Statul Islamic și-a executat 100 de adepți

Statul Islamic (SI) a executat 100 dintre combatanții săi străini care încercau să părăsească orașul sirian Raqqa, a afirmat în ediția de sâmbătă a cotidianului Financial Times (FT) un militant care se opune regimului din Siria și organizației teroriste, transmite APF.

Militantul, care a ținut să-și păstreze anonimatul și despre care ziarul susține că-l ”cunoaște bine”, susține că ”a verificat cele 100 de execuții” efectuate în rândul jihadiștilor străini care încercau să dezerteze.

Potrivit unor membri ai SI din Raqqa, a fost înființată o poliție militară pentru a se ocupa de combatanții străini care încearcă să dezerteze. Poliția respectivă ar fi întreprins zeci de percheziții la domiciliile unor combatanți, efectuând arestări.

Presa britanică afirma în octombrie că cinci britanici, trei francezi, doi germani și doi belgieni care voiau să se întoarcă în țările lor de origine, după ce s-au plâns că luptă mai degrabă împotriva unor grupuri rebele decât împotriva forțelor regimului lui Bashar Al-Assad, au fost făcuți prizonieri de către SI.

În total, între 30 și 50 de britanici ar dori să se întoarcă, dar se tem că vor fi închiși la întoarcerea lor în țară, potrivit unor estimări făcute la jumătatea lunii octombrie de cercetători de la King’s College din Londra, care au fost contactați de unul dintre ei care afirma că vorbește în numele altora.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.