Soprana Aurelia Florian: „Viaţa noastră, a cântăreţilor de operă, este într-o valiză pe care o purtăm peste tot”

Aurelia Florian are o voce rară şi o interpretare bogat nuanţată. Cu muzicalitatea sa rafinată se remarcă drept una dintre sopranele de viitor. Foarte ambiţioasă, urcă pas cu pas către glorie.

Aurelia Florian a intrat în atenţia publicului după ce câştigat Marele Premiu Darclée la Brăila, în 2007, pentru ca, în 2008, să repurteze un succes de anvergură internaţională.

Cu frazarea sa expresivă, cu o sensibilitate emoţionantă, cu un joc actoricesc extraordinar, Aurelia Florian a strălucit deja pe marile scene ale lumii în Traviata, în Luisa Miller, de Verdi, în Parisina d’Este şi Gemma di Vergy de Gaetano Donizetti, în Adina din Don Pasquale, în Lida din La Bataglia di Legnano. Pregăteşte acum rolul Magdei din La Rondine de Puccini. În acest an, a cântat în Orfeu şi Euridice de Glück, în Varşovia la Teatr Wielki. Dar, cu siguranţă, Verdi a fost firul roşu al carierei sale.

E botticelliană prin graţie, cu o ardere irezistibilă şi o voce uluitoare.

Talent, muncă, opere, stiluri, compozitori, roluri, dirijori, regizori, public, şanse şi neşanse reprezintă ingredientele carierei de soprană. O viaţă închinată muzicii oră de oră, sacrificii şi emoţii, aplauze. Sunt câteva dintre visele unei tinere soprane care mărturiseşte: ”În artă trebuie să vibrezi tu şi apoi să-i faci pe alţii să vibreze. Emoţiile sunt reţeta elixirului meu de dragoste”.

Ea, Diva, adulată pe toate scenele lumii, a vrăjit acum cu vocea sa răvăşitoare, cu glasul său angelic şi publicul bucureştean.

Traviata de la Bucureşti ar putea fi jucată pe orice sccenă internaţională

În Traviata lui Paul Curran

Noua producţie cu Traviata s-a jucat sold out. Te-ai lansat recent pe scena Operei Române din Bucureşti, în rolul Violettei, adăugându-se unui şir lung de Traviate. Există o lungă tradiţie a sopranelor românce care au strălucit în acest rol: Ileana Cotrubaş, Virginia Zeani, Mariana Nicolesco, Angela Gheorghiu, Elena Moşuc… Iată că acum tu te alături acestor Dive, reuşind performanţa de a ridica sala Operei în picioare, fiind ovaţionată şi aplaudată minute în şir. Care este viziunea ta despre acest rol, în regia lui Paul Curran? Violetta este Sempre Libera, cum spune aria din finalul actului I. Asemenea Doamnei Bovary, dorea să trăiască aşa cum voia ea, era o femeie modernă care se lupta cu regulile societăţii. Cum ai conceput acest personaj?

A fost o Traviata nouă pentru mine, de care m-am îndrăgostit. Acest rol îl aveam într-un contract cu Opera Naţională, acum câţiva ani. După despărţirea mea de ONB în 2010, m-am hotărât să plec în străinătate, să-mi caut un loc sub soare, dar şi un nou maestru de canto. A urmat o serie întreagă de concursuri şi l-am întâlnit pe regizorul Renato Bonajuto, care m-a ajutat în studiul partiturii La Traviata, într-un spaţiu deschis, prima dată la Massa Marittima, lângă Milano, unde am debutat în acest rol. În aer liber nu trebuie să-ţi pierzi calmul sau să te laşi impresionat de dimensiunea locului, ci să cânţi natural. După care a urmat invitaţia de la Tel Aviv New Israeli Opera, unde iarăşi mi-am făcut debutul cu La Traviata într-o regie interesantă, deşi nu a fost una dintre preferatele mele. Apoi a urmat Traviata de la Deutsche Oper din Berlin, cea de la Teatrul Oviedo din Pamplona avându-l partener pe Jose Bros. Am debutat în acelaşi rol la Bayerische Staatsoper la München, alături de Leo Nucci şi Rolando Villazon şi la Festivalul Liric de la Masada, din Israel, sub bagheta maestrului Daniel Oren. Sunt deschisă pentru orice interpretare, atâta timp cât propunerile au sens, regizorul îşi explică alegerea şi reuşeşte să mă convingă.

