Sora lui Ponta, audiată la DNA Ploiești

Sora premierului Victor Ponta, Alexandra Herțanu, s-a prezentat joi la DNA Ploiești pentru a fi audiată în dosarul în care soțul său, Iulian Herțanu, arestat preventiv pentru 30 de zile pentru deturnare de fonduri europene.

Sora premierului nu a dorit să facă declarații la intrarea în sediul DNA.

Update: Sora premierului Victor Ponta, Alexandra Herțanu, a precizat, într-o postare pe pagina de Facebook, că a fost de bunăvoie la sediul DNA Ploiești.

„Mi-am trait toata viata discret si fara nici o implicare in viata publica. Din pacate de mai bine de o saptamana acest lucru nu a mai fost posibil. Respect dreptul presei de a cere informatii despre subiecte de interes public dar in acelasi timp consider ca si publicul are dreptul la informatii corecte si complete. In concluzie, pentru a evita speculatiile, vreau sa se stie ca in aceasta dimineata m-am prezentat de bunavoie la sediul DNA Ploiesti pentru a recupera hard-diskurile apartinand SC EXFIN 2000 in care am calitatea de administrator si asociat. Cu aceasta ocazie, mi s-a solicitat si am acceptat sa dau o declaratie de martor. Asta a fost tot! In plus doresc sa fac cunoscut ca , in ciuda informatiilor vehiculate in presa, eu, mama mea sau SC EXFIN 2000 nu am avut niciodata nici un fel de legatura contractuala cu SC GROSSMAN ENGINEERING SRL”, a scris aceasta.

UPDATE Sora lui Victor Ponta a părăsit sediul DNA Ploiești, după două ore de la momentul în care a venit pentru a fi audiată în dosarul în care soțul ei, Iulian Herțanu.

Întrebată pentru ce a venit la DNA, Alexandra Herțanu a declarat: ”Am avut ceva de recuperat”.

Întrebată totodată de jurnaliști dacă era conștientă de afacerile soțului său, Alexandra Herțanu a răspuns: „În general sunt conștientă!”. Conform unor surse, sora lui Ponta a fost audiată de procurori în calitate de martor.

VIDEO Sora lui Ponta, la ieșirea de la DNA

VIDEO Sora lui Victor Ponta la sosirea la DNA

Tot joi dimineață a fost audiat la DNA Ploiești senatorul PSD Ștefan Radu Oprea, fost prefect de Prahova. Senatorul PSD a declarat, la sosirea la DNA, că a fost citat ca martor şi că nu ştie în ce dosar a fost chemat de procurori.

UPDATE La ieşirea de la DNA Ploieşti, senatorul a spus că a fost audiat ca martor într-un dosar, dar a precizat că nu este vorba despre cel în care este arestat Iulian Herţanu.

Și mama premierului, Cornelia Naum, ar urma să vină în fața procurorilor DNA să dea declarații.

Iulian Herțanu, cumnatul premierului Ponta, a fost arestat preventiv săptămâna trecută după ce a fost reținut de procurorii anticorupție pentru constituirea unui grup infracțional organizat, schimbarea, nelegală, a destinației fondurilor europene și evaziune fiscală, în legătură cu un contract cu fonduri europene privind extinderea rețelei de canalizare în localitatea prahoveană Comarnic.

În dosarul cumnatului lui Ponta mai sunt cercetați sub sub control judiciar președintele CJ Mircea Cosma, fiul său Vlad Cosma, care este deputat PSD, dar și deputatul Sebastian Ghiță.

De asemenea, în același dosar au mai fost arestați preventiv omul de afaceri Vladimir Ciorbă și directorul de la SC Grossmann Engineering Group, Ilie Drăgan.

Acuzațiile DNA din acest dosar, potrivit unui comunicat transmis săptămâna trecută

„În perioada 2011- 2015, HERȚANU IULIAN CRISTIAN – administrator de drept și, începând cu data de 25.04.2014, administrator de fapt al S.C. GROSSMAN ENGINEERING GROUP S.R.L., respectiv angajat al S.C. CVR ASFALT CONSTRUCT GROUP S.R.L. Dobroești, jud. Ilfov, CIORBĂ VLADIMIR-RĂZVAN – administrator/asociat la S.C. CVR ASFALT CONSTRUCT GROUP S.R.L. Dobroești, jud. Ilfov, S.C. CVR ACTIVITES GROUP S.R.L. București și S.C. GEFAM PRO S.R.L. Dobroești, jud. Ilfov și COMAN MIHAIL-MARIAN – administrator/asociat la S.C. INDSERV S.R.L. Ploiești și S.C. INDSERV PROIECT S.R.L. Ploiești și angajat al S.C. Hidro Prahova S.A. (în calitate de consilier al directorului general din data de 24.05.2012), au constituit un grup infracțional pentru a acționa în vederea:
– adjudecării frauduloase a unui contract de lucrări finanțat preponderent din fonduri europene și
– însușirii, nelegale, a unor importante sume de bani, prin schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor obținute în cadrul proiectului cu finanțare europeană
– sustragerii de la plata contribuțiilor datorate către stat, prin evidențierea unor cheltuieli nereale sau operațiuni fictive în documentele societăților pe care le-au controlat
Contractul având ca obiect „Extindere rețele de canalizare în orașul Comarnic a fost atribuit de către S.C. HIDRO PRAHOVA S.A. Ploiești (societate cu capital integral de stat la care Consiliul Județean Prahova este acționar majoritar), Asocierii S.C. GROSSMAN ENGINEERING GROUP S.R.L. – S.C. EURO CONSTRUCT TRADING 98 S.R.L. și a fost semnat la data de 13.01.2012.
La grupul infracțional astfel constituit a aderat, prin numirea ca administrator al S.C. GROSSMAN ENGINEERING GROUP S.R.L., începând cu data de 25.04.2014, inculpatul Munteanu Liviu, rolul său fiind acela de a semna documente în cadrul proiectului cu finanțare europeană și de a asigura efectuarea unor plăți către societățile controlate de membrii grupului, începând cu data anterior menționată.

