Unii sunt mai specializaţi decât alţii în fraude. Apariţia unor noi forţe politice formate din persoane fără nicio legătură cu fostele structuri, oricare ar fi fost acestea, e mai mult decât necesară, un imperativ istoric. E inadmisibil să mai vezi foşti miniştri, parlamentari, toţi – fără excepţie – provenind de sub umbrela poliţiei secrete, revendicându-se directori de conştiinţă. Este imposibilă această moralitate din direcţia unui mediu atât de jos ca al politicii zilei, compromis în totalitate. Simplul atac la adresa şefului statului, a prim-ministrului nu poate constitui personalitatea unui politician, legitimitatea.
În iunie 1990, după teroarea care pusese stăpânire pe Bucureşti, preşedintele de atunci, Ion Iliescu, era invitatul unei reviste literare pentru a se justifica, a nuanţa, a divaga. Prezenţa dumisale a fost un şoc, dar şi o revelaţie, pentru multă lume interesată. Ce mai putea oare explica această faţă a trecutului încremenită într-un proiect sinistru? La următoarele alegeri, acel amfitrion al întâlnirii candida el însuşi la fotoliul prezidenţial, obţinând un doi la sută, mi se pare. Cum să obţină mai mult când el însuşi pusese umărul democratic – oare de ce? – la un succes politic creat prin democraţia bâtelor.
A mai spera într-o schimbare politică în România cu oameni ai trecutului este un act de rea-credinţă, interesat. Clonele pe care le-au plasat aceştia, de acum dinozauri, nu pot aduce schimbarea.
Încetarea dictaturii este un obiectiv-cheie, cu atât mai mult cu cât rafinarea mijloacelor totalitare a devenit patologie.
În ultima perioadă văd că foarte mulţi care treceau drept personaje ale rezistenţei au dosare de foşti informatori, adică au fost agenţi de influenţă cu acte în regulă. Deloc de trecut cu vederea prezenţa acestora în prima linie. După 1990, este un fapt care a ţinut de noile sarcini.
Propaganda culturală a ţării a intrat în mâinile lor dibace, fără să mai dea seama cuiva. S-au autodeclarat genii ale omenirii. Pe banii publici, în dispreţul evident al unei culturi, după modelul fostului dictator.
Aşa încât, viaţa politică a României de astăzi este formată din cei care ieri mimau aparenţele unei realităţi normale, mână în mână, cu cei care făceau viaţa imposibilă. Astăzi sunt în căutarea unor soluţii de salvare, în fapt, propria lor salvare politică. Aceştia sunt cauza barbariei economice, morale… culturale, aruncând România la coşul de gunoi al oricărui cabinet guvernamental european. Într-un sistem închis, au redevenit dumnezei.
O imensă masă de manevră se află la dispoziţia acestor hahalere, din prostie şi constrângeri sociale, transformând viaţa curentă într-o atmosferă de stadion isterizat. Legi funcţionale privind transparenţa, egalitatea şanselor, antisemitismul, contra violenţei, anti-monopol ar stopa acest spectru al încălcării drepturilor umane fundamentale.
În absenţa unei societăţi vii, a sindicalismului dinamic, Legea lustraţiei va fi la fel cu Legea accesului la dosarele poliţiei politice, fără niciun efect, un simplu subiect de presă.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.