Statele Unite, o mare putere cu trei guverne

O țară cu trei guverne, cum este cazul Libiei, este considerată un stat eșuat. Primele turnee diplomatice ale noilor oficiali americani sugerează că și Statele Unite, superputerea mondială, au mai multe administrații paralele, iar acest lucru nu face decât să sporească libertatea de acțiune a Rusiei.

Prima administrație este, aparent, cea mai puternică și este formată din cercul confidenților președintelui Donald Trump: consilierul pe probleme strategice, Steven Bannon, ginerele președintelui, Jared Kushner, și el consilier prezidențial, procurorul general Jeff Sessions, cel care trebuie să dea marea luptă cu justiția americană, până acum principala piedică în calea decretelor prezidențiale. Acest cerc al apropiaților lui Donald Trump pare izolat de politica externă a țării.

Două administrații paralele

Urmează o a doua administrație, în care o serie de analiști americani îi includ pe politicienii republicani experimentați care au susținut candidatura unui Trump antipatic, dar care era singura soluție pentru accederea la putere, după opt ani de guvernare democrată sub președintele Obama.

Din această „administrație“ fac parte șeful de cabinet al președintelui, Reince Priebus, și liderii majorităților republicane din Senat și Camera Reprezentanților – Mitch McConnell, respectiv Paul Ryan.

În cele din urmă, există o a treia „administrație“ americană, din care fac parte republicanii atașați valorilor neoconservatoare ale fostei administrații Bush și marilor companii americane. Aici se înscriu vicepreședintele Mike Pence, secretarul de stat Rex Tillerson, un afacerist experimentat, șeful Pentagonului, James Mattis, un militar experimentat și cu o vastă cultură, directorul CIA, Mike Pompeo, iar recent a intrat în scenă și noul consilier pentru securitate al președintelui, generalul Herbert McMaster.

Politica externă a Pentagonului și a CIA

Această din urmă echipă de la Washington a fost cea mai vizibilă în politica externă a Statelor Unite și apropiată ca viziune de aripa dură anti-Putin a republicanilor, condusă de senatorul John McCain. Generalul James Mattis a fost chiar considerat în presa americană drept adevăratul șef al diplomației, eclipsând prestația palidă a texanului Tillerson, fostul președinte al ExxonMobil. Șeful Pentagonului și directorul CIA au fost cei care au transmis mesajele SUA în vizitele lor la Bruxelles, în Germania, Irak, Japonia, Coreea de Sud, Turcia și Arabia Saudită. În plus, James Mattis și vicepreședintele Pence s-au întâlnit la Conferința de Securitate de la Munchen, în urmă cu o săptămână, cu figuri-cheie din fosta administrație Obama, precum Victoria Nuland.

O țară care se închide în ea însăși

Desigur, pentru actualele guverne est-europene care simt amenințarea Rusiei lui Vladimir Putin, este de dorit ca acest din urmă cerc al administrației SUA să fie și cel mai influent. Însă luptele instestine de la Washington riscă să reducă eficiența acțiunilor americane.

Lupta celor trei „administrații“ este o teză susținută de jurnalistul Wayne Madsen, considerat un adept al teoriei conspirației, dar opiniile venite din Rusia îi pot confirma validitatea. Într-un amplu articol dedicat influenței ruse asupra politicii americane, The New Yorker scrie că pericolul nu vine din partea războiului informațional al Rusiei, ci de pe urma sciziunilor din rândul liderilor americani.

„Rusia lui Putin trebuie să compenseze vulnerabilitățile economice și geostrategice; pârghiile de influență tradiționale sunt limitate și, dacă nu ar fi o superputere economică, nu este limpede cât de mare ar fi forța Rusiei în lume. Deci a trebuit să creăm turbulență în America. O țară supusă turbulențelor se închide în ea însăși și astfel Rusia are mână liberă“, spune pentru The New Yorker redactorul-șef al radioului „Ecoul Moscovei“, Alexei Venediktov.

Schimbarea la față a lui Donald Trump

Opoziția justiției americane și a înalților funcționari din administrația federală față de decretele președintelui Trump, demisiile la nivel înalt din diplomația americană, care încă îl lipsesc pe președinte de o echipă eficientă și deseori îl paralizează în relațiile internaționale, precum și căderea în dizgrație a consilierului pe probleme de securitate, Michael Flynn, sugerează că cercul apropiaților lui Donald Trump este pe cale să fie „îmblânzit“ de reprezentanții sistemului profund din SUA. Președintele Trump, cel care a promis în campanie că va „asana mlaștina“ de la Washington, pare să se scufunde el însuși și să se concentreze pe „mlaștina“ amenințărilor Rusiei la adresa Vestului și a aliaților din NATO.

Kremlinul pare să fi înțeles acest mesaj. Kosntantin von Eggert, un analist politic des invitat la televiziunile din Rusia, spune că guvernul rus a decis ca Donald Trump să nu mai aibă parte de acoperirea pozitivă în presa rusă de care s-a bucurat până acum. „Presa rusă de stat riscă să pară că se gudură pe lângă Trump și toată șampania pe care am deschis-o după victoria sa ne face să părem creduli. Deci să uităm pentru moment de Trump, să ne reducem așteptările și să-i reinventăm imaginea în acord cu realitățile.“

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.