Sorin Oprescu a luat-o pe urmele lui Victor Ponta

Sorin Oprescu primeşte laude pentru „aducerea” a 4 meciuri de la Euro 2020 la Bucureşti, deşi meritul integral îi aparţine fostului şef al FRF. Primarul capitalei a umflat câştigurile de după finala Europa League din 2012, pentru a ne spune ce sume mari va câştiga Bucureştiul în 2020.

Oprescu a prezentat sume halucinante

Se ştie, Bucureştiul a obţinut dreptul de a organiza 3 meciuri din faza grupelor şi o optime de finală din cadrul turneului final al Euro 2020. Dosarul pentru UEFA a fost lucrat de FRF în colaborare cu factori de decizie din Guvern şi Primăria Capitalei. Ne place sau nu (pentru că personajul este unul cu foarte multe minusuri şi foarte multe pete negre) meritul principal în „aducerea” celor 4 meciuri la Bucureşti îi aparţine lui Mircea Sandu, fostul şef al FRF.

Prezent la Antena 3 pentru a primi laudele pentru această realizare, Sorin Oprescu a afirmat că se aşteaptă ca Bucureştiul şi bucureştenii să câştige de 4 ori mai mulţi bani decât s-au câştigat după disputarea la Bucureşti a finalei Europa League în 2012 Cum a ajuns la această sumă, vedem dintr-un fragment din transcriptul emisiunii respective, unde Sorin Oprescu a prezentat un bilanţ înregistrat cu ocazia respectivei finale.

Mihai Gâdea: Câţi bani poate câştiga Bucureştiul şi bucureşteni?

Sorin Oprescu: Păi vă spun, după ăia 40.000 de vizitatori care au stat aici 2 zile jumate, total câştig Centrul istoric 26 de milioane de euro.

Mihai Gâdea: 26 de milioane de euro?

Sorin Oprescu: Centrul istoric 26 de milioane de euro. Toate crâşmele, magazinele, toate . Doar în Centrul istoric.

Mihai Gâdea: Şi aici câte meciuri avem noi?

Sorin Oprescu: 4 meciuri.

Mihai Gâdea: 4 meciuri, ceea ce înseamnă că ar putea să fie de 4 ori treaba asta?

Sorin Oprescu: Da, sigur dacă facem aşa o socoteală, afară la hoteluri şi astea, plata hotelurilor a fost mai puţin au fost cam în jur de 11 milioane de euro.

Mihai Gâdea: Deci la hoteluri încă 11 milioane. Deci putem estima aşa simplu dar nu simplist…

Sorin Oprescu: Da, cam în jur de 45 de milioane de euro. Sunt bani. Au intrat în dezvoltarea unităţilor alea economice.

9 milioane euro au cheltuit spaniolii în 2012

Ceea ce spune Sorin Oprescu, ar fi fost extraordinar dacă aşa s-ar fi întâmplat şi în realitate. Dacă este să ne luăm după primar numai în Centrul Vechi, fiecare suporter a cheltuit 650 de euro. Este o sumă astronomică, pentru suporterii obişnuiţi ai unei echipe de fotbal, indiferent de valoarea ei şi din ce ţară provine.

Dar Sorin Oprescu a dat date foarte mult umflate. Cu ocazia finalei Europa League au venit 15.000 de suporteri ai lui Atletico de Madrid şi 10.000 de suporteri ai lui Athletic Bilbao. Deci nici vorbă de 40.000. În ceea ce priveşte câţi bani au cheltuit cei 25.000 de spanioli, vă redăm un comunicat din 11 mai 2012 al Federaţiilor Patronatelor din turism: „Bucureştiul a avut cel mai ridicat număr de turişti străini (vizitatori) înregistrat vreodată, aproximativ 25.000. Deşi au fost hoteluri care au practicat în această perioadă tarife mari, acestea nu au fost numeroase, astfel media cazării a fost de 120 euro de pesoană pe noapte. Durata medie a unui sejur a fost de 2,5 nopţi, încasările pentru cazare ajungând la aproximativ 3 milioane de euro, în condiţiile în care hotelierii din Bucureşti au găzduit în această perioadă aproximativ 10.000 de turişti, gradul de ocupare ajungând la 95%.

Cei 25.000 de turişti şi vizitatori au cheltuit în fiecare zi în medie 150 euro pentru mâncare, băutură şi cumpărături, valoarea totală a încasarilor fiind de aproximativ 6 milioane de euro”.

Nici măcar aceste sume nu le putem înmulţii cu 4 în 2020. Pentru simplul motiv că la un meci din grupe, nu vin 25.000 de suporteri străini, ca la o finală de cupă europeană. Estimativ, în jur de 10 – 15.000 de suporteri străini vom avea la meciurile din grupe de la Bucureşti, şi este posibil ca mulţi dintre ei să vină în dimineaţa meciului şi să plece imediat după fluierul final.

Un „laudatio” marca Gâdea

Mihai Gâdea: Apropo de stadionul făcut de dumneavoastră. Dacă nu făceaţi stadionul ăsta pupam noi să fim gazdă la Euro 2020?

Sorin Oprescu: Pupam vederile de unde s-a ţinut în 2012, Spania, Germania, care îşi depuseseră atunci toate astea. (…)

Mihai Gâdea: De arătat arată impecabil şi faptul că probabil dacă, în momentul în care aţi început dumneavoastră să vorbiţi, vă spun sincer, aţi spus-o şi la mine în emisiune prin 2008, domne eu vrea să fac un stadion, să fie România gazdă.

Sorin Oprescu: Asta pune România pe hartă, pune Bucureştiul pe harta internaţională…

De la Mihai Gâdea nu avem nicio pretenţie, ca şi în multe alte domenii el este doar un novice, dar puţină decenţă nu ar fi stricat. În primul rând stadionul (forma lui a fost decisă de FRF) nu l-a făcut Oprescu”, primăria Capitalei fiind doar proprietarul şi cel care a angajat lucrările, şi asta chiar înaintea mandatului actualului primar. (Iar dacă ne uităm la costuri, nu ştim ce s-ar fi întâmplat cu proprietarul, dacă eram în altă ţară…). În plus, la momentul demarării construcţiei, nici măcar nu exista proiectul Euro 2020 în formula decisă acum 3 ani. Ori acest lucru Sorin Oprescu trebuia să îl ştie. Şi mai trebuia să ştie că putea avea Bucureştiul nu unul, ci 7 stadioane din categoria Elite, dacă nu ar fi funcţionat ca lumea lobby-ul de la UEFA, atunci chiar „pupam vederile”, dar nu din Spania şi Germania, ci din Polonia şi Ucraina, pentru că acolo s-a ţinut Euro 2012.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Andreea Cristescu 134 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.