Spectacolul tragediei de fiecare zi

Centrul de Teatru Educațional Replika reia începând cu luna septembrie seria de evenimente (spectacole de teatru, lecturi în școli, instalații, ateliere, dezbateri, discuții) concentrate asupra temelor și subiectelor reprezentative pentru profilul artistic și social al celor care se întâlnesc de câțiva ani în sala din strada Lânăriei 93-95.

Centrul își asumă astfel rolul de „spațiu de reflecție și performare a unor problematici legate de educație contemporană, familie, migrație, marginalizare și excludere, gen și sexualitate.“

La Centrul Replika au loc, în perioada următoare, patru premiere care explorează tematici înrudite: exodul tinerilor, situația mamelor adolescente și problemele cu care se confruntă, cyber bulling-ul, diferite forme de agresiune, educația sexuală și identitatea de gen. La finalul lunii octombrie are loc premiera unui spectacol – instalație site – specific despre istoria spațiului în care se află Centrul Replika.

Premiere de deschidere

Primele evenimente găzduite de Centrul Replika sunt două spectacole de teatru, producții ale Reactorului de Creație și Experiment din Cluj, realizate în cadrul rezidențelor FRESH START.

Astăzi, la Centrul Replika puteți vedea spectacolul „Ziua în care papucii mei și-au înghițit limba“ (dramaturg Ioana Hogman, regia Casandra Topologeanu) – un performance despre întâmplări excepționale care întrerup ordinea cotidianului banal, iar pe 10 septembrie, spectacolul „#ABUZ – mâine plec acasă“ (dramaturg: Adriana Creangă, regia Adina Lazăr), care documentează erori din sistemul judiciar, pornind de la cazul unei femei arestate pe nedrept.

Drama stereotipurilor

Pe 16 septembrie începe la Centrul Replika rezidența regizoarei Leta Popescu și a autoarei Alexa Băcanu, care vor dezvolta, în urma unei documentări în școli, un spectacol (premiera este programată la mijlocul lunii octombrie) pe tema educației sexuale, a receptării unor stereotipuri legate de sexualitate și a descoperirii identității de gen, în rândul copiilor.

Pe 17 și pe 20 septembrie, Centrul Replika și Asociația ADO vă invită la două spectacole pe teme educaționale acute: violența în școală și presiunea influentă a grupului – „Copii răi“ și restrictivitatea impusă de autoritate a profesorilor, care îi transformă pe elevi în prezențe fără personalitate și gândire critică – „Amintiri din epoca de școală“.

Familia are mai multă istorie decât tradiţii

Tradiția extremelor în familie

Pe 19 și 26 septembrie este programat spectacolul „Rovegan“, de Catinca Drăgănescu, realizat în parteneriat cu Asociația ARENA. Urmând traseul unui basm contemporan, spectacolul ficţionalizează experienţa mamelor nevoite să plece la muncă în Italia şi interoghează asupra efectelor unei astfel de dislocări în plan personal şi social.

Pe 21 și pe 22 septembrie este programată cea mai recentă premieră a Centrului Replika – „Familia Fără Zahăr“ (texte: Mihaela Michailov, regia Radu Apostol, versuri: Bobi Dumitraș, muzica: Bobo Burlăcianu), o coproducție Teatrul Mic și Centrul de Teatru Educațional Replika (prin programul Laboratorul de Creație, Experiment și Cercetare). „Familia Fără Zahăr“ este „un șou muzical despre istoria familiei la români“, care deconstruiește granițe, clișee, stereotipuri de percepție a familiei de azi.

Adolescenții care au trăit Unirea

Pe 23 septembrie, Centrul Replika găzduiește un spectacol regizat de Anca Berlogea cu adolescente și adolescenți din Blaj – „Călătorie prin Marele Război“ – care creează un dialog temporal între tinerii de azi și tinerii de acum 100 de ani, prin intermediul unor scrisori de pe front, articole din ziarul Unirea din perioada 1916-1918 și scrisori de familie.

Pe 24 septembrie, la Centrul Replika puteți intra în „Muzeul subiectiv al locuirii“ (coordonatori: Gabriela Teodorescu și Andrei Șerban), unde veți asculta și interacționa cu poveștile emoționante ale unor femei care au trecut prin experiența dureroasă a evacuării.

Pe 25 septembrie, Centrul Replika și Asociația Culturală Philmys vă invită la premiera spectacolului „Exodus“ (text: Sabina Grădinaru, regia: Andreea Iacomiță) – o analiză a condiției de outsideri cu care se confruntă tinerii care pleacă să muncească în străinătate, o reflecție asupra identităților fracturate și singurătății accentuate de migrația creierelor.

Tot în luna septembrie, debutează și Toamna la Replika, un proiect care include spectacole programate la Centrul Replika și în școli, dintre care amintim: „For(e)play“ (text și regie Ozana Nicolau), „În cuvintele tale“ (text: Peca Ștefan, regia Radu Apostol), „MASKAR“ (text: Mihaela Michailov, regia Radu Apostol).
În luna septembrie, artiștii Centrului Replika vor realiza proiectul de intervenție în școala Ienăchiță Văcărescu – „Joacă ce vezi!“, care va explora, prin intermediul artei participative, felul în care copiii și adolescenții se raportează la spațiul școlii, la afișele și conținuturile vizuale cu care interacționează în fiecare zi, arată reprezentanții Centrului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Andrei Radulescu 226 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.