Ştefan Câlţia povestește despre păstrarea tradiţiilor arhitecturale ţărăneşti

Timp de o săptămână, Şona a fost din nou, şi în această vară, centrul evenimentelor proiectului Loc. Şcoala de privit acasă.

Evenimentele au debutat cu deschiderea unei expoziţii de fotografie semnate de Florin Ghenade, prezentând imagini ale satului Şona.

A urmat întâlnirea cu Willy Schuster, ţăran din Moşna (Sibiu), primul invitat al acestei ediţii a evenimentelor, care a ajuns la Şona pentru o discuţie cu sătenii, legată de agricultură sustenabilă şi gospodăriile ţărăneşti mici. Pentru o exemplificare cât mai reuşită, câţiva săteni din Şona au vizitat, la rândul lor, în această săptămână, gospodăria lui Willy Schuster la Moşna.

Expoziţie Ştefan Câlţia la Şona

Alte evenimente ale proiectului au fost dedicate în această săptămână tinerilor din sat. Ioana Haşu, jurnalist şi cercetător independent CNSAS, nepoată a partizanului Gheorghe Haşu, luptător în mişcarea anticomunistă din Munţii Făgăraşului, a susţinut atelierul interactiv „Ţara Bunicilor”, al cărui scop principal îl reprezintă familiarizarea tinerilor cu această perioadă din istoria recentă a României, care face parte din viaţa bunicilor şi a părinţilor lor. Atelierul este, în acest sens, o provocare la definirea şi asumarea identităţii, la înţelegerea societăţii actuale ca produs al societăţii trecute.

Ioana Rizea, arhitect, le-a propus copiilor un atelier de lucru in situ, în sat, ei fiind invitaţi la o plimbare în urma căreia să găsească şi să vină cu propunere de readucere la viaţă a unei case abandonate din Şona. În fapt, atelierul a urmărit prin aceasta o discuţie mai amplă, despre specificul şi memoria locului, ce nu înseamnă doar forme de relief, case şi obiceiuri, ci şi istoria acestora împreună cu felul în care trecutul este încă prezent prin păstrarea poveştilor ce le însoţesc.

Povestea caselor

Seria de evenimente de la Şona se va încheia, duminică, 31 august 2014, cu întâlnirea cu artistul Ştefan Câlţia, membru al grupului de iniţiativă al Asociaţiei Săteşti Şona Noastră, într-o discuţie despre Fierăria lui Lazăr şi alte proiecte curente şi viitoare ale Asociaţiei Săteşti Şona Noastră.

De asemenea, la întâlnire se va lansa şi ziarul “Şona noastră” / nr. 2, ce documentează retrospectiv evenimentele proiectului Loc. Şcoala de privit acasă 2014.

Întâlnirea va avea loc la vechea şcoală din Şona, începând cu ora 15.30.

”La Şona e locul meu”

Ţara bunicilor

Pictorul Ştefan Câlţia a cumpărat o gospodărie destul de bine păstrată ca mod de organizare tradiţional, cu gândul de a face un depozit de artă şi apoi, o galerie. Acolo nu mai locuise nimeni de mai bine de 40 de ani. S-a gândit că trebuie să creeze un model în acest sat. Aşa încât, încetul cu încetul, au apărut şi alte intenţii decât depozitul şi galeria. S-a gândit că ar putea să devină şi un mic centru cultural, un model pentru sat.

Ştefan Câlţia şi membrii Asociaţiei Şona Noastră

Peisajul nu include numai lanurile de grâu sau sălbăticia care ar însemna natura pură, îl include şi pe om şi din punctul de vedere al biodiversităţii este mult mai complex. Omul şi natura funcţionează în paralel şi asta este deosebit de vizibil în această parte a Transilvaniei, unde peisajul păstrează încă multe aspecte medievale, cărora li se adaugă alternanţa de culturi cu terenuri de păşune, cu vite care ies la păscut. ”În urma expoziţiei pe care am avut-o acolo şi care se numea Loc, care readucea în imagini o zonă din sudul Transilvaniei, l-am avut invitat pe Tibor Hartel, din Timişoara, biolog la Fundaţia «Mihai Eminescu», născută dintr-o iniţiativă britanică, tutelată de Prinţul Charles, şi care a avut nişte proiecte foare interesante legate de peisaj, de păstrarea obiectelor tradiţionale, de ceea ce se cheamă peisajul agricol istoric…. Aşa că l-am invitat să discute cu oamenii din zonă despre peisajul Transilvaniei din punctul acesta de vedere şi a observat în lucrările mele o privire foarte atentă faţă de toate aceste detalii. Este spaţiul pe care eu îl iubesc, în care a existat o convieţuire foarte firească a omului cu natura. Acum, odată cu schimbarea de optică a lumii europene faţă de natură şi de agricultură, s-a ajuns la concluzia că agricultura de tip tradiţional, ecologică, nu transformă natura într-o uzină productivă. Natura este o prelungire a fiinţei umane, omul face parte din natură. Şi ar trebui ca intelectualitatea să vorbească despre aceste lucruri aşa cum făceau preoţii şi învăţătorii înainte de război. Sper că vom avea o vieţuire acolo atât cu marea Creaţie, cât şi cu oamenii locului.