Un început de poveste la ONB

Montarea cu Traviata, semnată Paul Curran, la Opera Naţională, se întoarce la tradiţia din secolul al XIX-lea, respectând dorinţa lui Verdi de a plasa acţiunea în epoca în care a fost compusă.

A fost o surpriză pentru mine, invitaţia directorului Operei Naţionale, Răzvan Dincă, de a deschide stagiunea 2014-2015. Cunoscutul şi apreciatul regizor Paul Curran a reglat cu artă scenele într-un adevărat pas de deux. Am văzut personajul prin ochii lui Paul Curran, m-am simţit ca un copil mic care învaţă să meargă cu ajutorul lui. De aceea îmi este foarte dragă această regie. Aş mai adăuga şi măiestria tânărului dirijor Alexander Prior, a Corului sub conducerea lui Stelian Olariu, frumuseţea costumelor şi a decorului, semnate de scenograful irlandez Gary McCann. Mai cântasem alături de Ionuţ Pascu în Traviata pe mai multe scene. Mi s-a părut frumoasă şi sala renovată a Operei. Din păcate, nu mă voi mai putea întoarce o perioadă la Bucureşti pentru că am un program foarte încărcat. M-am bucurat că au fost trei spectacole cu casa închisă. E minunat să simţi căldura publicului de acasă. Sunt convinsă că această Traviata chiar merită văzută. Este o producţie care merită tot interesul. Trăieşti cu senzaţia că eşti la orice altă Operă de nivel internaţional. Mi-ar fi plăcut să fi cântat pe scena Operei Naţionale din Bucureşti şi alte roluri. Nu mi s-a dat însă această posibilitate atunci când m-au avut, când era director Cătălin Ionescu Arbore. Dar, revenind la întrebarea pe care mi-aţi pus-o, găsesc că Traviata este o operă flamboaiantă prin sonoritatea sa abundentă şi prin vivacitatea tempo-ului. Cu certitudine, Violetta Valéry este unul dintre cele mai vibrante şi emblematice personaje din istoria Operei. Este o femeie care iubeşte viaţa cu patimă şi, totodată, o fiinţă enigmatică. Violetta nu vrea să i se recunoască meritele, ea vrea să fie iubită. Prin muzică posteritatea i-a acordat această Gioia cu care a intrat în eternitate. Pe vremea când a fost concepută Dama cu camelii, în portretul pe care Alexandre Dumas fiul i l-a dedicat, sub numele de Marguerite Gautier, în înalta societate se ştia fiecare ce face, dar totul era trecut sub tăcere. Dame de companie existau pe toate străzile. În casa ei aveau loc toate petrecerile. Traviata pe care am gândit-o este spumoasă, deşteaptă, o femeie care ştie să gestioneze situaţiile, care ştie să dea răspunsuri. Este o femeie imprevizibilă. Ţin minte din Dama cu camelii că, după moartea Margueritei, foarte multe femei din pură curiozitate au venit să vadă cum arăta casa Violettei. Lumea personajului este o lume a frumuseţii şi a bogăţiei şi să nu uităm că ea a urcat pe scara socială prin statutul ei de curtezană. Destinul a făcut ca ea să ofere tot ce avea mai bun şi să moară în sărăcie sperând că va fi alături de iubitul ei, Alfredo. Mie îmi place să trăiesc fiecare spectacol ca şi când ar fi ultimul. Artistul trebuie să dea tot pentru public. Nu se ştie niciodată ce se va întâmpla mâine. Traviata este o poveste care continuă să fascineze. O poveste despre un scandal sexual, ”o poveste extrem de critică despre ipocrizie, într-o lume plină de tabuuri, dar cu decoruri inspirate de frumuseţea Bucureştiului de odinioară”, aşa cum afirma Paul Curran.

