Spectacol-lectură „Insula” de Gellu Naum la Teatrul „Pygmalion” din Viena

Institutul Cultural Român de la Viena şi Teatrul Pygmalion din Viena prezintă spectacolul-lectură Insula (Die Insel) de Gellu Naum în 31 iulie, la ora 20.00. Evenimentul marchează împlinirea a 100 de ani de la naşterea dramaturgului, poetului, prozatorului şi eseistului român.

Gellu Naum (1 august 1915 – 29 septembrie 2001) este considerat cel mai important reprezentant român al curentului suprarealist şi unul dintre ultimii mari reprezentanţi ai acestuia pe plan european.

În regia lui Tino Geirun, spectacolul susţinut la Teatrul Pygmalion are următoarea distribuţie: Ingeborg Mammerler, Julia Prock-Schauer, Viktoria Deixler, Philipp Kaplan, David Igniatovic şi Paul Gruber. Traducerea în limba germană a piesei de teatru a fost realizată de Kerstin Ahlers şi a fost inclusă pe ebook-ul lansat în 2011 de Centrul Naţional al Cărţii. Lectura scenică de la Viena se desfăşoară cu sprijinul Fundaţiei Gellu Naum.

La prima impresie, Insula parodiază, cu delicii, celebrul roman de aventuri Robinson Crusoe al lui Daniel Defoe. De fapt, Gellu Naum lucrează pe un program suprarealist în zona literaturii pentru copii. (…) Aventurosul infantil devine marcă stilistică şi program estetic. Subiectul este abracadabrant, intriga stufoasă şi complicată în stilul romanelor de aventuri, iar genealogiile funambuleşti sunt mai ceva decât în romanele de familie engleze. Gellu Naum contestă nu numai întreaga civilizaţie literară, dar şi una vizuală mult mai influentă. Exhibiţionismul literar este pus în cea mai jenantă lumină (…). Omul Robinson este despuiat de orice iluzii de grandoare. Este ridicol, satisfăcut de sine, arogant şi filistin. Naufragiul noului Robinson este comic şi nu creator. O geneză burlescă echivalentă cu apariţia unei specii umane rapace care ia totul în posesie (…)”, scria Mircea Ghiţulescu, în Avangarda silenţioasă a lui Gellu Naum.

Gellu Naum. Sursa Fundaţia Gellu Naum

Teatrul Pygmalion din Viena, condus de regizorul de origine română Tino Geirun, promovează prin spectacolele organizate interculturalitatea şi dramaturgia europeană cu puternice accente pe schimbul cultural între România şi Austria. Teatrul împlineşte în stagiunea 20152016 douăzeci de ani de existență. Repertoriul cuprinde atât producţiile de succes din perioada 1995-2015, cât şi piese reprezentative pentru teatrul românesc.

Gellu Naum s-a născut la 1 august 1915 la Bucureşti. A absolvit în 1937 Filosofia la Universitatea din Bucureşti. În 1938 pleacă la Paris la îndemnul prietenului său, pictorul Victor Brauner, unde îşi continuă studiile de filosofie la Sorbona. Prin intermediul lui Brauner ia contact cu grupul suprarealist francez animat de André Breton. În 1941 se constituie grupul suprarealist român (alcătuit din Gellu Naum, Gherasim Luca, D. Trost, Virgil Teodorescu şi Paul Păun), a cărui activitate, deosebit de intensă între anii 1945 şi 1947, îl va face pe Breton să afirme: „Centrul lumii s-a mutat la Bucureşti“. După 1947, grupul se destramă. Între 1948 şi 1949, Gellu Naum scrie poemul cu tentă filosofică şi ezoterică Calea şearpelui, experienţă care îi va marca definitiv stilul. În anii 50 şi 60 publică mai multe cărţi de literatură pentru copii. Continuă să scrie, pe ascuns, poeme suprarealiste. Odată cu perioada destinderii regimului, în 1968, publică volumul Athanor. Cu acest volum şi cu următoarele (Copacul-animal, Tatăl meu oboist etc.), Gellu Naum reuşeşte să stârnească unele reacţii în rândul criticilor, dar începe să fie recunoscut ca scriitor important abia după publicarea romanului Zenobia (1985). În numai câţiva ani, apar numeroase ediţii traduse din poemele lui Gellu Naum. Se stinge din viaţă la 29 septembrie 2001.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.