ULTIMA ORA
Previous Pause Next
 
Home » International » Stalin, egalul lui Hitler în viziunea OSCE

Stalin, egalul lui Hitler în viziunea OSCE

03 Iul 2009 Adrian Deoanca | 5 comentarii | 1785 vizualizari
Rating:
7 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Adunarea Parlamentară a OSCE a adoptat miercuri o rezoluţie în care echivalează stalinismul cu nazismul. Rusia etichetează documentul drept “insultător” şi se plânge că e victima unei campanii de defăimare.
 
Stalin
Rezoluţia intitulată “Reunificarea Europei divizate” şi iniţiată de Lituania şi de Slovenia afirmă că Europa a suferit de pe urma a două regimuri totalitare care au abătut asupra continentului genocid şi crime împotriva umanităţii: cel nazist şi cel stalinist, informează “Russia Today”.
 
Documentul nu era vineri disponibil pe pagina de Internet a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, dar, potrivit agenţiilor ruse de presă, actul cere încetarea glorificării trecutului sovietic şi renunţarea la “înălbirea” istoriei Uniunii Sovietice.
 
Pentru a realiza o condamnare finală şi paneuropeană a totalitarismului, OSCE propune ca 23 august, dată la care, în 1939, a fost semnat Pactul Ribbentrop-Molotov de divizare a Europei, să devină Ziua Comemorării Nazismului şi Stalinismului.
 
Decizia de adoptare a rezoluţiei nu a fost nici pe departe unanimă. Un deputat comunist grec s-a plâns că actul nu-l vizează pe Stalin, ci comunismul însuşi, iar deputatul francez Michele Billieu a sugerat ironic că în aceste condiţii ar trebui adăugate pe lista regimurilor totalitare şi Franţa, pentru că a avut lagăre de concentrare pentru refugiaţii spanioli în anii ’30, America din timpul generalului McCarthy şi toată lumea creştină pentru persecutarea necreştinilor.
 
Răspunsul Rusiei a fost unul defensiv şi a venit din partea şefului delegaţiei ruse la OSCE, Aleksandr Kozlovski, care a etichetat rezoluţia drept un “atac insultător împotriva Rusiei”. “Aceia care pun stalinismul pe aceeaşi treaptă cu nazismul uită că Uniunea Sovietică a suferit cele mai multe victime şi a avut cea mai mare contribuţie la liberarea Europei de nazism”, a spus Kozlovski.
 
 
Cotidianul.ro va recomanda portalul MONEY.ro si MONEY WEB TV.
 
Abonare Newsletter
 
 
 

5 comentarii

 
1
Chip & Dail 04-Iul-2009 00:30
Ah, da?
Inseamna ca nici intre fascism si comunism deosebrile nu mai sunt asa de mari, nu?
2
ucseer 04-Iul-2009 10:52
comunism = nazism
altfel, ar trebui sa spunem Hitlerism in loc de Nazism, ori abominabilele crime naziste si comuniste au fost posibile datorita celor doua ideologii. Nu Hitler a creat Nazismul si nici Stalin comunismul, ci ei au fost produsele celor doua ideologii criminale si abominabile. Adoptarea de catre OSCE a hotararii de punere pe picior de egalitate a celor doua ideologii este cel mai de seama eveniment contemporan si ar trebui tratat cu mult mai multa atentie.
3
EmilMOLDOVAN 04-Iul-2009 11:59
150.000.000 de victime...
...acesta este bilantul aproximativ al celor 2 ideologii din
1916 pana in zilele noastre.
Cati \\\\\\\"Einstein-i, Brancusi-i, Eiffeli-i, Bethoven-i intr-un cuvant cati oameni de exceptie de talia celor enumerat dar care nu au mai avut sansa sa se afirme ...
Cat despre Stalin - istoria zice ca NKVD a ucis 4 rusi pentru fiecare soldat rosu picat pe front - si totusi mai sunt si astazi cateva zeci de milioane care sa-i aduca osane.
4
Nikko_Bogdan 04-Iul-2009 13:41
Glumet Kozlovski asta
O fi avut Uniunea Sovietica cele mai multe victime, dar ati avut voi grija apoi sa mai omorati inca pe-atata singuri.
5
isul 04-Iul-2009 14:21
Stalin ne-a ucis libertatea!
Vorbesc de tarile riverane rusiei.Daca nu a intrat cu ciubotele in viata tarilor respective a intrat cu influenta politica,mai ales dupa castigarea razboiului.Rusii inainte de mandria nationala ar trebui sa-si planga victimele crimelor lui Stalin si cruzimea acestuia.
Vezi primele comentarii
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
Citeste si:
 
 
 
 
 
 
INTERNATIONAL

Şcoală de călărit terorişti în Lituania

Incinta unei foste şcoli de călărit din Lituania a servit drept “închisoare secretă” a CIA, unde agenţi americani au deţinut şi au interogat prizonieri suspectaţi a fi membri importanţi ai reţelei teroriste al-Qaida.

Miliardarii indieni şi-au îngroşat rândurile

20 Noi 2009 | 0 comentarii
Numărul miliardarilor indieni a crescut de aproape două ori, de la 27 la 52, în ultimul an, în pofida crizei financiare internaţionale, care totuşi afectează şi ţara lor, scrie “Forbes”.

Populismul, arma eurosăracului

La 20 de ani de la căderea comunismului, noile state membre UE nu au devenit modele de stabilitate politică, iar criza economică a dus la înmulţirea referendumurilor, a favorizat căderea guvernelor şi accederea la putere a populiştilor.

„Preşedintele Bilderberg” va conduce UE

Uniunea Europeană speră ca noile sale posturi de preşedinte şi ministru de Externe să îi confere un cuvânt mai greu de spus în arena politică internaţională, dar cele două poziţii riscă să creeze noi lupte pentru putere. Favorit în competiţia practic invizibilă, dar deosebit de acerbă pentru preşedinţia UE rămâne premierul belgian Herman Van Rompuy, susţinut de Berlin şi Paris.

„Schimbarea“ neschimbată a lui Obama

Preşedintele american Barack Obama s-a instalat la Casa Albă promiţând schimbare şi speranţă, dar cel puţin în privinţa încălzirii globale acţionează exact ca predecesorul său, George W. Bush, notoriu pentru insensibilitatea faţă de problemele de mediu.
 
 
 

Spatiile publicitare F5 sunt administrate de