De 30 de ani nu s-a mai născut "o nuntă ca-n poveşti" în Anglia. Nunta Prinţului Charles cu Lady Diana era văzută ca un basm. S-au născut doi fii frumoşi, dar basmul lor s-a destrămat cât se poate de urât în văzul lumii.

De data asta, toată lumea este mai realistă, mai precaută dacă nu mai înţeleaptă. Nu se aşteaptă o poveste perfectă, fără cusur. Anglia s-a maturizat în privinţa monarhiei şi oamenii greu încercaţi s-au bucurat mai mult decât se aştepta. A fost o nuntă de toată splendoarea şi încărcatura istorică, în tradiţia regală.

Două miliarde de oameni s-au delectat cu un amestec de tradiţie, pompă, istorie şi multă, multă decenţă în îmbrăcămintea dar şi comportamentul oamenilor. Nunta a fost o suflare nouă, o rară veste bună. Ne-a aminitit de "vremurile bune". Rochia lui Kate Middleton avea ceva de Grace Kelly. La 85 de ani ai săi, Regina Elisabeta a II-a mergea drept şi sigur. Radia într-un compleu gălbui vanilat.

Westminister Abbey era splendid. Arăta ca un decor de film sau ca o scenă dintr-o piesă de Shakespeare sau Chaucer. Sărutările celor doi miri erau naturale şi calzi. Am văzut doi oameni care se simţeau bine unul lângă altul.

Am chicotit că soţia premierului britanic, Sam Cameron, era îmbrăcată prea "casual" pentru o nuntă regală, iar Victoria Beckham avea o rochie de o culoare prea sumbră pentru un eveniment fericit.

Pălările erau splendide. Adevărate sculpturi pe capetele doamnelor. În Anglia începi cu pălăria şi restul outfit-ului urmează, cu o importanţă secundară. În România, pantofii primează. Voi începeţi cu picioarele, noi cu capul.

Dar în afară de amănunte mondene, povestea de 29 aprilie are o altă încărcătură.

Oamenii au nevoie de regi. Popoarele au nevoie de regi, regine, prinţese şi prinţi. Este ceva scris în ADN-ul uman. Tânjim după ceva mult mat mare decât noi. Ceva care ne înalţă, ceva care ne dă tradiţie şi continuitate. Ceva pe care îl preţuim. Dacă preşedinţii se aleg, regii se nasc. Există riscul ca aleşii să fie devotaţi propriului lor bine, or regii sunt consacraţi datoriei în cazuri fericite. Măcar acesta este cazul Reginei Elisabeta a II-a, care este pe tron de aproape 60 de ani.

Regi erau şi înainte de epoca modernă. În Biblie citim despre Regele Solomon, cel înţelept, proprietăţi multe şi soţiile străine. Shakespeare scrie de Regele Lear. Nevoia de regi este de fapt nevoia de poveste, nevoia de continuitate. Regii scriu istorie şi modelează popoare.

România se poate mândri cu Regele Mihai, care era cam singurul invitat la nunta de vineri care a fost invitat şi la nunta Elisabetei cu Phillip, şi la nunta lui Charles şi a Dianei. E singurul conducător din Al Doilea Război Mondial în viaţă. În acest an împlineşte 90 de ani, pe 25 octombrie.

Dar mesajul adevărat al acestei nunţi este speranţa. Speranţa pentru Anglia, speranţa pentru monarhie şi speranţa pentru căsnicii.