Solidaritate împotriva terorii

Artiști din lumea întreagă au reacționat prompt după explozia de la Manchester Arena, cea mai mare sală acoperită din Europa.

Cel puțin 22 de oameni și-au pierdut viața și alți 50 au fost răniți, în urma unei explozii care a avut loc la finalul unui concert susținut de Ariana Grande. Atentatul a fost revendicat de gruparea teroristă Stat Islamic (SI).

Astfel, numeroase vedete au compus mesaje de solidaritate pe rețeaua de socializare Twitter, majoritatea reacționând la câteva zeci de minute de la atentat.

  • Katy Perry: „Mi se rupe inima pentru ceea ce s-a întâmplat. Mă rog pentru Ariana. Mă rog pentru binele acestei lumi“.
  • Cher: „Rugăciunile mele sunt pentru toți cei din Manchester. Am trăit momente speciale acolo, în tinerețe și mai târziu“.
  • Demi Lovato: „Plâng pentru toți acei inocenți care au mers la un concert și și-au pierdut viața. Mă rog pentru fiecare în parte“.
  • Nicki Minaj: „Inima mea este alături de sora mea, Ariana, și de fiecare familie care a pierdut pe cineva în acest atac“.
  • John Legend: „Trimit toate gândurile bune către Anglia. Mă rog pentru fanii Arianei care au fost prinși în acest tragic eveniment. Sfâșietor“.
  • Harry Styles. „Dureros ce s-a întâmplat în Manchester. Trimit gânduri bune pentru toți cei implicați“.
  • Lorde: „Orice muzician din lume se simte dezgustat de astfel de incindente și, în același timp, responsabil pentru cei aflați la concertul lui. Este cu adevărat cel mai urât coșmar. Gânduri bune pentru Manchester și Ariana“.
  • Brian Wilson: „M-a speriat teribil atentatul de la Manchester. Iubire și compasiune pentru victime și familii. Aceste acte de cruzime trebuie să înceteze“.
  • Christina Aguilera: „Sunt devastată de ceea ce s-a întâmplat. Trimit gânduri bune și rugăciuni pentru toți cei afectați“.
  • Taylor Swift: „Gândurile, rugăciunile și lacrimile mele sunt pentru victimele de la Manchester și familiile lor. Le transmit toată susținerea mea“.
  • Bruno Mars: „Nu există cuvinte care să poată descrie ce simt în legătură cu atacul de la Manchester. Pur și simplu nu vreau să cred că lumea în care trăim poate fi atât de crudă“.
  • Ellie Goulding: „Toată susținerea mea pentru cei afectați de explozie“.
  • Selena Gomez: „Gândurile și rugăciunile mele merg către Manchester“.
  • Shawn Mendes: „Îmi pare extrem de rău pentru ceea ce s-a întâmplat la Manchester. Eveniment imprevizibil. Toată iubirea mea o trimit victimelor“.
  • Noah Cyrus: „Mă rog pentru sănătatea victimelor și pentru puterea familiilor celor decedați“.
  • Jennifer Lopez: „Gândurile, rugăciunile și inima mea sunt pentru Manchester în această perioadă“.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.