O răvăşitoare Violetta pe scena ONB

Cum ai început drumul spre scena lirică a lumii? Am citit cronicile italieneşti despre Traviatele interpretate de tine, printre care cea de la Novara de la Teatrul Coccia, în regia lui Vincenzo Constanzo. În toate eşti elogiată. ”Dotată cu inteligenţă şi un bun control al vocii, Aurelia Florian abordează acutele cu o tehnică de o mare siguranţă, reînviind ariile maestrului Verdi. A sedus audienţa prin ariile Amami Alfredo şi Addio del passato, stârnind ropote de aplauze”, scria cronicarul muzical de la Opera Click.

A fost o distribuţie tânără, cu un dirijor excepţional, la fel de tânăr, Andrea Battistoni, cu o carieră impresionantă, dirijând în cele mai mari teatre ale lumii, printre care şi Scala. Regizor a fost Daniele Abbado, fiul dirijorului Claudio Abbado. Faptul că pe scenă nu ne-am ajutat de obiecte, ci numai de relaţii interumane, a fost o situaţie dificilă. Mă gândeam că nu voi putea să acopăr cerinţele regizorale. M-am dus plângând acasă. Am luat partitura, revăzând ceea ce Verdi ne-a oferit în ea, încercând să mă descopăr pe mine prin muzică, prin faptele şi cuvintele respective. Şi apoi, scena s-a umplut de emoţie. Aproape că nu era nevoie de niciun gest regizoral. Ne-a stimulat să creăm. E mare lucru să cunoşti oameni iluştri, indiferent că sunt regizori sau dirijori, care să te înveţe să creezi.

În actul II din Traviata, într-o ţinută modernă alături de Giorgio Germont

Te-aş ruga să-mi povesteşti de ce te-au adoptat cei de la Teatro Regio din Parma, care, de asemenea, te considerau ”o extraordinară interpretă a ariilor verdiene”. Acolo ai debutat cu rolul Lidei din La Bataglia di Legnano de Verdi, o operă puţin cântată din cauza dificultăţii sale.

După părerea mea, niciun Verdi nu este simplu. Verdi necântat corect ajunge să te distrugă. Făcusem un concert la acest teatru alături de baritonul Vladimir Stoyanov, în cadrul Festivalului Parma Lirica. Am participat la o audiţie pentru La Battaglia di Legnano. În comisie erau şi marele regizor de operă Pier Luigi Pizzi, şi tenorul Francesco Meli şi am avut bucuria să fiu preferată pentru acest rol deosebit de dificil. Am avut un timp foarte scurt. Noaptea dormeam cu căştile la urechi. În 10 zile am învăţat opera cap-coadă, pregătită de maeştrii Teatrului de Operă Regio, cu o mare tradiţie, cu un public extraordinar, cunoscător, care te ”mănâncă” la prima greşeală. Sunt în Parma numeroase asociaţii lirice, Circolo verdiano, Parma lirica, Circolo 27, ”amanţi” ai operei, mulţi dintre ei cunoscând numele mari ale liricii şi adoptând tradiţia, ideea că trebuie să-l interpretezi pe Verdi aşa cum a vrut el. M-am bucurat de aplauze la scenă deschisă pentru acest rol.

”Niciun moment nu am uitat că sunt româncă”

Aplauze furtunoase pentru interpreţi la spectacolul cu Traviata

Violetta glisează cu nonşalanţă între apolinic şi dionisiac

Să ne aducem aminte că Bussetto, oraşul lui Verdi, este la doi paşi de Parma. De altfel, ai fost răsplătită şi cu Premiul Tosi, care se oferă unei personalităţi internaţionale .