Grupul infracțional menționat a fost sprijinit în realizarea scopului propus de
-COSMA MIRCEA care, în perioada 2011 – 2015, în calitate de președinte al Consiliului Județean Prahova și președinte al organizației județene Prahova a unui partid, iar ulterior vicepreședinte al acelui partid, a efectuat demersuri (intervenții pentru numirea în funcții a unor persoane, obținerea de informații confidențiale – activități derulate direct sau prin intermediul consilierilor săi personali) la nivelul unor funcționari ai S.C. HIDRO PRAHOVA S.A. (societate la care Consiliul Județean Prahova este acționar majoritar) și a exercitat presiuni (amenințări cu privire la înlocuirea din funcție) asupra directorului general al societății menționate, pentru ca, prin prisma atribuțiilor de serviciu pe care aceștia le aveau, să determine atribuirea nelegală, către Asocierea S.C. GROSSMAN ENGINEERING GROUP S.R.L. – S.C. EURO CONSTRUCT TRADING 98 S.R.L., a contractului de lucrări având ca obiect „Extindere rețele de canalizare în orașul Comarnic”, iar pe parcursul derulării contractului, să determine prelungirea termenelor de execuție și efectuarea plăților în condiții de nelegalitate.
-COSMA VLAD ALEXANDRU, deputat în Parlamentul României și fii al lui Cosma Mircea, care a efectuat demersuri ( intervenții pentru numirea în funcții a unor persoane, obținerea de informații confidențiale) la nivelul unor funcționari ai S.C. HIDRO PRAHOVA S.A. ( societate la care Consiliul Județean Prahova este acționar majoritar) și exercitat intervenții asupra directorului general al acestui agent economic, pentru ca, prin prisma atribuțiilor de serviciu pe care aceștia le aveau, să determine atribuirea nelegală, către Asocierea S.C. GROSSMAN ENGINEERING GROUP S.R.L. – S.C. EURO CONSTRUCT TRADING 98 S.R.L., a contractului de lucrări având ca obiect „Extindere rețele de canalizare în orașul Comarnic” iar pe parcursul derulării contractului, prelungirea termenelor de execuție și efectuarea plăților în condiții de nelegalitate.
-GHIȚĂ SEBASTIAN AURELIAN, deputat în Parlamentul României, care a efectuat demersuri (intervenții pentru numirea în funcții a unor persoane, obținerea de informații confidențiale) la nivelul unor funcționari ai S.C. HIDRO PRAHOVA S.A. (societate la care Consiliul Județean Prahova este acționar majoritar ) și exercitat intervenții asupra directorului general al acestui agent economic, pentru ca, prin prisma atribuțiilor de serviciu pe care aceștia le aveau, să determine atribuirea nelegală, către Asocierea S.C. GROSSMAN ENGINEERING GROUP S.R.L. – S.C. EURO CONSTRUCT TRADING 98 S.R.L., a contractului de lucrări având ca obiect „Extindere rețele de canalizare în orașul Comarnic” iar pe parcursul derulării contractului, prelungirea termenelor de execuție și efectuarea plăților în condiții de nelegalitate.
Scopul grupului infracțional astfel format și sprijinit a fost atins, urmărirea penală efectuată până la acest moment relevând:
– deturnarea din cadrul proiectului și însușirea în interes propriu, de către membrii grupului, a sumei totale de 7.797.410 lei (bani ridicați în numerar din conturi ale persoanelor juridice și fizice, reprezentând un procentaj de aproximativ 54% din totalul sumelor ce au fost identificate ca fiind achitate de S.C. GROSSMANN ENGINEERIG SRL, către „partenerii” la care se pretinde că au fost subcontractate lucrări),
– sustragerea de la plata către stat, prin practici evazioniste, a sumei de 2.515.293 lei ( din care 1.509.176 lei reprezentând TVA și 1.006.117 lei reprezentând impozit pe profit)”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.