Întâlnire cu Willy Schuster din Moşna

Am început să ne extindem şi mi-am dat seama că trebuie să-i sensibilizăm pe oameni să ocrotească această zonă care, datorită unor articole mai «fanteziste» despre aşa-zisele movile de la Şona, a devenit foarte interesantă. Acestea sunt o creaţie naturală, studiată de marele geolog George Pitulea şi de istoricul Radu Popa, care au zis că nu sunt tumuli creaţi de civilizaţii umane, dar ele sunt aşezate într-un loc extraordinar. De acolo, de pe acest pinten de deal pe care sunt aşezate cele şapte coline, pe care le găsiţi sub semnătura mea de foarte mult timp, pe care ţăranii le numesc «guruieţe», cred că e singurul loc de unde, de pe partea de sud a Ardealului, poţi privi toată Ţara Oltului. Vezi până la Sebeş, către Sibiu, şi până la Perşani în cealaltă parte. Este un spectacol teribil şi îi înţelegi pe unii oameni cărora, atunci când văd aceşti tumuli, începe să le zburde mintea. Unii au venit şi noaptea să sape ca să găsească comori. Tibor Hartel a descifrat cel mai bine de ce aceste dealuri sunt altfel decât altele, pe care oamenii nici nu le mai observă. Totul s-a întâmplat pentru că aici oamenii au făcut agricultură. Tot arând în jurul colinelor, ei le-au individualizat, au tot modelat la baza lor pământul. Au devenit ca nişte «căciuli din Oaş». Vara, descoperi că într-o parte sunt albicioase şi maronii şi în alta verzi. Pentru că bate soarele numai dintr-o parte, au plante diferite în partea de sud şi în partea de nord. Câteodată găseşti aceeaşi plantă, dar cu alte proporţii, altfel dezvoltată. Bunica mi-a povestit cum s-au format aceste guruieţe, spunându-mi că de peste munte a trecut într-o zi un om mare şi, când a păşit, a călcat exact în bălţile Oltului. Şi acest uriaş şi-a scuturat odată opincile şi s-au făcut guruieţe. În copilăria mea, noi toţi copiii ştiam că au trecut pe acolo uriaşii.

Cântăreţ cu flaut într-o pădure de stejari

Mă tot întrebam cum putem păstra imaginea satului, cele câteva case frumoase care mai sunt şi ne-am trezit că ar fi foarte bine să facem o asociaţie cu un grup de iniţiativă, încât să punem în valoare aceste lucruri ale satului românesc. Pur şi simplu s-a născut gândul şi s-a întărit dorinţa de a le păstra şi pentru cei care vor veni după noi. Multe din gândurile mele am început să i le povestesc preotului din sat. Şi acesta m-a întrebat: «Şi care sunt lucrurile concrete cu care eu aş putea ajuta?». I-am răspuns: ar trebui să povestim oamenilor despre păstrarea tradiţiilor arhitecturale, aşa cum este casa lui Ion, construită în 1811, care are o mare bucătărie medievală, cu o hotă imensă de piatră şi cu scara care coboară la pivniţă, numită «ursoaică». Este superbă, de altfel ca întreaga bucătărie, pe care încercăm să o salvăm, la fel ca şi o fostă moară «de fier», cum i se zicea. Şi ne-am propus ca ea să poată fi vizitată, iar proprietarii şi-au dat deja acordul. Ne-am gândit să facem şi o expoziţie cu fotografii din această zonă a Transilvaniei. Pe urmă vom reface o fierărie… Poate că unora o să li se pară ciudat că ne ocupăm de aceste treburi, dar aici e locul meu şi-mi place când oamenii gândesc aşa. Despre aceste locuri vorbesc în tot ceea ce pictez”, îmi mărturisea pictorul Ştefan Câlţia.

Acesta visează la un loc în care să-i facă pe oameni să viseze la frumos, chiar şi în aceste vremuri vitrege.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.