Sorin Blejnar, cercetat penal pentru instigare la evaziune fiscală

Ales de stat să-i reprezinte interesele, şeful ANAF, Sorin Blejnar, nu e atât de curat pe cât se credea şi pe cât ar fi vrut să pară. Iar acum s-a trezit cu un dosar penal pentru instigare la evaziune fiscală.

Procurorii DNA îl cercetează penal pe Sorin Blejnar pentru instigare la evaziune fiscală. Şeful ANAF dădea, pe bani grei, cursuri de furat pentru mai marii contrabandei cu petrol. Dovada procurorilor a fost prezentată vineri seară în emisiunea „Secrete de stat”, de la Romania TV.

Procurorii DNA au deschis un dosar nou pe numele lui Sorin Blejnar şi al lui Codruţ Marta, fostul său şef de cabinet, pentru instigare la evaziune fiscală. Şeful Fiscului apare în acest dosar ca protector al celei mai mari reţele de contrabandă cu motorină şi benzină. Capul reţelei este Attila Peter Racz, unul dintre cei mai prolifici importatori de petrol la negru din România, care are legături şi cu mafia italiană.
Potrivit DNA, şeful Fiscului ar fi coordonat ani buni contrabanda cu ţiţei din România. Mai mult, şi-a dezvoltat propria reţea ilegală, condusă de Racz Peter Attila, unul din capii contrabandei cu combustibili din ţara noastră.

Cei doi au mai fost anchetaţi de DNA în 2008, în urma unui denunţ al unui om de afaceri prahovean, Vlad Constantin. Blejnar a fost acuzat atunci, că, prin Racz Atilla percepea mită pentru fiecare cisternă cu motorină care intra în ţară, legal sau ilegal. La acea vreme, Blejnar era adjunctul şefului de la Garda Financiară, structura centrală. În denunţul de la DNA, Constantin a povestit cum Racz Peter a încercat să îi cumpere firma. Compania prahoveanului era importantă pentru reţeaua de contrabandişti pentru că avea autorizaţie de import şi comercializare combustibili în România. După refuzul omului de afaceri de a-şi vinde compania, a fost năpădit de controale. Într-un singur an, garda financiară i-a călcat pragul de 73 de ori.

Ce a urmat, se regăseşte în stenograme.
Racz: Măi, tată, tu ai făcut o greşeală, nu ştiu ce ai vorbit de el.
Vlad Constantin: De cine?
Racz: De omu’ de cine vorbim. N-are, nu mai vorbim numele lui…
Vlad Constantin: Ă… de Sorin? Aşa.
Racz: Ai vorbit prostii. Că-l termini tu, că-l dai tu jos.”
Vlad Constantin: Bă, m-au enervat ăia la control atunci, mă.
Racz: Ştiu, tată, da’ ai zis, ai vorbit prostii şi s-a enervat lumea (…)
Vlad C: Şi nu putem să cădem la pace, aşa cum ai zis cu el?
Racz: Ba da, mă, putem, da’ …ă … Deci, ca să te lase el în pace, da, asta se poate. (…)
Vlad Constantin: Păi, şi cum facem cu ăsta, cu Sorin, să ne lase?
Racz: Păi, vorbesc eu (…) la tonă se plăteşte (…) 25 de euro la tona de motorină.

Cu astfel de interceptări în buzunar, procurorii DNA au dispus totuşi, în 2009, neînceperea urmării penale a lui Sorin Blejnar şi a lui Racz Attila. Mai mult, denunţat direct de omul de afaceri prahovean, Blejnar nici nu a fost interceptat de oamenii legii

În vara lui 2011, şeful secţiei de combatere a corupţiei, Lucian Papici, a infirmat însă ordonanţa de neîncepere a urmării penale din 2009 şi a deschis un nou dosar. Acum, pe lângă probele vechi, au apărut alte detalii despre reţeaua lui Blejnar. Mai ales că membrii reţelei, văzând că nu li se întâmplă nimic, au devenit mai neglijenţi şi şi-au dat drumul la gură, la telefon.

Convorbire 4.03.2011
Livadariu Stelian: Tu nu înţelegi, firma e luată la ochi, e în filaj! Firma e în filaj. Nu poţi face nimic cu ea. Da’ nu mi-o z… mi-o zis oameni ăi de sus! Aia e terminată (…) Vor să ajungă la Sorin (în şoaptă) Blejnar.
Harasim Cornel: Blejnar?

Sorin Florea şi Sorin Blejnar sunt cei doi Sorin care se regăsesc în interceptările procurorilor DNA. Florea este comisar general adjunct al Gărzii Financiare. Potrivit DNA, este şi unul dintre prietenii apropiaţi ai fraţilor Livadariu Ion şi Stelian, acoliţii lui Racz Peter Atilla, capul reţelei de contrabandă.

Convorbire 25.03.2011
Harasim: Nu ţi-am mai zis o dată că l-o chemat? Tu nu m-ai crezut…
Livadariu Stelian: Aicea şi pe urmă şi la DNA? Pentru Sorin şi cu Sorin ălă? DNA-ul te ia când cu anticorupţie! Ai înţeles? (…)
Livadariu: Dacă ăştialalţi! Sorin ăla acuma…
Harasim: Cum?
Livadariu: Sorin de la … (neinteligibil)
Harasim: Da’ ăsta ce mai zice, Sorin? Ce?
Livadariu: Sorin e urmărit pas cu pas!
Harasim: Care din ei? Amandoi! (…)
Harasim: Şi cu cine ai vorbit? Cu Florea sau cu…
Livadariu: Nu, Sorin.
(…)
Livadariu Stelian: Tu nu ai văzut ce l-au vrut să-l… tocat prin televiziune? O ieşit bine, a fost deştept aici. L-o luat pe „nu” în braţe: Nu, nu, nu! Ai văzut cum? Îl ţin ăia. Îţi dai seama că pe urmă a fost la parchet.

Cea mai evidentă legătură dintre contrabandişti şi conducerea ANAF este cea stabilită prin intermediul şefului de cabinet al lui Sorin Blejnar, Alexandru Codruţ Marta.

SMS, 24.09.2010, ora 17.34, Marta Codruţ Alexandru către A. Racz: „Nu mai scoate maşinile până după 1 octombrie. Decât cu marfă bună. Aruncă orice hârtiuţe şi agende ai. Schimbă telefoanele. Aşa e mai bine. Nu ai probleme, acum, dar nu se ştie.”

Convorbire 21.02.2011
Marta Codruţ Alexandru: Bine, atunci, mă cauţi joi să-mi aduci aparat nou.
Racz Peter Attila: Da, da, păi, aşa fac.
Marta Codruţ Alexandru: Ok, nu-i o… nu-i o problemă de asta şi poate nu vii cu mâna în buzunar, aşa…”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.