Starețul unei mănăstiri din Argeș: „Arză-te-ar focul!” (Video)

Stareţul Ioasaf de la Mănăstirea Cotmeana, acuzat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti de purtare abuzivă, blesteamă ca la ușa cortului. Preotul a fost surprins în timp ce își vărsa nervii pe jurnaliști. „Arză-te-ar focul. Să te duci la măturătoare să vorbești cu ea. Nesimțito!”, i-a strigat acesta unui reporter.

Sursa video: argesenii.ro

Starețul – Ioan Boiciuc pe numele său real – a fost pus sub control judiciar de procurori pentru infracţiuni de purtare abuzivă: întrebuinţarea de expresii jignitoare faţă de o persoană de către cel aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, patru infracţiuni de purtare abuzivă în sensul ameninţării, lovirii sau altor violenţe comise în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi o infracţiune de distrugere.

Stareţul ar fi agresat mai multe persoane, membri ai aceleiaşi familii, printre care şi un bebeluş, în urmă cu doi ani.

„În urma probelor administrate în cursul urmăririi penale s-a stabilit că inculpatul, (…) în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, slujind în incinta mănăstirii, a lovit-o pe persoana vătămată N.C. şi i-a rupt bluza (…), după care a adresat cuvinte şi expresii jignitoare persoanelor vătămate N.C., N.M., N.A.A. şi N.A., iar după ce persoanele vătămate au ieşit din mănăstire şi au chemat organele de poliţie pentru aplanarea conflictului, inculpatul — în prezenţa organelor de poliţie — a lovit persoanele vătămate N.A.A., N.A., N.M. şi N.N.A. (minor în vârstă de o lună) ţinut în braţe de mama sa N.M., cauzându-le vătămări ale integrităţii fizice”, arăta într-un comunicat Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.