Stenograme din dosarul în care este urmărit penal Andrei Hrebenciuc

Procurorii DNA susțin, în cazul retrocedărilor ilegale, că implicarea directă a lui Andrei Hrebenciuc în activitatea infracţională a grupului rezultă şi din convorbiri telefonice purtate cu membrii grupării şi din faptul că este pus la curent cu demersurile efectuate.

Într-o convorbire purtată anul trecut, interceptată de procurori, Dan Bengescu, acuzat în acest dosar, îi spunea lui Andrei Hrebenciuc că prinţul Paul are „o jenă financiară foarte puternică”. Ulterior, Andrei Hrebenciuc i-a solicitat tatălui său să-l ajute financiar pe prinţul Paul.

Convorbirea telefonică între Andrei Hrebenciuc şi Dan Bengescu este redată în referatul cu propunerea de arestare a celui dintâi şi a lui Paltin Sturdza.

În 18 noiembrie 2013, Andrei Hrebenciuc a luat legătura cu Dan Bengescu (acuzat în dosar):

„Dan Bengescu: Tu-l știi pe Paul (prințul Paul – nr.), am mai vorbit noi de el.

Andrei Hrebenciuc: Da.

Dan Bengescu: Omul are o jenă financiară foarte puternică.

Andrei Hrebenciuc: Da.

Dan Bengescu: Și e pe cale să facă o mișcare greșită, în sensul că trebuie să dea vreo 20.000 mâine, nu știu la ce bancă și eu nu i-am finalizat proiectul decât… îi finalizez proiectul undeva la începutul lunii decembrie, că îi lipseau lui niște documente. El a zis sâmbătă că se duce exact la personajul la care nu aș mai vrea eu să se ducă…

Andrei Hrebenciuc: Da.

Dan Bengescu: Dacă se duce la ăla, să-i dea ăla, ăla îi va da cu o singură condiție: să-i semneze pentru cele 40 (se face referire la cele 40.000 de ha Pădurea Broșteni).

Andrei Hrebenciuc: Gata, am înțeles.

Dan Bengescu: Ți-am zis numai așa, că am auzit acuma pe piață, știi. Și nu aș vrea, că dacă îi semnează lu’ ăla pe alea 40, e păcat.

Andrei Hrebenciuc: Ok, perfect, gata, vorbesc”.

În continuare, susțin procurorii, imediat după discuție, Andrei Hrebenciuc l-a sunat pe tatăl său, deputatul Viorel Hrebenciuc, solicitându-i să-l ajute financiar pe prințul Paul.

De asemenea, potrivit documentelor, în 27 noiembrie 2013, Andrei Hrebenciuc a luat legătura cu Dan Bengescu.

„Dan Bengescu : … Mâine mă duc pe la Onești, am altă etapă, cu contestările alea care le-au făcut ei.

Andrei Hrebenciuc: Au făcut?

Dan Bengescu: Ei tot vin cu fel de fel. Prima dată a fost 17 octombrie, au cerut ceva, le-au dat un termen. La termenul următor au cerut să suspende întrucât au făcut o revizuire, s-a mai dat acuma, noi am depus niște documente…

Andrei Hrebenciuc: Vai!”.

În referat este redată și discuția purtată în 2 decembrie 2013, între Andrei Hrebenciuc și tatăl său.

„Andrei Hrebenciuc: Ai întâlnire cu Bengescu? OK, bine, bine. …

Viorel Hrebenciuc: Cine te întreabă?

Andrei Hrebenciuc: Bengescu ăsta.

Viorel Hrebenciuc: Dar vine și el?

Andrei Hrebenciuc: Păi, da, așa am înțeles.

Viorel Hrebenciuc: Dacă vine, e perfect”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.