M-am simţit onorată. Un oraş întreg să te adopte! Eram salutată pe stradă. Toată cariera mea s-a ridicat datorită Parmei. Dar niciun moment nu am uitat că sunt româncă şi am spus-o tuturor. M-am întors de mai multe ori la Parma, am cântat alături de tenorul Roberto Aronica, o voce verdiană excepţională, în I Masnadieri (Hoţii), după Schiller, o operă de asemenea grea. Era unul dintre visurile mele de a cânta alături de acest tenor care a cucerit toate marile scene ale lumii. E minunat să ajungi să evoluezi alături de artişti pe care i-ai auzit pe CD-uri sau pe care ţi-ai fi dorit să-i asculţi în sală. Oricând ei se vor gândi la Florian, voi reveni cu mare plăcere.

Dincolo de scenă pregătindu-şi rolul la Masada

Cum ai ajuns după aceea la New Israeli Opera? Cronicarul de la Jerusalem Post nota: ”Românca Aurelia Florian are un glas de o rară strălucire, cu o uşurinţă surprinzătoare de la pianissimo la fortissimo”.

La Regio Parma, în paralel, se făceau repetiţiile cu Rigoletto, sub bagheta maestrului Daniel Oren. M-a considerat potrivită pentru Luisa Miller, de asemenea de Verdi. Am fost fericită. M-am pregătit intens şi am debarcat la Tel Aviv, unde am avut şase spectacole cu Luisa Miller, cu săli arhipline. Reacţia publicului este cea care îmi dă satisfacţia personală. Şi atunci când publicul te ovaţionează în picioare şi te aşteaptă cu flori după spectacol, spun că a fost un succes. Îmi place să revin în locurile în care am fost considerată o ”regină” a scenei. În această vară m-am reîntors la Masada, într-un spectacol în aer liber, iarăşi sub bagheta lui Daniel Oren. Luni încep repetiţiile la New Isreli Opera cu La Rondine de Puccini, unde interpretez rolul principal, Magda. Este primul meu Puccini. Este o coproducţie cu Royal Opera House Covent Garden din Londra, în regia lui Nicolas Joel, avându-i la pupitru, alternativ, pe Frederic Chaslin şi Eithan Schmeisser. Voi cânta în alternanţă cu Angela Gheorghiu şi cu soprana israeliană Ira Bertman. În rolul lui Prunier va evolua şi Marius Brenciu. Vor fi 13 spectacole, din 9 până în 24 ianuarie, seară de seară. Mă duc de fiecare dată cu mare bucurie în Israel. Îmi place modul de gândire al israelienilor şi îmi face o plăcere nebună să mă întâlnesc cu cei originari din România care vin să mă asculte şi mă aşteaptă la sfârşitul spectacolului, vorbindu-mi româneşte şi povestindu-mi din şirul vieţii lor. Mă mai întâlnesc cu ei la câte o cafenea, la câte o poveste. Pentru că, nu-i aşa, ce este opera decât o poveste? La fel ca şi cu colegii mei instrumentişti, mulţi dintre ei originari tot din România. Mă simt acolo ca într-o familie.

Aurelia Florian şi Roberto Aronica în I Masnadieri

Cum ţi-ai imaginat-o pe Magda? La Rondine are câteva arii de mare rafinament, printre care Chi il bel sogno di Doretta.

E practic aceeaşi femeie ca în Traviata, dar Puccini o salvează. M-am întrebat dacă va reuşi să scape de trecutul încărcat. Voi mai lucra asupra acestui rol până la premieră.

Ce va urma după?

Va mai fi La Rondine la Deutsche Oper Berlin în iunie anul viitor, în regia lui Rolando Villazon, care spunea că o gândeşte altfel. Că nu-şi doreşte ca această operă să se termine tragic. Îl voi avea ca partener pe Joseph Caleja. De altfel, mai interpretasem Puccini la Conservator, apoi la Brăila, unde am cântat Tripticul puccinian (Il Tabarro, Suor Angelica, Gianni Schicchi) din dorinţa maestrei mele, Mariana Nicolesco. Acum consider că am făcut o greşeală şi nu aş mai accepta să cânt toate cele trei roluri în aceeaşi seară. Când eşti tânăr faci greşeli…

Cu Lida din La Bataglia di Legnano la Teatro Regio Parma a obţinut un extraordinar succes

Călătoreşti mult, întâlneşti oameni diferiţi, dar toţi cu aceeaşi pasiune pentru muzică.

