Sorana Cîrstea, a patra româncă în turul al doilea la US Open

Sorana Cîrstea (24 de ani), locul 80 WTA, a învins-o în 54 de minute, cu scorul de 6-1, 6-1, pe britanica Heather Watson (46 WTA) şi a devenit a patra jucătoare din România care a acces în turul 2 al US Open, ultimul Grand Slam al anului.

Sorana Cîrstea a servit 5 aşi, a avut 17 lovituri câştigătoare şi 11 erori neforţate, faţă de 23 ale adversarei sale, potrivit site-ului oficial al competiţiei.

Cîrstea a reuşit la New York probabil cele mai bun meci din acest an, scrie Mediafax în ediţia electronică.

În turul următor, Cîrstea va evolua împotriva învingătoarei din meciul Olga Govorţova (Belarus), locul 117 WTA – Eugenie Bouchard (Canada), locul 8 WTA şi cap de serie numărul 7.

Cea mai bună perfomanţă a Soranei Cîrstea la US Open este accederea în turul al treilea, în 2009.

Calificarea în turul doi la US Open este recompensată cu 60.420 de dolari şi 70 de puncte WTA.

Luni, jucătoarele Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, Irina-Camelia Begu, locul 61 WTA, şi Alexandra Dulgheru, poziţia 95 în ierarhia mondială, s-au calificat în turul doi la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului.

Ultima reprezentantă a României la simplu, Monica Niculescu, va juca, tot marţi, cu cu Iaroslava Şvedova din Kazahstan, locul 50 WTA.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sebastian Lazar 1128 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.