Statul Islamic anunță încă o decapitare

Gruparea jihadistă Stat Islamic a prezentat o înregistrare video cu ceea ce ei susțin că este decapitarea unui ostatic japonez după expirarea unui ultimatum privind plata unei răscumpărări.

Unul dintre cei doi ostatici japonezi deținuți de gruparea jihadistă, corespondentul de război Kenji Goto, a apărut sâmbătă într-o înregistrare, afirmând că celălalt conațional al său, Haruna Yukawa, a fost ucis de jihadiști, care acum nu mai vor bani, ci eliberarea unei teroriste, relatează agențiile internaționale de presă.

În înregistrare, Kenji Goto afirmă că Haruna Yukawa a fost executat, ţinând în mână o imagine în care cadavrul ostaticului apare decapitat.

Kenji Goto dă vina pe premierul japonez Shinzo Abe pentru moartea bărbatului, deoarece acesta nu a plătit răscumpărarea de 200 de milioane de dolari. Ostaticul rămas în viaţă susţine că grupul terorist nu mai vrea nicio răscumpărare, cerând însă eliberarea islamistei Sajida al-Rishawi, acuzată că, în calitatea de membră a organizaţiei Al-Qaida în Irak, a încercat să se arunce în aer într-un hotel din Iordania în anul 2005.

„Este foarte simplu. Eliberaţi-o pe Sajida şi voi fi eliberat”, spune ostaticul japonez rămas în viață.

Autoritățile japoneze nu s-au pronunțat deocamdată asupra ultimei înregistrări, afirmând doar că verifică autenticitatea acesteia.

Statul Islamic dăduse marți publicității o înregistrare în care solicita să primească în cel mult 72 de ore o răscumpărare de 200 de milioane de dolari pentru eliberarea ostaticilor japonezi, amenințând că în caz contrar îi va executa.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
George Anghel 1101 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.