Viaţa noastră, a cântăreţilor de operă, este într-o valiză pe care o purtăm peste tot. Este dificil să stai mereu într-o cameră de hotel. Dar cea mai mare bucurie este atunci când te reîntorci în teatrele unde ai prieteni şi uiţi de distanţă şi te bucuri de faptul că împărtăşeşti muzica cu ceilalţi. Sunt genul de persoană care are puterea s-o ia mereu de la zero. Sunt o luptătoare şi asta am învăţat-o de la familia mea.

În Actul II, în scena balului

Când ai simţit că vrei să faci această carieră? Care ţi-au fost maeştrii?

Am început muzica de mic copil, aşa cum se obişnuia la noi, la Braşov, unde mai toţi copiii studiază un instrument. Începusem studiul pianului, dar acesta nu a fost făcut pentru mine. Nu puteam studia mai mult de câteva ore pe zi şi să realizez performanţele pe care să le făceau colegii mei. Studiam câteva pagini în câteva ore. Mi-am dat seama că nu pot să trasmit printr-un instrument ceea ce simţeam eu. Am renunţat, dezamăgindu-i pe părinţii mei, care mă vedeau o mare pianistă şi care făcuseră nişte sacrificii enorme ca eu să studiez acest instrument. Am avut o perioadă grea în copilărie. Fabrica unde lucrau părinţii mei, la Braşov, s-a închis şi ei au rămas şomeri. Mama a plecat să lucreze în Italia şi tatăl în Franţa, pentru că acolo au găsit de lucru. Ai mei au făcut foarte mari sacrificii pentru mine şi le voi mulţumi toată viaţa mea. Am început să studiez canto pentru că aveam voce, aveam ureche. M-am gândit apoi să fac carieră în pedagogia muzicală. Dar… Am început să obţin premii la canto, care m-au motivat. Am urmat Conservatorul. Am început să studiez cu doamna Mariana Nicolesco, după ce câştigasem Festivalul Liedului de la Braşov şi apoi, cu rolul din Beatrice di Tenda, după tragedia omonimă a lui Carlo Tibaldi Flores, la Festivalul Darclée în 2007. Au urmat doi ani de master class împreună cu domnia sa. Plecând în Italia, mi-am ales-o ca profesoară de canto pe Raina Kabaivanska, la Instituto Superiore di Studi Musicali O. Vecchi – A. Tonelli din Modena. De la dânsa am luat tot, tot. Consideram că eram făcută pentru un anumit tip de repertoriu. A fost nevoie de o schimbare ca eu să încep să studiez un alt tip de repertoriu. Mi-a schimbat modul de viaţă, de gândire, am învăţat ce înseamnă să fii umil, să fii normal, cu bun-simţ, să nu uit să mă respect pe mine şi pe ceilalţi şi să-mi iubesc vocea. Am învăţat să-mi consider vocea ca un instrument şi să mă bazez pe tehnică în orice ocazie, să-mi stăpânesc schimbările de registru.

Dintre regizorii de operă care te impresionează?

L-am iubit pe Pier Luigi Pizzi din prima clipă când l-am cunoscut. Este un personaj extraordinar, care cere mult şi nu degeaba este atât de exigent, care are o altă viziune asupra esteticului. Am avut parte de regizori de la care am învăţat foarte mult şi am fost întotdeauna deschisă să învăţ. Nu am un regizor preferat.

Cu Anton Rucinski în I Masnadieri

În premiera mondială Celan, la Bucureşti

Dar interpreţi?

O tot ascult pe Virginia Zeani, care a lăsat, la cei 89 de ani ai săi, o comoară. Nu m-am gândit cum aş vrea să-mi construiesc cariera. De multe ori las să se întâmple aşa cum vrea destinul. Am în preajma mea oameni în care mă încred. În primul rând e vorba de soţul meu, Radu Pintilie, care este tot muzician, bas, şi pe care l-am avut partener de scenă în Don Pasquale, în Italia. Este omul care mă aduce cu picioarele pe pământ, care mă critică, dar îmi şi face complimente când merit. Când ştiu că greşesc, nu am somn pentru mult timp.

