Solicitarea adresată de guvernul Israelului celor de la Facebook și YouTube

Autoritățile israeliene au cerut celor de la Facebook și YouTube să retragă clipurile care prezintă confruntările dintre palestinieni și forțele de ordine, pentru că ar încuraja atacurile palestinienilor împotriva israelienilor, pe fondul violențelor care au avut loc în ultimele zile.

Patru israelieni au fost uciși la Ierusalim și în Cisiordania în cursul acestei săptămâni și mai mulți palestinieni și-au pierdut viața în urma ciocnirilor cu forțele de securitate. Purtătoruul de cuvânt al diplomației israeliene a declarat că guvernul a trimis solicitări la Google, proprietarul YouTube, precum și la Facebook. ”Clipurile despre ultimele atacuri teroriste elogiază agresorii și îi prezintă pe evrei și pe israelieni într-o lumină rasistă, iar după postarea acestor clipuri au avut loc trei noi atacuri”, a spus Emmanuel Nahshon.

Unul dintre purtătorii de cuvânt ai Google nu a dorit să comenteze această solicitare israeliana și a indicat doar că YouTube se supune unui regulament care interzice ”violența gratuita, apelul la ură și incitarea la comiterea de acte de violență”. Unul dintre cele două clipuri vizate de guvernul israelian a fost deja eliminat de YouTube.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.