„Şi dacă sunt mai mulţi candidaţi la prezidenţiale 007?”

Sorin Roşca Stănescu se întreabă într-un editorial „Şi dacă sunt mai mulţi 007?” cu referire la prezidenţiabili.

„Speculaţiile se ţin lanţ. Cadenţa acestora e nebună. Uneori sunt însoţite chiar de informaţii. Un fel de dezvăluiri. Iar rezultatul este halucinant. Prognozele oscilează între ideea că, de fapt, asistăm la o cacealma a preşedintelui Traian Băsescu şi cealaltă extremă, conform căreia acesta face un joc operativ la capătul căruia ar putea rezulta mai mulţi 007”, scrie senatorul PNL.

„Cine s-a retras până acum din campania electorală? Unul dintre primii a fost domnul Viorel Cataramă. Acesta a fost acuzat în trecut că a făcut parte din Securitatea plantată în structurile comerţului exterior, controlând exportul românesc de mobilă. Nu s-a retras oricum, ci angajându-se să facă echipă cu domnul Cristian Diaconescu. Despre acesta au fost lansate pe piaţa informaţii conform cărora a fost sau mai este agent acoperit SIE. La rândul său, Cristian Diaconescu s-a retras în favoarea doamnei Elena Udrea. Şi în biografia acesteia există o pată albă, care poate că a fost destinată instruirii. Ca să nu mai vorbim despre Victor Ponta. Şi în legatură cu el s-au făcut suficiente asocieri legate de posibila sa apartenenţă la Serviciul de Informaţii Externe. Cel mai apropiat colaborator al său, prieten şi om de casă în acelaşi timp, domnul Sebastian Ghiţă a fost recrutat încă din fragedă tinereţe de către Serviciul Român de Informaţii. La Palatul Victoria, mai mulţi consilieri ai premierului Victor Ponta provin din cele două servicii şi este de presupus că ei sunt cârtiţe. Chiar şi despre socrul domnului Victor Ponta, senatorul Ilie Sârbu, s-a scris că ar fi fost livrat vieţii politice de către SIE. Mă opresc aici. Nu voi face speculaţii despre alţi candidaţi prezidenţiali, despre care încă nu au apărut niciun fel de informaţii cât de cât plauzibile. Ideea este, însă, că am putea să ne trezim nu cu o persoană, ci cu un adevărat pluton 007. Care, de ce nu, ar putea fi condus şi de doi foşti preşedinţi ai statului român şi de trei foşti prim-miniştri şi de mulţi alţii”, mai scrie Sorin Roşca Stănescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.