Numită de presa israeliană Magnifica Traviata, la Masada, sub bagheta lui Daniel Oren

Ai roluri pe care ţi-ai dori să le interpretezi?

Nu m-am gândit până acum niciodată la Magda din La Rondine. Eu ascult muzică de drag, dar nu ca să văd cum a făcut cineva anume un rol şi să fiu o copie proastă. Fac un rol aşa cum îl simt. Îmi place să caut în partituri adevăratul sens. De fiecare dată când am cântat Traviata, am redescoperit-o. Descopăr lucruri la care nu m-aş fi gândit. Repetarea unui rol te ajută să te maturizezi. Nu-mi place să sedimentez un rol care duce apoi la rutină. Voi debuta apoi în Mimi din La Bohème de Puccini la Tokyo şi îi mulţumesc bunului Dumnezeu că mi-a oferit această şansă. Consider că sunt un artist care ar mai avea ceva de spus şi nu pot să spun că până acum m-am împlinit aşa cum aş fi dorit. Vor urma Traviata la Oslo Opera House, voi fi apoi la Festivalul din Savonlinna din Finlanda. Am un contract mai îndelungat cu Bayerische Staatsoper din München.

O Violeta modernă

Aseară ai evoluat alături de alte două mari nume ale scenei mondiale de Operă, soprana Teodora Gheorghiu şi mezzosoprana Roxana Constantinescu, la pupitru David Crescenzi, în Concertul Celor Trei Dive, obţinând standing ovations la Sala Radio.

Este pentru prima dată când mă întâlnesc cu ele pe scenă. Este un repertoriu frumos, bine ales, de la Mozart la Verdi şi Puccini, un pic de muzică franceză de Gounod şi Saint-Saëns… Eu am propus Verdi. Sunt încântată de acest concert intitulat Cele Trei Dive şi cred că voi mai reveni. Dar nu sunt mai puţin încântată nici când merg să cânt la Opera din Braşov, oraşul meu natal.

Crezi în destin?

Nimic nu este întâmplător şi orice se plăteşte pe lumea asta. Şi atunci nu pot decât să mă rog. O fac de fiecare dată înainte să intru pe scenă, făcându-mi semnul crucii. Îi mulţumesc lui Dumnezeu după fiecare spectacol, bun sau rău.

Cele Trei Dive au obţinut un succes răsunător la Sala Radio

Cum decurge o zi din viaţa ta?

Am învăţat de la Raina să-mi iubesc meseria. Lucrul care mă împrospătează de fiecare dată este studiul. Nimic nu este mai greu decât să stai acasă, să nu fii pe scenă şi să aştepţi să sune telefonul să ţi se ofere un rol. Pentru un artist a nu profesa este o grea povară. Încerc cât pot să evit rutina. L-am întrebat pe maestrul Leo Nucci de câte ori a interpretat Rigoletto şi mi-a răspuns: „Cred că am depăşit 3.000”. Şi niciodată, după părerea publicului, nu a fost la fel. Important este ca de fiecare dată să aduci o prospeţime rolului, să-i dai altă culoare. Îmi place să studiez, să învăţ de la ceilalţi.

Violetta în societatea pariziană a anilor ’50

Când ai un strop de timp liber, ce îţi place să faci?

Să-l petrec cu familia mea… şi cu câinii mei. Sunt o mare iubitoare de animale. Când mă duc acasă la Braşov, nu ies din casă. Stau numai cu părinţii mei. Am şansa să am mulţi prieteni în lume, pentru că oriunde mi-am lăsat loc de bună ziua. De altfel, Crăciunul şi Anul Nou le voi face la Tel Aviv cu prieteni dragi, alături de soţul meu.

Ultima clipă de viaţă într-un apartament modest din Paris

La ce visezi?

Încerc să profit de fiecare clipă şi să fac din ea cel mai bun moment din viaţa mea. Este o mare împlinire să-ţi petreci viaţa pe scenă, dar eu îmi doresc o familie numeroasă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.